Acum câteva săptămâni am fost în parc cu o prietenă și copiii ei. Un băiat de 6 ani și unul mai mic, de 2 ani parcă. Cel mare se dădea pe topogan, iar la un moment dat cel mic a fost pus de mămică pe hintă (hintă = cuvânt de prin ardeal care înseamnă Leagăn). În acel moment, R (băiatul mare) a venit repede și el, spunând că vrea pe hintă.
Când eram mică mică (și lăsați-mă să mai zic o dată: mică! căci nu știu câți ani aveam dar chiar eram…tare mică) mă întrebam de ce plâng oamenii în halul ăsta la înmormântări.
Ceva nu pricepeam și mă revolta în micimea vârstei mele. Apoi m-am consolat cu ideea că voi crește (“Mă fac eu mare mare mare”) și voi ajunge să înțeleg ce se întâmplă acolo și de ce mor unii oameni, de ce plâng cei ce-s vii, de ce mă supără ideea asta de jale mare mare.
Nu ne interesează atât transformarea reală, cât informațiile pe care „le deținem”.
Și înainte de a mă contrazice, gândește-te câte cărți ai citit și de ce, la câte cursuri ai fost și de ce, cu câți oameni pe care-i credeai superiori te-ai întâlnit și de ce. Ce admirai la ei? Și mai ales…ce ai făcut cu toate informațiile primite? Unde și cum ai fugit de tine și de ceea ce puteai face la momentul ăla, în speranța că descoperi o rețetă magică?
Omule drag, tu ai venit curios pe lume
Să guști din ea, să experimentezi, să crești în Om
Apoi ai uitat, te-ai pierdut treptat în proaste glume
Cum c-ai fi superior…sau prea mic or` orb.
Tu omule, ai uitat să apreciezi natura
Crezând că e banală, așa că scuipi sictirit
Lângă copacul care-ți simte ura
Și totuși când e tare soare, îți stă deasupra…ca să fii acoperit.
Tu omule, ai crezut că se cuvine
Soare de pe cer și Luna plină
Și că e normal, deci așa vine…
După noapte, zi. După o dimineață…înc-o noapte lină.
Majoritatea problemelor și a nefericirilor noastre se datorează pretențiilor pe care le avem de la noi înșine, ceilalți și viață. Atenție! Nu dorințe. Pretenții.
Când îmi doresc ceva, colaborez cu ceilalți sau cu viața (făcând relaxată și eu ce pot) și cer ce vreau de pe un fond prietenos, lăsând un spațiu răspunsului, care poate fi afirmativ sau nu. În cazul pretențiilor, acest spațiu nu există și porunca ta este obligatoriu să fie îndeplinită. În caz contrar, apare furia, supărarea, drama. Îți condiționezi starea de bine adică. Voi fi fericit atunci când……….
