close
no thumb

Main_LightHands_560x420

Numesc cărămizi acele valori, principii, roluri și credințe care te susțin în picioare, chiar și atunci când ceva din Universul tău se doboară. O singură abilitate pe care o ai, te poate salva la un momentdat. Daca ar fi să pierzi tot din personalitatea și caracteristicile tale, dar ai putea să păstrezi un singur lucru, care ar fi acela?

Cărămizi de Crăciun?

Am ales să scriu tocmai acum de sărbători despre acest subiect, pentru că știu că nu pentru toată lumea sărbătorile sunt fericite, pline de lumină și povești cu Moș Crăciun. Văd oameni care se ascund după instalația de brad în speranța că beculețul ăla colorat, le vor lumina fețele palide.

Știu că în perioada asta ies la suprafață frustrări, supărări și neajunsuri, pentru că în ziua de ajun eu lucram. Și nu cu oamenii fericiți. 

Iar mâine voi mai avea o clientă și nu pentru că a mâncat prea mult și are nevoie de un Colebil. 

Nu am de gând să te cert, să-ți spun că pentru ce ai muncit și în ce ai investit, asta ai astăzi. Suntem oameni și facem greșeli. Luăm decizii, printre care și unele proaste. Însă astăzi vreau să te întreb ce cărămizi ai tu, pe care să te poți baza, atunci când unele lucruri nu merg bine. Cum îți înfrunți întunericul din tine, când afară e lumină? Și îți povestesc despre cărămizile mele. 

Casă decorată, suflet pustiu

Anul acesta, ca în niciunul, am simțit nevoia să-mi împodobesc toată casa, nu doar bradul. Am luminițe până și pe pereți. La finalul operațiunii de design ușor chicios și penibil, m-am așezat pe canapea și m-am strâmbat uitându-mă în jur. De ce simt eu nevoia să-mi luminez așa exteriorul? m-am întrebat. Ei bine…înainte cu câteva zile am luat câteva decizii drastice și mi-am smuls pernele de sub fund, prin urmare am rămas cu un oarecare gol, ce încercam să-l umplu cu decorații de Craciun. Nu merge așa. Nu vreau așa. 

Știam atunci că va trebui să-mi înfrunt demonii. Deși prima tendință a fost să-mi sun prietenii, familia, să merg la colindat și mâncat prin vecini, m-am închis în casă și am acceptat întunericul. Cine naiba zice că e musai să fii fericit în perioada asta? Eu pun mai mare preț pe curățenia interioară, chiar dacă pentru a șterge praful dinăuntrul meu am nevoie de timp, curaj și o lanternă a cărei lumini arde, înainte să purifice. Prefer să-mi privesc stările proaste și neputințele, apoi să conștientizez ce povești îmi creez în minte, decât să zâmbesc frumos și politicos, cu inima făcută zdrențe. Mă iubesc prea mult ca să mă ignor. În plus, acum am avut ceva timp liber, ce l-am putut folosi pentru mine. 

Decorarea mea interioară a mers mai bine decât mă așteptam, de îndată ce am acceptat că e întuneric, ceață și urât. Acum e senin. E acceptare. E prezență și conștientizare. E minunat! Dar pentru asta, mi-am dat dreptul de a nu fi în rând cu lumea și de a savura și lipsa luminii. După etapa de curățenie, ca să-mi luminez sufletul, am scris 1000 de motive pentru care sunt recunoscătoare. A durat 5 ore în total, dar a meritat, căci pe la 500 și ceva, plângeam din tot sufletul meu. De fericire și recunoștință.

steps-stairs-bricks-four

Cărămizile mele

Cărămizile mele sunt: umorul, curajul, prezentul și misiunea mea. La cea din urmă mă opresc azi. 

În misiunea mea sunt incluse valorile, principile și scopurile mele. Aici sunt incluși oamenii atât de dragi mie. Aici e iubirea. 

Anul acesta, am avut parte de întâmplări care m-au lovit direct în mutră. Am avut momente când îmi venea să țip ca o fiară și nopți de nesomn, când mă întrebam cum îmi voi ascunde ochii umflați de plâns, a doua zi.  Toate aceste clipe m-au clătinat, dar nu m-au doborât. Pentru că am cărămizile de mai sus. Și știam/știu, că după orice noapte, fie ea cât de grea, a doua zi sunt în picioare, gata pentru viața, pregătită pentru oameni, încărcată cu optimism pentru a rezolva ce părea de nerezolvat cu o seară în urmă. 

De-asta susțin importanța acestor cărămizi. Ce te ridică în picioare, orice s-ar întâmpla? Și nu în mod ipocrit de „Hai că am treabă”, ci cu entuziasm, plăcere, bucurie. 

Pentru mine…pentru oameni

Asta e misiunea mea și iubesc oamenii pe care-i întâlnesc, indiferent că îi văd o dată la magazinul de pe colț sau îmi sunt clienți. Văd în ei. Văd în tine. Și atunci, oricât de istovitoare ar fi câte o noapte, a doua zi știu că mă așteaptă cărămizile mele. Poate pare altruism. Nu e. Este egoism de fapt. Pentru mine fac asta. Eu mă simt bine cu meseria asta, cu rolurile mele, cu zâmbetul tâmp ce-mi apare pe față de îndată ce un client își găsește resursele în interiorul lui. 

Și pentru oameni fac asta doar pentru că știu cât de important este să-ți dea cineva o nenorocită de lumânare, când în lumea ta e beznă. 

Speranță

Ai datoria să îți rezolvi problemele, să-ți înfrunți demonii și să ieși zâmbind la lumină și știi de ce? Pentru că undeva, este un om căruia îi poți da o lumânare, cât de mică.

Imaginează-ți că ești supărat și consideri că viața ta nu mai are sens. Și mergi la un mentor de-al tău pe care îl admiri. Iar el îți spune „Viața asta e de rahat!” Cum te-ai simți atunci? 

Poți fi tu acela care mergând pe stradă printre oameni posaci, zâmbești unuia dintre ei. Și tu nu știi. N-ai să știi niciodată. Însă poate tocmai i-ai dat speranță și curaj, într-o zi când el voia să se sinucidă. Acum nu mai vrea. Cineva i-a zâmbit. Se poate, există. 

Am fost acolo. În ziua când voiam să mă sinucid, refuzam să privesc pe cineva în ochi și nu mă interesa nimic. Și totuși, în acel birou unde lucram, a intrat un bărbat care a zâmbit îngăduitor și mi-a întins lumânarea. Lumină ce vreau să o dau mai departe câtă vreme am să trăiesc. 

Am fost întrebată ce fac dacă lucrând cu un client, descopăr că mă identific cu problema lui sau am ceva asemănător. Da, se întâmplă. Atunci îmi notez în caiet descoperirea cu privire la mine, apoi mă concentrez pe omul din fața mea. E problema și viața lui. E despre el, nu despre mine. 

Data viitoare când cineva îți spune propoziții pesimiste, când se plânge de ceva, când e dezamăgit și fără chef, în loc să te identifici cu problemele lui și să-i pui în spate și necazurile tale, mai bine zâmbește-i. Fii tu lumânarea aia. Apoi e alegerea lui dacă și când o va aprinde. 

Iartă-mă

Nu aș fi scris aici despre experiența personală. Dacă te uiți la articolele din primul an, vei vedea că sunt doar tehnici, resurse. Apoi cititorii m-au rugat să scriu si despre mine, despre viața mea, părerile mele, căci i-ar ajuta. Așa că o fac. Îți arăt și părțile mele vulnerabile și mă dezgolesc în fața ta. Ia din experiența mea ce ți se potrivește si ce nu, lasă deoparte. 

Sunt perioade când am telefonul închis, când fug departe cu mine însămi și nici măcar nu-ți scriu. Iartă-mă. Am puțin timp cu mine, dar acela pe care-l am, îl folosesc pentru sufletul meu. Dacă simt că trebuie să vindec, să curăț, să rezolv ceva, sunt egoistă și refuz să revin la lume, înainte de a reveni la mine însămi. 

Îți ofer din lumina mea, în măsura în care o cultiv și o am în mine. Pentru asta, am nevoie de timp și spațiu. Pentru a-ți oferi din iubirea mea, trebuie să mă iubesc pe mine, iar timpul în singurătate, mă ajută să mă reumplu de fiecare dată. 

Îți mulțumesc că faci parte din cărămida mea neprețuită și ține minte…împarte lumina cu ceilalți. Du-o mai departe! Însă aprinde-o întâi în tine. 

Care sunt cărămizile tale? Ce te susține în întuneric? Ce apreciezi la tine?

Am încredere în tine și văd dincolo de măștile ce ți le pui frumos pe față. Dau bine, dar nu ești tu. Hai, stinge lumina din casă și aprinde-o pe cea din interior. Pentru ce ești recunoscător? 

Te îmbrățișez cu dragoste și entuziasm

Raluca Muresan

The author Raluca Muresan

6 Comments

  1. Zile bune, zile proaste…important este sa mergem mai departe. Cum ? Echilibrand, curatind, analizand, multumind !!! Fiecare moment isi are tehnica lui, personala.
    Multumesc pentru gandurile asternute ! O lectie

  2. Te îmbrățișez cu dragostea unui prieten de nădejde!
    Cărămizile ni le ridicăm dar ni le și prăbușim singuri, dacă avem acea fundație rezistentă putem să consolidăm restul…dar uneori e atât de greu să zâmbești, să le arăți celorlalți ce puternic poți fi când interiorul tău se prăbușește…și la un moment dat clachezi și nu te mai recunoști nici tu.Sunt bune momentele când trebuie să te închizi în tine, când vrei să fii singură cu tot universul tău, așa te regăsești și poți să te ridici din cenușa gândurilor negre, și poți găsi în tine acel suflu de care ai nevoie să reînvii.
    Uităm să fim recunoscători și doar pentru faptul că ne ridicăm din pat dimineața, că vedem ziua, că simțim pur și simplu că respirăm…totul se reduce la …material. Ce păcat că uităm de visele noastre care pot deveni realitate! Confundăm viața, trăirile, sentimentele cu haosul creat în jurul nostru de către ceilalți..
    Să fii fericită și să te bucuri de orice moment din viață, pentru că și tu o meriți! 🙂

    1. „dar uneori e atât de greu să zâmbești, să le arăți celorlalți ce puternic poți fi când interiorul tău se prăbușește…și la un moment dat clachezi și nu te mai recunoști nici tu” Corect! Tocmai de-asta spuneam sa aprindem in noi lumina intai, altfel e doar chinuiala si nu-i vad rostul. E frumos sa zambesti si sa fii puternic atata timp cat esti autentic si intr-adevar asta emani din interior spre exterior.
      Multumesc pentru comentariu! Te imbratisez!

  3. Fiecare moment bun sau nu are un rol in viata mea. Invat de la tot ce se intimpla in calatoria mea. Fiecare moment este o comoara. Esti o femeie curajoasa, frumoasa, desteapta…….esti o inspiratie !

Leave a Response