close
no thumb
picture263

Mi se pare mie, sau acum vara lumea este mai siropoasă? Mi s-a semnalat că multe persoane dau cu banul și cică dacă iese pajură, e love. Dacă nu, ba! Azi am dat și eu cu banul și a ieșit să scriu despre acest subiect. Recunosc, nu mi-e ușor să vorbesc despre mine, pentru că introvertită fiind, înțeleg greu cum să scuip din mine și la ce Doamne feri ar ajuta asta pe cineva. Față în față, ți-aș putea vorbi din gesturi și priviri acompaniate cu cuvinte; e mai ușor.

Întrebări întrebătoare

Mi s-au pus tot soiul de întrebări despre viața mea amoroasă zilele astea, iar astăzi m-a întrebat cineva dacă sunt atât de rece și inabordabilă pe cât par. Am zâmbit. De fapt, sunt prea fierbinte (și la propriu; corpul meu are cu un grad temperatura mai mare; mi s-au dat și papucii pe faza asta), iar în gesturi sunt normală. Nu mă consider nici caldă, nici rece. Când sunt inabordabilă, nu mă interesează omul și o și spun în față. Nu joc alba neagra sau alte jocuri de seducție, căci îmi displac profund. Când mă sună, dacă mă bucură vocea și prezența lui, răspund, chiar dacă n-au trecut 3 zile, iar dacă vreau să-l sun, o fac, chiar dacă am făcut sex aseară (Mi-au spus mie unii mai demult că nu e bine, da pentru mine, jocurile de seducție n-au funcționat pe motiv că sunt dureros de sinceră și accept același tratament cu mare plăcere. Nu cred în reguli.  Cred mai degrabă în sinceritate și libertate. Până acum, mi-a mers bine așa.

Astăzi voi răspunde la un mail primit de la un cititor, care m-a întrebat cine și cum mi-a tatuat inima. Pe care iubit l-am adorat mai mult și de ce.  Probabil că scriu pentru că îmi face plăcere să mă gândesc la bărbații din viața mea, toți îngeri umani. 🙂

Sunt binecuvântată

 

Nu pot spune că am avut un bărbat pe care să-l fi iubit mai mult decât pe ceilalți pentru că, repet, toți mi-au fost îngeri și sunt profund recunoscătoare că i-am cunoscut și m-am cunoscut pe mine prin ei. Cu siguranță că au fost conexiuni mai puternice de-a lungul timpului, oameni cu care am fost pe aceeași lungime de undă sau pur și simplu oglinzi în care mă priveam cu nerușinare și mă enervam când nu-mi plăcea ce văd. Însă am doar cuvinte de laudă pentru toți bărbații din viața mea și mă simt (la propriu) binecuvântată că am colindat împreună cu ei drumul vieții (indiferent de perioadă).

Cine mi-a tatuat inima?

Așa că nu pot să scriu o confesiune despre „Cel mai cel”…ci mai degrabă despre acel om căruia îi datorez cristalizarea mea în această formă, cel care mi-a arătat cu masculinitate și blândețe cum să mă uit în interiorul meu.

Este un bărbat liber, care prețuiește această valoare și asta am apreciat cel mai mult la el, căci eu atunci tocmai mă vindecasem de dependență emoțională și alte prăjiturele, neștiind că mai aveam atâtea resturi în mine. Culmea este că în momentul în care am ajuns să-l iubesc, n-am mai avut ce vindeca, căci iubirea aia era de la sine liberă, fără constrângeri și inhibiții.

Nu-mi spunea cuvinte mari și nici nu-mi promitea luna de pe cer așa cum vezi în filmele cu sirop…dar ne simțeam, ne dezbrăcam din priviri și nu numai de haine, ci și de secrete. Cuvintele noastre erau simple, însă conexiunea era și este puternică. Nu mi-a împlinit nicio NEVOIE, ci mi-a arătat cum să mi le împlinesc singură, iar el venea în completarea a ceva ce deja exista în mine, aducând în plus calitățile lui masculine. Relația era atunci un dans și ne dăruiam dintr-un preaplin, nu o nevoie. Nu ne agățam unul de celălalt în speranța că suntem suflete pereche, ci trăiam bine ancorați în noi, știind că o pasăre are nevoie de ambele aripi ca să zboare. El are sufletului lui, eu al meu.

Mulțumesc stimați profi!

 

A fost printe puținii oameni care nu m-a lăsat să mă bălăcesc în proiecții și așteptări, ci mi-a pus degetul pe rănile mele deschise și mi-a arătat cum să mă vindec. Atunci am înțeles fostele relații cu toate proiecțiile mele de rahat, care-i împovărau pe unii și eu eram dezamăgită pe motiv că mă amăgisem singură și îi imploram să mă mintă. Mari și buni profesori am avut!

Autenticitate, sinceritate, asumare

Acest om special nu m-a mințit oricât de dureros era adevărul. Doar mi-a arătat deja cum să mă bandajez…și după ce mi-am scos la suprafață întunecimile și m-am abandonat, nici măcar nu mai exista frica de a răni sau de-a fi rănită. Așa am învățat autenticitatea, sinceritatea și asumarea.

Avea încredere în mine ca om și deși uneori eu mă mai vedeam mică și plină de noroi, mă ridica cu o privire și mă provoca să-mi depășesc neîncrederile.  M-a învățat ce înseamnă feminitatea, încrederea și puterea vulnerabilității, pentru că a văzut dincolo de măștile mele.

Îmi îmbrățișa umorul și știa când era doar o formă de protecție când îmi venea de fapt să plâng, iar atunci, mă privea îngăduitor.

Libertate

M-a lăsat liberă și nu voia să-mi construiască o cușcă frumoasă în care să trăim împreună, ci mi-a ridicat aripile și le-a șlefuit poate pe alocuri, pentru a zbura spre orizonturi unde mă pot cunoaște și recunoaște. De fiecare dată reveneam la el în brațe mai puternică, mai feminină și oricât timp sau distanță era/este între noi, ne simțim. Este magic într-un sens adevărat al cuvântului.

Nu a fost de acord întotdeauna cu mine, însă m-a înțeles de fiecare dată. Empatia lui a întrecut orice limită imaginată de mine și m-a îndrumat de fiecare dată spre mine însămi. M-a lăsat pe drumul meu, chiar și atunci când nu corespundea cu al lui.

Să lăsăm insectele în pace…

 

Nu am fost îndrăgostiți. Nu simțeam fluturi în stomac care roiau de extaz. Dar ne iubeam și-l voi iubi pe omul asta, pentru că am înțeles cu el că nu e vorba de insecte în stomac, ci de o prietenie, prezență și înțelegere profundă și necondiționată. Extazul venea tocmai din libertatea ce o avea fiecare și din seninătatea cu care ne regăseam printre cearceafuri și ne citeam printre rânduri.

Acest om nu mi-a dat ce am cerut, însă mi-a dat tot ce aveam nevoie și nu știam că am, la nivel mental, emoțional și spiritual ca să cresc și să văd cu adevărat cum e iubirea. Nu aia din filme sau din cărți de Sandra Brown, ci aia a sufletului, care nu are cum să doară și e atât de frumos de liberă.

Ce a scris?

Mi-a tatuat inima, într-adevăr. Căci m-a învățat să privesc în toate colțurile din mine și să fiu sinceră față de fiecare bucățică găsită în interior, indiferent dacă este luminoasă sau întunecată. M-a învățat cum să citesc harta din mine și să-mi accept feminitatea, sexualitatea, sinceritatea care era criticată până atunci și mai ales, puterea de a trăi liberă, fericită și de a iubi fără sirop cinematografic fals, plin de E-uri și coloranți. Iubirea are un gust natural și te deschide din interior, spre exterior. Pentru mine e așa.

Mi-a tatuat inima, da. Și a scris numele meu pe ea. Pentru a nu uita să-mi rămân fidelă mie însămi.

Raluca Muresan

The author Raluca Muresan

4 Comments

  1. Draga mea, ai spus o poveste minunată! O poveste in care , pot spune cu mana pe inima ca ma regasesc intr-u totul. Sunt una dintre femeile norocoase care au avut norocul in viata asta sa întâlneasca genul de barbat despre care ai vorbit atat de frumos. Ma bucur sa constat ca, totusi nu sunt pe cale de disparitie acesti „îngeri umani”.
    Te urmaresc cu interes maxim si ma incanta fiecare articol al tau.
    Te imbratisez cu drag!

    1. Multumesc pentru comentariu si interes Madalina. Nu sunt pe cale de disparitie acesti ingeri; femeile trebuie doar sa deschida ochii, inima si simturile si sa-i perceapa.
      Te imbratisez!

Leave a Response