close
no thumb

Poza 001Astăzi, îți spun cum văd eu părintele ideal.

Ideea de a scrie despre asta, mi-a venit în urma unui comentariu pe Facebook, unde spunea cineva că dacă dai libertate maximă copilului tău, acesta poate ajunge de exemplu un drogat. Și brusc m-am simțit recunoscătoare a mia oară în viața asta…pentru mama mea.

E doar o coincidență că scriu în luna martie despre asta ( sau poate nu, căci nu cred în coincidențe).și am ales subiectul ăsta pentru că mi-a fost și mi-e o prietenă bună. Și da, e mama ideală (pentru mine), iar în poza de mai sus, e ea când era tânără.

M-am maturizat mai repede decât ceilalți copiii de vârsta mea, poate și pentru că m-am văzut nevoită și simțeam o nevoie acută să ajut și să țin familia în picioare. Și chiar dacă tata mi-a lipsit în copilărie și adolescență, maică-mea a fost mereu acolo. A fost mai severă cu sora mea, când aceasta era mică, însă poate pentru că a realizat că nu așa te apropii de copilul tău, cu mine a schimbat strategia.

Cum am început să pun întrebări, ea-mi răspundea. Și sincer. Nu am auzit povești cu barza, zâne și restricții în ceea ce privește libertatea mea. Mi-a fost respectată întotdeauna nevoia de singurătate, însă și firea rebelă și ușor revoltată, câteodată războinică . Am auzit de fiecare dată adevărul, oricât de ciudat, crud sau frumos mi se părea.

Când am intrat în diverse anturaje, când am avut primul prieten și când întârziam acasă, mama din nou vorbea cu mine. Ca o prietenă bună, care doar își spunea părerea și mă întreba ce am făcut în ziua ce a trecut. Da, am avut o libertate maximă. Am făcut tot ce am vrut, am avut prietenii pe care i-am ales și am luat deciziile mele, cu mintea mea de-atunci.

Iar maică-mea a spus așa „Te las să faci ce vrei, du-te unde vrei, cu cine vrei și stai atâta cât te simți bine, însă te rog, nu mă minți niciodată. Fă ce vrei, dă cu capul să vezi tu unde și cum te doare, iar în caz că doare prea tare, eu sunt aici. „ Mi-a explicat că în fiecare moment al vieții avem de făcut alegeri, care au diferite consecințe și să mă gândesc bine înainte.

Și având în minte încrederea cu care mi-a dat ea libertatea maximă și părerea ei despre alegeri, am pornit cu dreptul în viață și am început călătoria care avea să mă ducă spre mine însămi.

Da, am dat cu capul, m-am lovit, m-a durut până la oase și am făcut și alegeri proaste pentru care am plătit singură mai târziu, însă toate m-au ajutat să cresc. Și pe mama n-am mințit-o. Nu aveam de ce, atâta timp cât ea mă aștepta cu încredere acasă și știa că orice ar fi, mă voi descurca.

Când am făcut dragoste prima dată, am ajuns acasă și de cum am intrat pe ușă s-a uitat fix la mine. M-am dus spre camera mea, iar ea a venit după mine spunând „Mâine ieșim la restaurant.”

Și mâine a venit și eram cu maică-mea la masă, cu un suc în față și ea se uita lung la mine

– Cum a fost?

– Ce să fie?

– Rali, nu mă minți chiar acum, suntem prietene. Cum a fost? (și zâmbea)

– A fost binișor, am spus eu timidă.

– Nu o sa-ți pară rău? a spus ea, de data asta mai serioasă

– Nu, niciodată.

– Atunci, hai să și mâncăm ceva și dacă vrei, îmi povestești.

Când am fost fericită, dar și când aveam inima frântă, când am fumat prima țigară, când rămâneam coringentă dar și când participam la olimpiada de franceză, ea era acolo. Și niciodată nu m-a criticat.

Părinții altor prieteni îi spuneau „Vai dragă, dar cum o lași așa liberă? și știi că a fumat? Cuuum?!! Ai lăsat-o să fumeze în casă cu tine?” Ei bine, da, zicea mama. Prefer să știu ce prostii face și să le facă în casă, nu după garaje. Însă știe la ce riscuri se supune, e deșteaptă.

Recunosc, eram tare mândră de ea. Și sunt în continuare.

În liceu am descoperit călătoriile. Mergeam în diferite orașe, să cunosc oameni noi și de fiecare dată când mergeam la ea la lucru să-i spun că am un bilet de tren cu destinația X, tresărea. Dar mă lăsa să fac ce vreau, doar să o sun, să-i spun că sunt bine.

În clasa a 12-a m-am îndrăgostit de un bărbat din București pe care l-am cunoscut la mare și în fiecare săptămână mergeam la el, cu gândul că după ce termin liceul, mă mut acolo. Și asta știa maică-mea și probabil cu inima cât un purice, dădea afirmativ din cap, spunând că va veni în vizită.

Iar după un an, când relația respectivă nu a mai mers, am sunat-o cu groază și cu lacrimi în ochi și i-am spus „Ne-am despărțit”, iar ea a zis pe un ton liniștitor „Nu-i nimic, hai acasă și vedem noi ce facem. Va fi bine”.

Nu cred că mai are rost să continui, ai prins ideea. Orice am făcut, oriunde am plecat și orice consecințe ar fi avut deciziile mele, mama mi-a dat libertatea de a experimenta și încrederea că prin orice aș trece, voi reuși întotdeauna să izbutesc. Niciodată nu a încercat să mă ridice, ci m-a lăsat să-mi descopar singură aripile.

Bineînțeles că avea și defecte și fiind o fire exagerat de sensibilă se exterioriza de oricâte ori îi venea să țipe, plângă sau spargă tot de prin casă. Iar când vroia atenție, amenința că se sinucide. Ei bine…defectele astea m-au ajutat așa că nu pot decât să mulțumesc pentru perioada când mă simțeam prea mică și neputincioasă în ceea ce o privește. Atât greșelile pe care le făcea, cât și prietenia ei, au făcut din mine o femeie puternică. Și dacă ar fi să mă uit în urmă, cel mai mult a contat că am fost liberă să fac propriile greșeli și să învăț din ele.

Cum e mai bine?

E mai bine să fii strict cu copilul tău, să impui niște limite clare și să-l protejezi? Sau să îi dai toată libertatea din lume?

Ambele variante pot da greș, chiar dacă intențiile tale ca părinte sunt cele mai bune. Am văzut cazuri când copiii cu o educație strictă, când au scăpat de acasă au ajuns în anturaje proaste și și-au stricat viața pe droguri, jocuri de noroc, infracțiuni. Însă și libertatea poate duce tot în acest punct. Totuși, există o rețetă de succes.

Să fii prietenul copilului tău. Să știi să-l apropii de tine, să vorbești cu el în așa fel încât să-ți spună ce crede, ce vrea și prin ce trece. Să nu te mintă, ci să împărtășească cu tine cele mai intime secrete. Să nu-l judeci și critici când face greșeli, ci să-l lași singur să învețe din experiențele lui. Dacă reușești asta, orice fel de educație ai alege pentru copilul tău, va da roade.

Și când voi avea și eu un copil, cu siguranța voi aplica strategia mamei mele. Chiar dacă acum îmi dau seama că nu i-a fost deloc ușor. Nu poate fi ușor să vezi că fiica ta pleacă în lume și totuși tu să zici „Du-te!”, Nu poate fi ușor să vezi cum face greșeli și totuși să zici „Fă cum simți și învață din asta.” E teribil de greu să vezi că fiica ta suferă și totuși să o lași să se ridice singură, spunând că ai încredere în ea.  Și totuși, e singura cale prin care poți crește un om care să nu fie dependent de tine, ci să zboare singur spre idealurile lui. 

Sunt recunoscătoare. A avut încredere în mine atunci, oferindu-mi libertate, și asta m-a ajutat să mă găsesc pe mine însămi, iar astăzi să o ajut eu pe ea, acolo unde puterea interioară îi e încă adormită.

Pentru tot ce-am scris mai sus și atâtea altele, mulțumesc din toată inima.

În cazul în care consideri că părinții tăi nu au fost ideali, gândește-te ce ai învățat de la ei. O lecție prețioasă fiecare ne dă, iar intențiile lor sunt cele mai bune, chiar dacă mai și greșesc câteodată. Ia lecția,  decide cum vrei tu să fi asemănător sau diferit cu copilul tău, apoi îmbrățișează-ți părinții pentru că și în cazul în care unul din ei ( sau amândoi) nu au fost cum ți-ai fi dorit, acum tu ai puterea să te regăsești și să le dăruiești și lor măcar un strop de înțelepciune.

Te îmbrățișez cu dragoste și entuziasm

 

 

 

Raluca Muresan

The author Raluca Muresan

4 Comments

  1. emotionat articol….multumim pentru ca ne impartasesti see you atata sinceritatea viata ta in cele mai intime momente. Dai dovada de mult curaj si de multa putere interioara. Cine vrea sa invete ceva din asta este liber s-o faca. Cine nu doreste sa invete din experientele altora, este liber sa experimenteze. Nu e nimic gresit in asta.

Leave a Response