close
Cunoaște-mă mai bine

Domnișoară…v-ați salvat datele importante?

Prin 2013, Într-o Vineri 13, laptopul meu mergea mai încet decât bunică-mea care avea 80 de ani. Deci am concis că am un laptop cu artrită care vrea să mă anunțe că dă colțu`. Sau că are nevoie de un medic de calculatoare.

L-am întors pe toate părțile să-l resuscitez, l-am pupat și mângăiat, certat și implorat să-și revină, dar nu. Nu dădea niciun semn vital.

În disperarea de a-l face viu, în condițiile în care nu știam ce-l doare și paracetamol nu putea înghiți…am dat de o listă întreagă, cu multe buline de bifat, într-un folder mare, dintr-un loc necunoscut mie și azi. Și am dat disable la tot. Whatever that means „disable”!

Brusc, și-a revenit în viteză. Dar nu mai avea niciun program și niciun Dumnezeu instalat pe el, nu mergea nimic.

Nu mai știam în ce zonă crepusculară am dezactivat…cam tot, așa că m-am dus la magazin să-mi iau o bere. Și un măr.

Am băut o bere cu lămâie, amintindu-mi cu acreală că în urmă cu alți câțiva ani, am pierdut tot din calculator, după ce am nimerit un super virus care m-a anunțat așa “Aveți 60 secunde să vă salvați datele importante” și mă uitam cu ochii bulbucați la fereastra aia, în timp ce mi se ștergea tot.

Cu gust amar, dar am adormit cu gândul că pot trăi bine mersi și dacă mai pierd o dată tot ce-i important pentru mine. Sau nu?

A doua zi mi-am dus laptopul la un service și tipu`de acolo mi-a spus că-l va diagnostica, curăți, reinstala windows, tot ce trebuie.

Dar m-a lovit la sentiment cu întrebarea “Domnișoară…v-ați salvat datele importante?”

  • Ăăăăă! Nu. Dar am un stick la mine. Mic precum o furnică și e posibil să nu încapă nici o melodie pe el. Dar dacă-mi dați acces la date, știu ce să salvez.

Și am pus pe stick pozele cu un om drag mie.

„Sunteți sigură că nu mai aveți nimic de salvat?”

Da. Sunt sigură.

Și m-am dus acasă, împăcată, strângându-mi pozele la piept. Mă rog…era un amărât de stick. Da aveam pe el ce era mai important. Fix 15 poze.

Până m-a trăznit un gând! Mai aveam date importante pe laptop. Cum ar fi un proiect ce urma să-l prezint în două zile și la care lucrasem 6 luni.

Cum ar fi o traducere la care am muncit toată luna aia și mai aveam o pagină, apoi urma s-o trimit căci se apropia termenul limită. Cum ar fi…pfffffff….multe!

Îmi și imaginasem prezentarea mea la examen, punând în powerpoint poza cu iubitul meu om și explicând cu siguranță și o încredere ireală:

„Voila! Că tot era vorba de disonanța cognitivă, priviți cu atenție la acest chip senin (așa-i că-i frumos, doamnă?)…și stupiditatea momentului prezent când simt că mi piș pe mine în fața dumneavoastră.

Jur că am făcut proiectul! Dar drept să vă zic, nu era atât de important pentru mine încât să-l și salvez. Dar poza asta…mi-e vitală.”

Nu-mi pare rău nici acum. Iar „13” mi-e cifră norocoasă.

Mi s-au șters toate celelalte lucruri de pe laptop și a trebuit să lucrez zi și noapte, a doua oară, la proiecte de școală și joburi. Am făcut-o senin, cu un zâmbet larg pe buze și o poza deschisă în fundal. Chiar dacă eram încercănată de somn.

Dar am și astăzi 15 poze

Plasate strategic peste tot, în caz că-mi crapă stick-ul, hardul extern, laptopul, mailul, toate…eu mai am un loc ascuns unde să mă aștepte. 15 poze cu un om drag mie. Nu-i puțin lucru. 

Și cam așa îmi dau eu seama…ce contează.

Tags : featured
Raluca Muresan

The author Raluca Muresan

Leave a Response