close
WIN_20150502_184937

Când eram mică, nimic nu mă fascina mai tare decât puterea. La fel cum nimic nu mă dezgusta mai puternic decât vulnerabilitatea. Am luat modele pentru ambele variante de unde am știut și putut eu mai bine, filtrând informația și îmbrăcând-o în haine banale, pe care le credeam reale.

Începând de la zece ani încolo, când întâlneam pe cineva mai slab decât mine, intram direct în rolul de salvator, însă undeva…în adâncurile mele, simțeam repulsie și judecam omul. Be strong! Era deviza mea de viață și nu înțelegeam de ce unii aleg să se târască pe jos în noroi, în loc să ridice capul demn, chiar și în genunchi fiind.

Trebuia să fiu puternică. Pe de-o parte pentru că aveam impresia că dacă eu cad, îi trag după mine și pe cei apropiați, iar pe de altă parte, dintr-o percepție eronată despre vulnerabilitate, nu m-aș fi iertat niciodată să fiu slabă. – nici măcar…sau mai ales, față de mine însămi.

Putere deci! Dar ce însemna puterea pentru mine? Să poți să râzi în hohote, chiar și atunci când îți vine să țipi, să întinzi o mână, chiar dacă ți-e fracturată, să ai spatele drept și vocea fermă. Să nu plângi. Niciodată! Dacă se întâmplă totuși (căci niciodată nu există), scutură-te și treci repede peste moment. Să ai un job bestial și o oarecare independență financiară. Și mai presus de toate, să nu-ți dai voie să cazi și să te descurci singur, orice-ar fi.

Noaptea

Am omis un singur lucru de pe harta asta: noaptea. Momentul când te doare în fund de succes, spate drept și fața pudrată. Atunci, oricât de mult te-ai fi mințit pe parcursul zilei, e undeva în tine exact acea vulnerabilitate pe care o urăști, dar care îți spune că iar ți-ai ignorat sufletul, validându-ți măștile. Mai rău nu era că o făceam în fața altora, ci mai degrabă că mă ascundeam față de mine.

După o perioadă am realizat cât de greșit am înțeles puterea…și cum nu are nicio legătură cu tot ce credeam și făceam eu…am văzut cât eram de moale pe dinăuntru, chiar pe măsură ce în afară, coaja era tot mai tare. Și am privit curioasă spre vulnerabilitate. N-am reușit să o absorb sau măcar să o înțeleg, da m-am apropiat. N-am mai judecat oamenii care-mi păreau slabi, căci îi vedeam brusc mai puternici decât am fost eu vreodată. Și îi admiram că pot să ceară ajutorul, că își dau voie să și cadă, să și plângă, să fie!

Și m-am împrietenit tot mai mult cu limitele mele. O parte am îndrăznit să le recunosc față de mine însămi, iar o parte le-am lăsat deoparte pentru mai târziu. Și mi-am dat voie încet…încet…să fiu și vulnerabilă. Atâta doar că nu știam cum să fiu așa. Nu-mi venea tocmai natural și încă nu-mi vine. Am jucat multă vreme rolul opus victimei. Nici nu știu cum să-i spun…poate că e rolul războinicului. Sau și mai simplu și real: rolul puternicului. Oricum, eram expertă la el așa că îți dai seama că nu a fost ușor să-mi ating moliciunea dintr-o dată.

Mai e ceva…

Dar pentru că mie nu mi-a fost ușor, s-a găsit viața să-mi trimită pe cineva care să apese câte-un buton. Așa că un om drag mie, mă vede cu adevărat, dincolo de mine. Și când mă simt mai nepregătită, exact atunci îmi sparge coaja să mă uit în mine. Câteodată se întâmplă asta prin cuvinte. Alteori, prin simpla lui prezență.

Și de o vreme (de curând ce-i drept) descopăr deliciul de a fi dezbrăcată în fața mea, fără să-mi doresc să mă acopăr cu umor sau să-mi îndrept spatele. Învăț să cer ajutorul atunci când am nevoie de el și să-mi intru în piele chiar și atunci când vulnerabilitatea îmi dă târcoale. Și încet…integrez fiecare bucățică, căci am înțeles că dincolo de femeia puternică, dincolo de umorul pe care-l iubesc și încăpățânarea de-a reuși ce-mi propun…mai e ceva. Mai e o parte importantă în mine. Și când o las să se manifeste…se întâmplă magia. Sunt recunoscătoare pentru asta.

Adevărata putere

Adevărata putere nu stă în poziția corporală sau în societate. N-are nicio legătură cu fața lipsită de riduri sau ochii nestorși. Puterea nu înseamnă să ai spatele drept și vocea fermă, să fii influent și să te descurci singur mereu, orice-ar fi. Adevărata putere este una de fond, care caută adevărul, onestitatea și corectitudinea față de tine însuți, ceilalți și viețișoara asta care iubește echilibrul.

Puterea înseamnă să-ți faci treaba ta cât poți tu de bine, fiind autentic și responsabil pentru ce trăiești, să-ți dai voie să fii și vulnerabil, (re)cunoscându-ți limitele, să ceri ajutorul, să te arăți așa cum ești (întâi în fața ta, apoi a altora). Astfel, când vine noaptea, simți o liniște în fundal, indiferent ce ar fi în afară. E liniște căci ești liber de percepțiile și poveștile pe care ți le spuneai, iar puterea adevărată înseamnă să colaborezi cu ceilalți și viața.

Astăzi am auzit că e ziua internațională a dorului, iar mie mi-era dor să împărtășesc cu tine o bucățică din mine. Mulțumesc că ești pe-aici.

Te îmbrățișez cu dragoste și entuziasm

Tags : conexiune
Raluca Muresan

The author Raluca Muresan

2 Comments

Leave a Response