close
no thumb
thank_you_free_desktop_background_wallpaper

Cum primesc?

În urmă cu o perioadă mi-era extrem de greu să primesc. Orice. De la complimente, până la lucruri, salariu, orgasme, îmbrățișări. Consideram cumva că datoria mea de Maica Tereza este să dăruiesc și tot aia mi-e răsplata. În plus, credeam undeva în subconștient că nu merit să și primesc ceva. Așa că, în caz că-mi dădeai ceva ce mă bucura sau îmi făceai un compliment, auzeai de la mine o glumă, ca să-mi ascund în spatele umorului cu care m-a înzestrat natura, vulnerabilitatea, bucuria, orice emoție care ar fi trădat faptul că sunt om.

Am vrut tot!

Apoi a venit o vreme când mi-am dorit tot (ce însemna pentru mine acel tot). Și am reușit să am, doar că a fost obținut dintr-un orgoliu de „Trebuie să pot ca să-mi gâdil mie EGO-ul și să-mi demonstrez ce tare îs”. Oi fi fost tare…tare nefericită, pentru că în fericirea aia de a obține tot ce-ți dorești din EGO, m-am lovit de nesimțirea mea și de primit. Cum să primesc eu o așa viață? De ce să o merit? Și ce să fac cu atâta bucurie? Universul iubește echilibrul, așa că apoi am pierdut tot ce am fost incapabilă să primesc, administrez, savurez cu inima. De atunci, am învățat să primesc. Simplu, din suflet, cu zâmbetul pe buze. Indiferent că era un compliment, un cadou sau o veste proastă, primeam și spuneam Mulțumesc!

Tot de atunci, visurile mele vin din inimă, care m-a ajutat să aleg doar ce mi se potrivește și să observ perversitatea unui EGO mare cu care m-am jucat ani de-a rândul. Observându-l, am refuzat să-l resping, căci am realizat că dacă voiam să-l alung, revenea mai puternic, deci era o risipă de timp și bun-simț. Așa că l-am recunoscut și observat, împrietenindu-mă cu el și fiind sinceră cu motivațiile mele din spatele oricărui scop.

Primesc viața în mine

Partea cea mai frumoasă este că știu primi viața la mine în celule și mi-e greu să explic cum se simte asta. De atunci, mulțumesc continuu pentru orice, căci am realizat că mi s-a dat minunata șansa să exist pe-aici și să experimentez. Chiar și pentru momentele de așa zisă durere port o recunoștință care e greu de descris. Am realizat că singurele bunuri de preț pe care le am sunt sănătatea, libertatea, prietenia cu mine și ceilalți și cine sunt eu în esența mea. Poți să-mi iei orice, pot să pierd orice, greu mă mai impresionează…Desigur că mă bucur și de diverse lucruri materiale și sunt recunoscătoare pentru ele, însă dacă mâine aș pierde tot, aș fi împăcată, căci acum refuz să supraviețuiesc depinzând de obiecte și bunuri și prefer să trăiesc respirând viață cu tot ce vine înspre mine, cu recunoștință.

De aici mi se trage Mulțumesc-ul des și multe persoane m-au întrebat de ce spun atât de des mulțumesc la oameni. E simplu. Pentru mine. Nicio secundă nu mi-a stat capul că te-ar putea bucura pe tine, însă simt cât de plină sunt în interior și cuvântul cu pricina iese pur și simplu din gura mea.

Dar nu-mi mulțumi!

Am primit ca și comentariu și replica asta. „Da de ce-mi mulțumești?” Răspunsul e același: Pentru mine! Pot să-ți mulțumesc pentru o jignire, pentru un dar, pentru o privire, un orgasm sau pur și simplu pentru că ești. O fac pentru mine. Pentru că energia acestui cuvânt mă eliberează, mă ridică până la zbor, mă descarcă și umple în același timp. Și nu e un „Mulțumesc” spus din politețe, ci o recunoștință simțită până în carne.

În concluzie, fii recunoscător din inimă și vei înțelege ce scriu aici, căci de explicat e greu. Iar când cineva îți mulțumește, în loc să-i spui „Lasă…” sau „Nu-mi mulțumi”, gândește-te că tu ești un catalizator. Pentru el e recunoștința.

Te îmbrățișez cu dragoste și entuziasm

Raluca Muresan

The author Raluca Muresan

5 Comments

  1. Intradevar trebuie sa fim multumitori. Atât cu noi cat si cu cei din jurul nostru ca altfel numai ne chinuim singuri. Pana nu demult viată era mai putin confortabila si mult mai grea. Si oamenii erau multumitori daca aveau ce le trebuie ca sa trăiască.

    chiar si când avem probleme trebuie sa fim bucuroși pt. ca me ajuta sa fim mai tari.

Leave a Response