close
De-ale vieții...cu umor

Să fii sirenă grasă…nu-i treabă ușoară

Acum niște ani….Mulți, eram într-o minunată relație serioasă, când băgam în gură mai multă ceafă de porc decât limba omului meu. Deși aș fi înghițit-o și p-aia, în momentele când mă stresa cu întrebări, gelozii și amenințări că mi-ar da una…doar așa, preventiv. Că poate fac ceva.

Și făceam multe. Tocănițe, sărmăluțe, ciorbică de burtă, varză călită și altele învârtite prin făină și ulei. Toate în oale ca mine de mari.

Băgam în mine ca la loto. Cu speranță și cu jale.

La fiecare lingură îndesată-n gură, mă simțeam tot mai liniștită că așa știam că pot dormi dusă și plină, fără să mă-ntreb dacă viața mea îi chiar în regulă sau mă mint frumos, bucătărind la secția Regie-Film.

Când îmi simțeam sufletul gol (că stomacul nu apuca să fie), mai băgam acolo ceva. Să fie. preventiv. O savarină, o salată de boeuf fără vită și un Pepsi de 3l (era o sticlă mare și grasă ca și mine, ce doar în Anglia am văzut-o. La promoție. Super oferă! 3 l = 1 liră)

Așa am ajuns la frumoasa greutate de 90 kg.

Asta nu m-a oprit din recucerirea iubitului meu. Că știți cum e, trebuie periodic să-l surprinzi cu câte ceva. Altceva decât bucate culinare.

Așa că-mi achiziționam tot felul de costume sexy. Care mai de care…mai provocator.

O singură problemă exista: Nu-mi plăcea să încerc hainele. Dapăi costumele de lolită, asistentă sau stewardeză…

Așa că le vedeam pe manechinele din magazin, îmi curgea instant niște salivă gândindu-mă la reacția individului căruia-i făceam viața amară…și le cumpăram așa. Pe plasticu` cela arătau bine. Ce? de un` să știu că maniechinul are dimensiuni mai mici decât gabaritu` meu? Eram io grasă, da mă simțeam superbă (între noi fie vorba…nu eram).

Grasă și opărită

Pe vremea aia locuiam într-o cămăruță mică, unde încăpea fix un pat unde mă îngrămădeam cu deținutul, pardon, cu iubitul meu. Plus o etajeră și o chiuvetă unde curgea ba apă rece ca gheața, ba fiartă. Cale de mijloc n-am găsit în Anglia, deci eram și grasă și opărită.

Și pentru că veci n-apucam să mă îmbrac sexy dinainte să ajungă el acasă (că doar trebuia să și gătesc), îl puneam să închidă ochii până mă schimb de haine.

Deja știa ce-l așteaptă așa că mă întreba duios:

– Și? acum ce e? costum de porumbel?

– Nu porumbelu meu! vezi imediat. Răbdărică!

Și ca de fiecare dată…nu mă prea încăpeau hainele alea decât până într-un punct.

Dacă erau de tras pe picioare…până pe la genunchi. Pe fund nici vorbă să încapă ceva.

Dacă puteam să le îmbrac frumos, pe sus, atunci îmi băgam mâinile și cu o foarfecă puteam despica puțin corsetul și chiar dacă mă sufoca…puteam sta așa vreo 10 minute.

În seara aia aveam ceva nou.

Un costum de sirenă. Cu coadă cu tot. Picioarele-au intrat ușor, mobilitate nu aveam deloc. Sânii mi-erau mutilați sub un corset care scârțâia pe mine, deci nu-mi avantaja deloc șunca de pe hm…să-i zicem abdomen…și pe coapse cusătura ceda cu fiecare secundă care trecea.

– Poți deschide ochii! Deschide-i repede! zic eu cu ultimele puteri

Se apropie masculul, mă strânge-n brațe (de parcă nu eram deja suficient de strânsă) dă să îmbuce din mine ceva ce seamănă cu buzele mele. Moment în care crapă corsetul, iar de la coada de sirenă sare ceva fir (care arăta cu și un cablu) și mă lovește peste picior.

Pfff! Măcar acum pot respira, mă gândeam.

Și îl aud pe al meu, zicând galant:

Pufi! Hai te dezbrac până nu te dezbini tătă!

Raluca Muresan

The author Raluca Muresan

1 Comment

Leave a Response