close
no thumb

images

Convingerile tale despre viață, îți determină emoțiile și acțiunile, apoi îți desenează frumos experiențele, după propria ta credință.  Partea ta conștientă, va vedea în exterior doar ceea ce se găsește în credințele din subconștient. Restul informațiilor le va ignora pentru că nu corespund cu harta mentală. 

Astăzi scriu 50 din cele mai întâlnite convingeri negative, care te sabotează, atât în domeniul personal, cât și profesional. Vezi ce convingeri ai tu, iar într-un articol viitor voi scrie și cum să le depășești.

  1. Nu le poți avea pe toate (sănătate, iubire, bani, etc) Trebuie să alegi.
  2. Nu merit să fiu iubit.
  3. Banii sunt ochiul dracului.
  4. Fericirea e ceva greu de obținut.
  5. Viața e grea.
  6. Trebuie să te lupți din greu pentru orice îți dorești.
  7. Nu pot/nu merit să am succes.
  8. Cei care au reușit în viață, sigur au făcut ceva necurat.
  9. Nu sunt suficient de bun pentru a acționa.
  10. Iubirea înseamnă suferință. Tot timpul cineva va iubi mai mult, iar altcineva va suferi.
  11. Ca să ajungi să faci ce îți place, trebuie întâi să faci ceva ce nu îți place.
  12. Munca este o obligație, este grea și obositoare.
  13. Dacă am eșuat, înseamnă că nu sunt bun de nimic.
  14. Nu poți să ai decât câțiva prieteni adevărați.
  15. Oamenii își cunosc doar interesul lor.
  16. E greu/imposibil să faci ceva în România.
  17. Iubirea nu durează mult niciodată.
  18. Sunt prea tânăr/în vârstă să fac ce îmi doresc.
  19. Sărac te naști, sărac mori.
  20. Trebuie să fiu bogat ca să fiu fericit.
  21. Nu obțin niciodată ceea ce îmi doresc.
  22. Fără durere nu există câștig.
  23. Nu există om mai ghinionist ca și mine.
  24. Ca să obțin ceva, trebuie să renunț la altceva.
  25. E prea târziu/prea greu să te mai schimbi de la o anumită vârstă.
  26. Nu pot să învăț. Mi-e greu să rețin informații.
  27. Teoria ca teoria, dar practica ne omoară.
  28. În viața trebuie să faci compromisuri.
  29. Oamenii abia așteaptă să te sape pe la spate.
  30. Mai bine sărac și cinstit, decât bogat și fără principii.
  31. Banii nu aduc fericirea.
  32. Niciodată nu pot să duc la capăt o acțiune.
  33. Toți bărbații/toate femeile sunt…(aici adaugă tu ce convingere ai).
  34. Într-o relație trebuie să faci compromisuri dacă vrei să-ți fie bine.
  35. Viața înseamnă sacrificii, luptă, greutăți. Asta e viața!
  36. Oamenii vor continua să te dezamăgească dacă crezi în ei.
  37. Succesul nu e pentru mine.
  38. Nu am suficiente relații(cunoștințe) pentru a reuși în viață.
  39. Toate invențiile mari s-au născut din suferință.
  40. După râs, vine plâns.
  41. În viață, nimic nu e gratuit. Dacă e ceva ieftin, atunci e și prost.
  42. Ca să reușești în viața asta, trebuie să ai noroc.
  43. Mi-e prea bine acum/sunt prea fericit. Sigur urmează să se întâmple ceva rău.
  44. Sunt prost/incapabil/tâmpit. Mereu dau greș.
  45. O relație este precum un job full time.  ( a se vedea mai sus și părerea despre muncă)
  46. Orice aș face, n-am cum să câștig mai mult. 
  47. Nu oricine poate să trăiască din pasiunea lui.
  48. Oamenii sunt răi. 
  49. Ce am eu de oferit nu este destul de valoros.
  50. Toți oamenii se folosesc de mine. 

 

Acestea sunt doar o parte din convingerile auzite de mine cel mai des. Asemenea credințe nu te ajută pentru că datorită emoțiilor și acțiunilor tale, vei atrage în viața ta fix acele experiențe care să-ți confirme iar și iar propriile profeții. 

Identifică ce convingeri ai tu și dacă ai completări, lasă-mi mai jos un comentariu. 

Data viitoare îți voi spune și cum poți pune la îndoială propriile convingeri, pentru a obține alte rezultate.

Te îmbrățișez cu dragoste și entuziasm

 

Raluca Muresan

The author Raluca Muresan

1 Comment

Leave a Response