close

Încep acest articol prin a reaminti că este foarte important să fim responsabili pentru viețile noastre, oricât de dificile ar fi contextele în care am ajuns să trăim.

Și să aspirăm spre o viață cât de cât echilibrată, iar această responsabilitate să se mute încet încet și în jurul nostru, la oameni ca și noi, care poate trăiesc contexte dificile, iar noi acum avem resurse să dăm o mână de ajutor.

Cred că este maxim de important să fim orientați spre soluții, cu atenția pe noi înșine și viața noastră, căci doar din acest spațiu îi putem inspira pe cei care poate nu au curajul, norocul și/sau resursele noastre.

Cred cu adevărat că foarte multe probleme sociale își au cauza în rădăcini mult mai la îndemâna noastră, în viața fiecărui individ. 

Abordarea unor comportamente, raportări și acțiuni nocive din viața noastră…poate contribui în mod semnificativ și la un nivel mai mare, la îmbunătățiri sau chiar rezolvări a unor probleme sociale mari.

Nu subestimați vă rog deciziile mărunte și pașii mici

Să nu cumva să credeți că o schimbare banala din viața proprie are un impact doar la nivel de individ. Să nu aveți impresia că nu e important propriul exemplu și ce poate face fiecare e prea puțin, în comparație cu problemele mari, de ansamblu ale lumii în care trăim.

Căci exact de aici de începe o schimbare. De la mine, de la tine, de la noi doi, trei, apoi patru….

Abuzul este un subiect care mă interesează și în care mă implic cât pot, risc oricât, atât timp cât omul vrea să mă bag în viața lui și mă simt neputincioasă or victorioasă, în funcție de context.

Am avut niște cazuri care pe cât erau de dificile, pe atât de bine s-au rezolvat și m-am simțit împăcată și recunoscătoare.

Câteodată e cu neputință. Una mare de tot.

La categoria asta de care sunt eu interesată intră abuzul în cuplurile pe care le invidiați majoritatea, fără să le cunoașteți povestea reală din spate.

Nu aveți idee cate cupluri cunosc care sunt privite cu admirație pentru dragostea lor mare afișată, dar care s-ar otrăvi la propriu sau trăiesc într-un calvar în intimitatea casei lor.

În timp ce suntem îngroziți de violuri, crime și dăm cu bolovanii în agresori (sau posibili agresori, că deja devenim paranoici și aruncăm cu pietre în tot ce mișcă)….adevăratele abuzuri (sau începuturile lor) se petrec în familiile noastre ori în apropierea noastră.

Un context foarte dificil ar putea trăi femeia frumoasă pe care o invidiezi.

Un psihopat veritabil poate fi chiar vecinul pe care-l admiri pentru carisma și eleganța lui.

Un agresor dibaci poate fi exact colegul tău cult, cu trei doctorate, față de care te simți inferior.

Complici…suntem cu toții

Trăim într-o lume în care încă se încurajează proiecțiile romantice și visurile de Cenușăreasă combinate cu filme de duzină care promovează iubirea eternă, schimbarea unui psihopat în om bun și lupta dintre bine și rău unde întotdeauna binele învinge.

Fără să avem habar ce sunt astea, cu ce se mănâncă și ce anume se întâmplă prin noi. Nu știm și nu vedem lucruri minimale despre ființa noastră, dar credem că cunoaștem noțiuni de iubire și-l vedem pe celălalt prin ochii ei.

Și toată lumea contribuie la povești de vis care sunt doar marketing, în măsura în care fiecare vrea să se mintă pe sine că povestea lui e mai specială și să se simtă superior (măcar puțin) față de cei care n-au avut norocul să găsească un bărbat atât de galant, o femeie atât de frumoasă sau o romanță atât de glorioasă.

Restul lumii tace, căci toți speră să aibă și ei noroc, să găsească vreun suflet pereche și să poată arăta tuturor ce speciali sunt și ce imensă e iubirea lor.

Pictura arată superb, dar dacă o dăm la o parte…realitatea este putredă rău.

În relații găsim de la abuzuri subtile cu șantaj emoțional, îmbrăcate în galanterii, gelozie sub umbrela iubirii mari…până la abuzuri de putere și control ambalate sub aparența intențiilor bune, apoi violență (verbală sau fizică).

Dar la astea majoritatea lumii tace.

Căci încă se mai speră să fie excepția.

Cauzele lipsei unei educații. Pătura de jos a societății. Proștii/proastele care-și merită soarta. Femeile care au căutat-o cu lumânarea.

Ce convenabil să ne ascundem după perdeaua asta, fără să privim realitatea în ochi…

Și chiar în timp ce naivi, ascundem ori ignorăm aceste cazuri sau le considerăm izolate…

  • Contribuim la ele de fiecare data când ne întoarcem liniștiți la propria viață amoroasă, întinzându-ne mâna după telefonul partenerului sau aruncăm un ochi peste Facebook-ul lui.
  • Contribuim la fiecare crimă “din iubire” de fiecare data când cădem de accord cu toții că puțină gelozie este firească și e dovada că-ți pasă.
  • Contribuim la fiecare femeie bătută exact în secunda asta, atunci când găsim scuze în lumea noastră îngustă, spunând că merită, că n-au educație, că….că….iar asta ne deleagă de orice atenție, deci putem liniștiți să ne întoarcem la ambițiile noastre mărețe de iubire în doi, cariere…și altele mult mai importante, în aparență.

Și mulți spun că exagerez, că puțină gelozie nu a omorât pe nimeni, însă complicitatea asta în care cădem de acord că e normal să deținem drept de viață și de moarte asupra celuilalt pentru că e al nostru…oferă scuze și încurajează agresiuni mai mari, iar unii nu se vor teme să exagereze cu nimic.

Și după ce am muncit fiecare dintre noi prin cuvinte mari și spumoase, iubiri eterne și justificări în direcția unei lumi mizerabile la care acum nici nu ne mai putem uita,  de fiecare data când apare un caz de violență, abuz, omor…ne simțim îngroziți și furioși, cerând ca agresorul să plătească.

Însă consider că toți suntem responsabili. Fiecare dintre noi trebuie să plătească. Așa cum fiecare dintre noi am putea fi mai atenți în noi înșine și în jurul nostru.

Spuneam la începutul acestui articol de responsabilitate.

  • Așa că vă rog să ne amintim de câte ori nu am fost geloși și ni se părea normal asta. De câte ori nu am vorbit despre iubire ca și cum am știi ce e și am legat-o de comportamente abuzive…
  • Să ne amintim de câte ori nu ne-am simțit ignorați și ne-ar fi plăcut să avem o super putere prin care să-l obligăm pe celălalt să simtă ce vrem noi. Să se întoarcă la noi, să stea cu noi, să fie într-un fel anume.
  • Să ne amintim de câte ori am făcut o scenă emoțională pentru a impresiona sau a pune presiune pe deciziile unei alte ființe umane.
  • De câte ori nu am violat intimitatea unui om, cu pretextul că “suntem împreună și nu vreau să mă înșele”
  • De câte ori am omorât dorințele unuia, pentru că nu corespundeau cu planurile noastre.
  • De câte ori nu ne-am prefăcut că relația noastră e perfectă, deși nu era nici măcar suportabilă, dar obțineam măcar validarea socială…

În câte povești de dragoste nu am crezut și visat, fără să știm ce se ascunde în spate? Și cât de mult ne-am dorit să avem parte de o iubire ca-n povești, în timp ce oricine ne zicea altceva îl consideram dușman, om rece și rational, etc….că “știu eu mai bine ce simt”

Și lista poate continua.

Dar ce vreau să spun e că din acest spațiu al ignoranței și al superficialității am contribuit cu toții la o lume pe care acum suntem furioși.

Acuzăm hoții, violatorii și criminalii fără să ne uităm la instictele noastre.

Acele prime impulsuri, când ni se pare că suntem îndreptățiți să facem “ce simțim” la nivel egotic pentru că…(aici ne găsim noi scuze: din iubire, pentru că avem o rană, pentru că…) și ne simțim cu adevărat neîndreptățiți de soartă, fără să vrem să dăm cu ochii de adevărul care ne-ar umili imediat, fiind ignorat atât de mult.

Mințim mult în relații, furăm clipe sau cuvinte din gura celuilalt pentru a ne confirma nouă importanța….

Violăm intimități, suflete și vrem să fie așa cum ne dorim noi, musai de la omul ăla. Nu altul care ne-ar oferi cu plăcere. Nu. ĂLA pe care noi îl vrem. Și ne agățăm de el sub scuza că așa-i iubirea, numa pe ăla îl vezi. Așa e. Dar e obsesie, dependență.

Și ucidem demnitatea și sensibilitatea partenerului care nu are voie să iasă din pătratul cuplului serios, sub scuza unei iubiri pe care nu am simțit-o niciodată, dar vorbim însetați despre ea.

Dar imediat ce apare o știre despre un agresor de orice fel sau un criminal, toți sărim ca arși și ne enervăm.

Brusc, vrem dreptate.

Dar fără să ne uităm la dreptatea din viața personală. Fără să vedem mai exact noi, ăștia blânzii, necriminalii, oneștii, iubitorii…cum am contribuit la lumea asta? Prin cuvinte, prin nepăsare și tăcere? Prin ignoranță? Prin naivitate?

Și dincolo de contribuția noastră indirectă, dacă ești atent în tine, ai și tu impulsuri la fel de agresive, chiar dacă nu le urmezi.

Nu omorâm toți pe cineva. Nu toți violăm și nu toți își bat partenerele….însă implsurile astea există în noi. Doar că ne oprim și nu le dăm glas și acțiune.

Și ne oprim pentru că ne este frică

Ne este frică de pedeapsa divină. Ne e frică de legi și poate închisoare. Ne este frică de conștiința noastră. Ne este frică de consecințe și nu vrem să ne alterăm somnul liniștit.

Nu e vorba că nu am fi în stare să facem rău. Orice ființă de pe pământul ăsta este capabilă de niște atrocități de neimaginat.

Doar că unii dintre noi, chiar dacă am fi în stare…ne oprim la timp sau nici măcar nu ne vine în gând o crimă de ex. pentru că ne este frică. Nu vrem să fim acolo, credem în altceva….suntem în stare, dar nu toți sunt și capabili să facă asta.  Uite un context unde frica este foarte potrivită și ne ține în frâu impulsurile.

Deci consider că am putea privi puțiiiin mai îngăduitori violatorii, criminalii și alți agresori dibaci….pentru că și noi le avem pe ale noastre impulsuri, doar că ne oprim în timp util, fiecare din motivele lui. Și prin îngăduință mă refer strict la furia asta necontrolată și naivă, de fiecare dată când auzim de un caz tragic.

Însă să ne întoarcem cu privirea la viața noastră, acolo unde nu ne putem opri și impulsul decide (controlul telefonului celuilalt, victimizarea, isteria, un pumn în perete poate, gelozia, presiunea).

Doar pentru că unele imulsuri nu lasă urme fizice, nu înseamnă că nu sunt importante și nu lasă urme sufletești

Dacă o crimă fizică poate să fie demonstrată că avem o victimă în sânge, dar o crimă interioară în care ai controlat partenerul și l-ai manevrat după propriile pofte nu poate să fie dovedită…nu o face pe ultima mai puțin importantă, chiar din contră.

Situațiile banale contribuie la faptele mari. Și in sens pozitiv. Și negativ.

Anul ăsta mi-a murit o clientă, bătută de soțul ei, după ce mama ei a convins-o să renunțe la terapie și să stea lângă bărbat, pentru copii. Apoi m-a sunat mama ei, mi-a trimis și un mesaj pe care l-am postat pe Facebook și a devenit ușurel viral….Nu-l mai postez și aici și vă explic puțin mai încolo de ce.

Dar acum spuneți-mă vă rog că-i mai bine pentru copil să rămână împreună.

Spuneți-mi că nu contează nițică manipulare, un pic de control  „din iubire” că doar „îți pasă”

Spuneți-mi cât de important e ce zice lumea dacă pleci de lângă soț. Cât contează ce imagine perfectă de cuplu aveți pe facebook?

Și vă rog luați în considerare că în multe cazuri este vorba de oameni care păreau fericiți, femei invidiate de multe alte femei care visau o poveste așa romantică și un soț așa frumos. Multe femei se tem de ce-ar spune lumea și își pun poze drăguțe de cuplu pe Facebook.

E cu neputință ziceam

Și mă simt neputincioasă că nu pot să trag de nimeni sau să fac mai mult, căci oricând fac asta gestul meu e interpretat ca obsesie, interes propriu, etc și cei din jurul acestor femei ori mă acuză (ceea ce nu-i problemă așa mare), ori le conving să stea pe curu lor că așa trebe (și asta deja e nașpa pentru că unele femei merg direct în groapă, iar părinții acestora tot la mine vin, iar eu nu pot lucre cu ei. Zău că nu pot).

Și atunci mă retrag în neputința mea, mai responsabilă pentru grija pe care trebuie să o am în viața mea proprie. Cu atenția pe mine, pe raportările mele și ce pot, ce știu. Pentru ce pot face în viața mea.

Ceea ce vă recomand și vouă.

Înainte să vreți să schimbați bărbații, lumea, oamenii din jur, universul și ce nu vă place, vedeți cum puteți aduna putere, echilibru și inspirație în viața personală.

Nu vă șocați de abuzurile astea. Sunt mari, deci evidente.

Sunt altele mărunte în viața noastră unde avem controlul și forța să facem ceva.

Oricât de șocante sau de întristat ar fi cazurile astea, să ne păstrăm energia pt viață, nu să o dăm pe acuze, furie și altele…

Cel mai mare abuz posibil e tăcerea, rigiditatea în reguli, convingeri, atitudini și nepăsarea.

Spuneam că nu mai postez și aici poza cu mesajul mamei pentru că încă mă enervează că drama și furia vinde mai bine decât prevenția, soluțiile, responsabilitatea noastră, a fiecăruia.

Și acel status despre acest caz + poza pe Facebook au devenit virale pentru că în aceeași perioadă, din câte am înțeles, a mai fost omorâtă o femeie cunoscuta (cred că era cunoscută), oamenii s-au înfuriat și s-au îndreptat spre soluții mari.

Cum schimbăm sistemul, cum schimbăm școlile, cum penalizăm agresorii, cum facem la nivel macro să schimbpm TOT.

Dar prea puțini și-au pus întrebarea “Cum fac eu în viața mea personală?”, “Ce pot să văd în viața mea și cum pot să încep de aici să fac ceva util pentru a fi inspirație pentru femeile astea”, “Cum am contribuit eu la cazurile astea și cum pot fi un om mai bun?”

Desigur că sunt necesare mai multe schimbări. Bineînțeles că ar fi de un real folos un sistem legal mai bine pus la punct, o educație a femeilor naive pentru a recunoaște mai ușor un bărbat fără limite în șobolănia lui, desigur că ar fi necesare multe lucruri, însă majoritatea dintre noi nu avem puterea să schimbăm un sistem pentru că nu depinde doar de noi.

Iar sistemul per ansamblu e format tot din oameni. Majoritatea inconștienți, care minimalizează la fel de ușor situațiile banale din viețile lor.

Deci pot să tot schimb sisteme, că până când fiecare individ nu se simte responsabil și nu schimbăm ceva ÎMPREUNĂ, niciun sistem nu ne va salva de noi înșine.

Dar avem puterea să schimbăm ceva în viața noastră. Să inspirăm, să influențăm, apoi poate să contruim o alternativă prin care sistemul se va schimba de la sine.

Și vreau să subliniez că da, e necesar să facem tot ce putem și legal. Când spun de responsabilitate și viețile noastre personale, nu susțin că trebuie să ignorăm faptele grave ale unor agresori de orice fel și să rămână nepedepsiți. Spun doar că după ce facem ce ține de noi, legal, să ne întoarcem nu spre furie, ci spre viața noastră.

Plus că vorbind de responsabilitate nu mă refer la victime acum, ci la noi…ăștia de pe margine ce ne dăm profund șocați de niște grozăvii și vrem să schimbăm brusc tot Universul, da fără să ne uităm la noi și cum contribuim în fiecare moment mărunt la situații dificile sau chiar tragice.

Nu cred că furia, revolta și șocul sunt potrivite pentru întâmplări tragice

pentru că furia asta compulsivă, ca orice altă emoție … se evaporă rapid și apoi căutăm opusul lor, deci rămânem prinși în proiecții idilice și speranțe naive, până la următoarea tragedie care ne înfurie. Și tot așa.

Dovadă stă câte un status de genul care devine viral doar pentru că oamenii se înfurie.

Dar atâtea articole scriu și eu și prietenii mei….care sunt de PREVENȚIE…însă atunci nimeni nu se mobilizează să fie mai atent și să simtă niște lucruri. Nici măcar să dea share-uri, doar să fie mai atent la el și-n viața lui.

Și suntem atât de furioși și șocați doar pt ca realitatea ne bate la ușă și nu ne convine, deși ea ne tot semnalează că trebuie să o luăm în considerare și să facem ceva. Dar nu începând cu sistemul, ci începând cu noi înșine.

Dacă pe lângă furie, se află și o minimă rațiune…atunci fiecare se responsabilizează în viața lui personală.

Că fiecare avem ce nesimțiri și naivități să vedem și schimbăm la noi înșine. Fiecare dintre noi este pe rând abuzator, victimă, criminal, etc…chiar dacă în aspecte mai mărunte.

La noi înșine rar văd să apară furia asta și dorința de a ne schimba sistemul propriu după care trăim.

Criminal ești și dacă omori într-un om discernământul, dorințele proprii și alegerile lui, care nu-ți aduc ție beneficii. Așa cum ești și abuzator când profiți de dependența emoțională a cuiva și te folosești de gelozie sub scuza iubirii. Și de aici încep dezechilibrele și tragediile mari.

A căuta să schimbi un sistem ca să te salveze este ca și când cauți un om care să te salveze de nefericirea ta …

sau să încerci să schimbi un om, doar ca să nu îți iei tu deciziile după ce ai văzut ce fel de individ e.

Căutăm soluții mari și schimbări de 180 grade doar pentru a nu fi responsabili de soluțiile mici și schimbările minuscule care vor aduce de fapt o schimbare pe termen lung. Stabilă, de la mic la mare.

Deci nu cred în furia care schimbă lucrurile, ci chiar le alterează. Căci pe natura noastră umană suntem furioși. Nu suportăm să ne vedem cine suntem și cum am ajuns să trăim.

Nu cred că frica băgată în oase de mass-media ne ajută să fim mai atenți, ci chiar dimpotrivă, ne distrage atenția de la adevărata putere.

Însă cred că responsabilitatea pentru propria viață și respectul pentru adevăr…pot face minuni.

Soluția pt o lume mai bună nu e doar în educație, suport și tot ce ține de sistem. Astea le putem aborda apoi, când avem luciditatea necesară și resursele de a ajunge acolo.

Soluția pt o lume mai bună începe cu un om puțin mai bun, puțin mai lucid, începe cu doi oameni care colaborează, cu un grup de prieteni care sunt uniți și văd niște lucruri…Din acest spațiu al echilibrului, simt că putem „răzbuna” sau „răscumpăra” (nu găsesc un cuvânt potrivit acum) drama, neputința, naivitatea, sacrificiul celor dinaintea noastră sau celor care au plecat cam repede și tragic de printre noi. Măcar să nu fie degeaba…

O lume mai bună începe cu casa ta și oamenii printre care trăiești

Articol în memoria Violetei M.

Tags : featured
Raluca Muresan

The author Raluca Muresan

Leave a Response