close
Dezvoltare personală

Aparențele și noua șarlatanie din România

Circulă prin țărișoara noastră o șarlatanie pe care vreau musai să o sesizez. Am postat-o și pe Facebook, imediat în ziua-n care am avut contact cu ea, dar o postez și aici ca să rămână undeva scris pe blog, mai la vedere.

Vă rog frumos să dați informația mai departe și să vă anunțați rudele mai vulnerabile la genul ăsta de furt, care decurge cam așa: 

Bate la ușă o femeie aranjată și frumos îmbrăcată care spune că este de la Carrefour/Cora/Kaufland/magazine de genul, vă arată un card de membru cu numele magazinului respectiv și spune ori că ați câștigat ceva produse gratuit, ori că au niște super oferte pe bani puțini.

Dupaia vă roagă să o lăsați în casă (în bucătărie, balcon, etc) ca să stea jos și să completeze niște formulare cu produsele pe care le lasă la voi și să semnați că le-ați primit.

Până stai la povești și semnături, ușa rămâne în general deschisă (nu neapărat larg, dar de cele mai multe ori, nu te gândești să o închizi pt 2 secunde cât semnezi).

Atunci intră a doua gagică și îți fură banii din casă. Cei vizați sunt în general bătrânii care își țin banii cam în aceleași locuri (sertărașe, dulăpioare, cutii și alte asemenea) de aceea nu e așa greu să meargă direct la țintă.

Sau, în cazul în care nu oferă nimic gratuit, ci au super-oferte, când scoți banii să plătești vede unde îi ții.

Bunicii mei au fost furați prin tehnica de mai sus.

Oameni bătrâni și responsabili care și-au pus bani deoparte pentru înmormântare și au pierdut într-un minut tot ce-au economisit în ani. Și asta chiar dacă le-am spus să nu deschidă ușa la nimeni necunoscut și să fie atenți.

M-am simțit neputincioasă și supărată (încă sunt, drept să zic), însă pe de altă parte, îmi vine să mă fac așa de mică în interior și să șed blând, gândindu-mă că noi oamenii reacționăm și mergem atât de mult pe aparențe și tipare, încât devenim ținta acestor furturi.

Și nu mă gândesc doar la furturi financiare.

Iar când suntem atenți într-o direcție, ipocrizia crește și ea, îmbracă tot alte forme, pe măsură ce vede că nu mai merge cu vechile tehnici.

Costumul frumos, zâmbetul fetei, cardul/insigna și un câștig au fost aparențele în cazul ăsta. Însă și în viața noastră, pentru un câștig aparent (de imagine, de statut, de ceva)…pierdem mult mai mult.

Că ni se fură timpul, energia, viața. Și eu văd cât de mult mă fur….eu pe mine, de fiecare dată când aleg câștigul aparent (care e în general superioritatea), zâmbetul fals, teatrul meu…cu consecințe interioare foarte mari.

Maică-mea zicea „Să nu mai zici la nimeni, să nu știe lumea”

Și asta, pentru că e un alt tipar comun, m-a mai întristat oleacă gândindu-mă că asta e coaliția în ipocrizie și perversitate: Tăcerea. 

În primul rând, motivația acestor vorbe “Să nu zici la nimeni/să nu știe lumea” este să nu știe lumea că suntem fraieri. Strict un interes de imagine.

Dar ba da! Suntem fraieri! Și mai cad și alți fraieri numa pentru că avem noi oamenii o înțelegere tacită să ne ținem gura, să tăcem, să ne prefacem…ca să arătăm care o duce mai bine și care e mai deștept.

Separați și vai de noi

Să taci când te bate bărbatul sau pur și simplu ai o relație groaznică, să taci când ești nefericit, să taci când ești furat, să taci în general.

Da cum ar fi dacă nu am mai tăcea? Și poate unii or judeca, alții or cădea și ei oricum în plase…dar poate un om, doi, trei, zece oameni pricep ceva și sunt mai atenți. Nu la aparenț, ci la ce e real pe lumea asta.

În concluzie

(O concluzie mai lungă, ce e drept)

  1.  O mai mare atenție la aparențele care ne fură în viața de zi cu zi vă rog.
    Și vorbiți cu părinții, bunicii voștri și nu numai, dar nu le spuneți doar să fie atenți. Ci spuneți și LA CE să fie atenți. Un exemplu de un caz poate îi ajută, cât să înțeleagă că nu-i musai să fie omu îmbrăcat urât sau să arate periculos, ci chiar dimpotrivă.
  2.  Haideți să nu mai tot tăcem doar de dragul de a ne păstra o imagine impecabilă în fața vecinilor, prietenilor și a altor oameni care poate nici nu contează pentru noi, dar prin tăcerea noastră răpim șansa oamenilor care contează și ar face ceva, ar înțelege ceva.
  3.  În loc să ne înfuriem și să cădem în emoțional vizavi de furăcioșii ăștia (chiar dacă măsuri pot fi luate), mai bine să ne adunăm un picuț, fără prea mare risipă de energie în frustrare, dramatizare și vinovăție și să vedem ce putem face ca să fim mai invulnerabili la situații de genul ăsta și mai puternici împreună, învățând unii de la alții.

Cineva îmi spunea pe Facebook că speră ca tipele să fie prinse și cineva să le dea o lecție.

Iar eu spun că ideea acestui articol este să ne prindem noi de lecție.

Chiar dacă în asemenea situații recomand să se acționeze și legal, apoi nu vreau să ne concentrăm atenția furioasă spre șarlatani și spre incorectitudine, cu dorința de a da noi (sau altcineva) lecții. Scopul meu cu această scriere este să învățăm noi o lecție, nu să dăm lecții de oameni buni și corecți ce suntem, când avem probleme cu atenția în viața noastră

  • Poate lecția e aceea de a fi mai atenți și a nu ne mai ghida după aparențe (nici alea create de noi înșine, nici alea ce le afișează ceilalți).
  • Poate e lecția de a nu rămâne mult timp în furie, ci de a ne întoarce la noi să vedem unde am greșit, ce slăbiciuni avem și cum putem să fim mai puternici data viitoare.
  • Lecția de a vorbi despre lucruri adevărate, de-a nu mai tăcea doar pentru a păstra niște aparențe. Că aceleași aparențe ne duc în situații neplăcute.

Și în cazul în care pățești/ai pățit ceva de genul ăsta sau auzi de un caz, după ce te asiguri că ai făcut ce ai putut legal (în caz că ești pățit), în loc să stai nervos amintindu-ți cum ai fost fraierit, mai bine uită-te cum poți contribui tu la o lume mai bună.

Eu când am auzit de la bunici ce au pățit…m-am enervat. Apoi m-am supărat și mi-am dus cu mine câteva zile o oarecare tristețe, apoi m-am gândit la cum mă fur eu pe mine adesea (când prefer aparențele în locul adevărului), cât de curată sunt eu (și nu, nu sunt) și în final, cum pot contribui la o lume puțin mai bună.

  • fiind mai atentă în viața mea și la mine când sunt pe pilot automat și iau decizii fără să fiu conștientă de ce fac.
  • având grijă să nu profit de bunătatea oamenilor și resursele pe care le primesc. Să nu iau nimic ca și când mi s-ar cuveni.
  • să mă văd când mă simt deosebită și-mi creez imagini de sine grandioase…și chiar atunci să-mi amintesc că am ajuns aici deoarece m-au ajutat oamenii și contextele vieții, deci pot renunța la deosebițenie și să fiu om.  Că mai greu e asta.

Și poate că dacă noi toți ne străduim în timp să fim puțin mai buni (dar nu de dragul unei imagini în care-mi tot repet ce om bun îs eu), puțin mai atenți, puțin mai responsabili pentru viața proprie, fără să ne plângem prea mult de consecințe neplăcute…vom fi tot mai greu de manipulat. De la mic la mare.

Însă până acolo…treaba mea e cu mine. Iar treaba ta e cu tine. Fiecare să fie responsabil pentru bucățica din viața lui. Apoi să colaborăm frumos și prietenos, fiind puțin mai uniți și autentici în relaționările noastre, iar unde pot să fac ceva, să ajut cumva, să o fac, căci e responsabilitatea mea. Iar asta înseamnă că tăcerea nu-și are locul.

Despre tăcerea asta va fi următorul articol.

Până atunci, vă rog să fiți atenți și să vă anunțați rudele care credeți că sunt expuse la riscul de a fi păcălite ușor de practica asta sau altele asemănătoare.

Tags : featured
Raluca Muresan

The author Raluca Muresan

Leave a Response