close
no thumb
Truth

În perioada de supervizare, vorbeam cu o profesoară de-a mea și-mi spunea că după o perioadă mă voi scârbi de meseria asta și nu voi mai lucra cu atâta drag. Atunci îi ziceam exact ce aș zice și acum. Foarte tare! Dacă mă scârbesc, satur, plictisesc, fac altceva. Indiferent că mă apuc de făcut gogoși, olărit sau mă angajez în vânzări îmi schimb traiectoria căci prefer să mă tot reorientez decât să fac ceva în scârbă.

Fără compromisuri

Recent am observat că n-am cum să mă plictisesc de ceva care-mi aduce atât de mult sens, iar motivul este simplu: nu fac compromisuri. Nici măcar unul mărunțel. Sunt autentică și de fiecare dată când lucrez cu un om nu calc pe tehnici stabilite dinainte, ci vreau să simt omul din fața mea, dincolo de orice diagnostic și etichetă pe care i-ar fi putut-o pune alții sau și-a pus-o el însuși. Vreau să simt OMUL, nu doar mintea, povestea, corpul care se mișcă într-un anume fel.

Nu lungesc cazurile doar pentru bani și nici nu vând minciuni doar ca să-și confirme omul prostiile. Sunt sinceră, chiar dacă de cele mai multe ori asta enervează în primă fază. Pun degetul pe răni deschise și nu mi-e frică să arăt adevărul. De asemenea, când competențele mele sunt insuficiente nu am nicio jenă de a recunoaște că situația mă depășește.

Unii spun că nu ai cum să trăiești fără compromisuri. Ei uite că se poate. La început nu e ușor și aparent poți pierde niște beneficii, însă pe termen lung viața te susține. 

Feedback-urile mele preferate (pentru că reflectă exact intenția mea din fiecare consiliere) sunt acestea:

“Raluca trebuie să recunosc că m-ai enervat la prima ședință și nu înțelegeam de ce trebuie să insiști exact acolo unde mă durea mai tare. Însă am sesizat cât de bine vezi lucruri pe care eu nu voiam să le văd și încotro mă ghidai și chiar dacă m-am gândit să nu mai vin la tine ca să nu fiu nevoită să fiu sinceră cu mine, nu m-a lăsat sufletul să renunț chiar când sesizam cât de simplu devine totul. Dureros adevărul, însă simplu și eficient. Vreau doar sa-ți muțumesc, căci viața mea se înseninează vizibil. Pe data viitoare!” – C. M

“Am vrut să-ți spun doar că ascultam discuția (înregistrată) și că e mare lucru să poți să fii…să nu fi terapeut…adică când vin la tine nu mă simt mai prost sau băgată în dogme de tri de-un leu. Și n-am cum să nu-ți mulțumesc pentru asta” – A. M.

“În vindecarea mea cel mai mult a contat că tu nu m-ai privit ca pe un corp sau o minte, ci te-ai uitat direct la sufletul meu. Te-am simțit că te uiți la mine ca la un om viu și capabil să treacă peste necazurile astea. Asta m-a ajutat cel mai mult!” – C. S.

Nu vreau să scriu povești

Cu acest blog este valabilă aceeași intenție de a fi autentică și a exprima adevărul, oricât de dureros sau nașpa ar părea sau oricât ar enerva pe alocuri. Cui nu-i place ceea ce scriu poate oricând să închidă pagina și să se îndrepte spre ceva care-i oferă plăcere sau orice altceva caută. Scriu pentru cei care își pun întrebări și sunt dispuși să facă mici/mari eforturi pentru a fi responsabili și corecți în viața lor. În plus, doar scriind ceea ce cred cu adevărat pot cunoaște oameni asemănători. Vorba unui suflet drag de-al meu:

 „Doar asumându-ți cine ești și spunând adevărul dai șansa celorlalți să te găsească”

De-a lungul timpului, am fost trasă de mânecă de diverși blogeri care mi-au spus să scriu mai mult pentru public. Adică ceea ce vrea publicul să citească și anume: povești pozitive, povești de iubire, de succes, să le confirm puțin visurile și speranțele, să fiu mai pe placul fiecăruia ca să am mai mare succes.

Ei, nu vreau să scriu povești care să te adoarmă, căci mi-am promis să fiu sinceră și să mă raportez corect la tine, cititorul meu. Asta înseamnă că-ți voi scrie doar adevărul, fără să mă gândesc cum ar afecta asta succesul meu.

Sincer cu tine, corect cu ceilalți și viața

Nu vreau un succes clădit pe baze incorecte. N-am nevoie de el. Așa că în acești ani am preferat să-mi pierd cititori, dar să scriu despre subiecte tari, care nu plac la toată lumea, subiecte care sunt mai greu de înțeles sau adevăruri care nu le spune nimeni pentru că au diverse interese. Și eu am un interes: Să mă simt bine cu mine și-n viața mea. De aceea aleg varianta de a nu face compromisuri și prefer să-mi dai ignore pentru că scriu ceea ce cred cu tărie și experimentez, decât să mă aplauzi pentru niște clișee citite din cărți sau povești care au priză la public. Așadar, încearcă varianta corectitudinii și a responsabilității pe care ți-o propun în articole, apoi spune-mi cum arată realitatea. Dacă preferi o scurtătură pentru evoluția sau salvarea ta, poți să o cauți (e dreptul tău), însă la mine pe blog nu vei găsi variantă mai scurtă decât aceea în care ești în mod real sincer cu tine însuți, corect cu ceilalți și cu viața.

Legat de scrierile mele pe acest site, am primit un feedback de la un preot care mi-a ajuns instant la suflet, căci a înțeles exact ce fac și ce urmăresc începând cu acest an:

“Dragă Raluca, îmi plac articolele tale și am observat că ai început să demolezi niște mituri. Apreciez munca ta și să știi că în lumea asta este mai mare nevoie acum de oameni care să distrugă mituri și să strige adevărul, decât de constructori care să construiască pe minciuni. Orice minunăție ar exista pe lume (și există) ca să poată fi trăită, întâi e necesar să se facă curățenie, nu să pui fluturași pe mizerii. De aceea te felicit și-ți doresc spor la demontat absurdități care vehiculează prin lume. Cândva vei vedea efectul de domino al muncii tale. Doamne ajută! Să fii binecuvântată”

Exact asta urmăresc de o perioadă. Să fac puțină curățenie, atât cât îmi permite nivelul meu actual de conștiință.
De când am început să fac asta am observat cum se raportează oamenii la iluzie și la adevăr.

Iluzie versus adevăr

Dacă ambalezi niște iluzii (nu contează cum atâta vreme cât întreți iluzia cu niște sclipici de suprafață) oamenii vor lăcrima impresionați și vor fugi orbește după himeră.

De cele mai multe ori ambalajul este de foarte prost gust și minciuna din spatele lui strigător la cer de evidentă. Însă chiar dacă au cutia interioară goală (iar asta e evident, palpabil, vizibil), măcar sclipiciul de suprafață „îi ajută” să mai fugă de ei înșiși. Când vinzi iluzii și confirmi aberațiile mental-emoționale în care se scaldă oamenii, orice ai spune sau face (chiar dacă e grotesc, naiv, evident de fals și sfidează orice minimă rațiune) totuși iluzia respectivă pare ca o excursie la Disneyland și majoritatea aplaudă entuziasmați de perspectivele luminoase ce se întrevăd la orizont într-un viitor cică apropiat. Întotdeauna sclipiciul e proiectat în viitor, ca doar prezentul e de căcat și pute.

Dacă renunți la clișee și spui adevărul, poți să-i faci cel mai artistic și mișto ambalaj posibil, că oamenilor li se va părea oricum ceva macabru. În acest caz, se vor revolta și vor mai deschide puțin cutia cu sclipici să-și amintească cele opt, zece, o sută de tehnici prin care să ajungă la X stare, obiectiv, viață.

Realitatea se poate verifica, e palpabilă

Deși realitatea este vizibilă, „auzibilă”, palpabilă și o simți prin toți porii, este mult mai convenabil să o respingi în căutarea unor filme mentale pe care nu le-ai atins niciodată și viața ți-a demonstrat în repetate rânduri că te-ai amăgit singur, căci așa nu mai ești nevoit să dai ochii cu tine și cine ești în prezentul tău. Și totuși…repetăm obsesiv aceleași tipare și mirosim același rahat ca pe un parfum bun, de parcă nu am ști că am mai fost acolo și am simțit clar că pute rău.

Realitatea se poate verifica, proba, cerceta, însă cine are vreme și chef să se întindă spre ea când se teme că exact când va deveni palpabilă, se pot prăbuși atâtea iluzii…

Atâta timp cât îți întinzi mâna după cutia goală sclipicioasă să nu te aștepți să primești de la viață mai mult decât tehnici superficiale, oameni superficiali și o viață pe măsura…cutiei tale interioare. Când alegi să sufli peste ce e la suprafață și să intri în profunzime, cu lupa pe iluzii și ochii deschiși spre adevăr…atunci vei avea deschide toate porțile…spre realitate, stare de bine, VIAȚĂ.

Pentru vănătorii de iluzii frumos-urât ambalate, deși aceste fraze pot să sune pesimist, vă asigur că sunt de fapt de un optimism incurabil, căci niciun sentiment nu este mai reconfortant și plin…ca acela când trăiești adevărul și ți-l exprimi, palpezi realitatea și ești în contact cu viața și ce are ea să-ți spună.

Iar pentru cei care spun că realitatea este subiectivă, mai gândiți-vă o dată de unde ați învățat clișeul ăsta și cum îl puteți argumenta. Percepția omului poate fi subiectivă, însă realitatea rămâne realitate indiferent de emoțiile tale. Orice ai simți despre un perete, dacă vrei să treci fugind prin el te lovești, iar de cele mai multe ori asta este modalitatea prin care viața te trezește și-ți spune că ai avut percepția alterată. – dar despre acest subiect mai pe larg, în alt articol.

Sincer, autentic și corect

În concluzie, dacă alegi să fii sincer, autentic și corect te asigur că nu te vei plictisi sau scârbi nicio secundă. Cu siguranță vei avea anumite lucruri de pierdut, însă niciodată nu vei pierde ceva ce merita să păstrezi în viața ta.

Iar optimismul nu înseamnă să vezi viața doar în roz, ci să privești realitatea în față și să-ți asumi responsabilitatea pentru ce poți face cu datele pe care le ai. Despre optimism voi scrie data viitoare.
Până atunci, alege autenticitatea și palpează realitatea. De multe ori nu are sclipici, însă aduce mult bine. În interior și exterior.

Te îmbrățișez cu dragoste și entuziasm

P.S. În 5 Septembrie ne vedem la Oradea. Detalii aici

Raluca Muresan

The author Raluca Muresan

Leave a Response