close
no thumb

detasare

Primul articol din acest an nu va fi despre scopuri, planuri și motivație, ci despre detașare. Mai ales că detașarea se leagă perfect de ceea ce-ți dorești, în orice domeniu.

Ai pățit să-ți dorești ceva atât de tare încât să devii obsedat de el? Și cu cât erai mai pasionat și te străduiai mai mult, cu atât erai mai dezamăgit că nu se vedeau rezultate. Și până la urmă nu ai reușit să ai ce-ți doreai. Dar ai pățit să renunți să-ți mai dorești un anumit lucru, apoi ca prin minune să se întâmple? Atunci articolul de azi e pentru tine. 

La ce mă refer când spun detașare

Nu înseamnă să renunți sau să aștepți pe fotoliu relaxat ca visele tale să se împlinească singure. Unii înțeleg prin detașare expresia „Să te doară în fund”. Nu mă refer la asta, desigur. Prin detașare, înțeleg să știi ce-ți dorești, apoi să renunți la obsesia de a vedea finalul, Te agăți de acțiune, nu de rezultate. Să-ți dorești ceva atât de mult, încât să-i poți da drumul oricând, bucurându-te de drum și experiență.

De ce e importantă detașarea

Cea mai comună greșeală pentru care nu reușești să-ți atingi scopurile, este că rămâi prea atașat de ele. Cu cât te târăști mai obsesiv înspre visurile tale, cu atât mai tare fug ele de tine. 

Știi când ieși cu o femeie/bărbat și simți disperarea ei/lui de a avea o relație neapărat acum și neapărat cu tine? Poate că nu ți-o spune în față, dar simți cum se agață de tine. Ce faci atunci? De cele mai multe ori, dacă nu ai și tu vreun rol care să se completeze cu disperarea, fugi văzând cu ochii. 

La fel fac și scopurile tale cu tine. Când energia ta este de disperare, transmiți ideea că îți lipsește ceva, nu ai încredere, iar viața ta ideală se ascunde…în tine. Că acolo știe sigur că nu o cauți. 

Așadar, e important să te detașezi pentru că așa lași spațiu să se întâmple ceea ce-ți dorești. Te bucuri de drum și ești obsedat de acțiune, nu de rezultat, iar dacă energia ta exprimă bucurie și încredere, nu mai fugi tu după scopurile tale, ci fug ele înspre tine. 

Cum te detașezi când îți dorești ceva atât de tare?

Concentrează-te pe prezent. Fii atent la respirația ta, la poziția corpului tău, la ce auzi în jur, ce simți. Focusul să-ți fie pe momentul de acum. De aici, fă un pas pentru visul tău. 

Care e cel mai rău lucru care se poate întâmpla dacă nu-ți vezi scopul realizat?  Ăsta e pasul cel mai important și cel mai greu câteodată. Să îți dorești ceva atât de mult, încât să-ți poți imagina viața chiar și fără acel lucru. Căci nu contează cât de mult îți dorești tu să câștigi, ci cât ești de motivat și perseverent să muncești pentru visul ăla.

Concentrează-te pe fiecare pas în parte. Dă 100% din tine orice ai face și bucură-te de proces. 

Dacă poți să fii entuziast și bucuros pe măsură ce acționezi înspre scopul tău, atunci ești pe drumul bun. Dacă te simți vlăguit, disperat, nerăbdător, ești prea atașat de el și-l vei alunga. 

trecut

Creează spațiu pentru ceea ce-ți dorești. I-ai făcut loc în mintea, casa, viața ta? Ai renunțat la ceea ce te trage înapoi? 

Dacă vrei să trăiești o relație de iubire și să întâlnești omul potrivit ție, poate va trebui să renunți la relațiile superficiale întâi, să-i faci loc în viața ta, programul tău și să fii deschis să primești, dar și să oferi. 

Dacă vrei bani, ar trebui întâi să renunți la gândurile și obiceiurile proaste referitoare la bani. Să-ți reorganizezi agenda și să renunți la tiparele mentale preluate din trecut. Să acționezi dintr-un spațiu gol și totuși plin de idei și oportunități.

Orice ți-ai dori, trebuie întâi să faci curățenie. Unde are loc acel vis în viața ta? 

Bucură-te de drum

Detașarea înseamnă să te bucuri de fiecare pas în parte și să-ți sărbătorești micile succese și viața. Cu o atitudine relaxată și orientată spre acțiune și soluții, e imposibil să nu reușești. Refuză să te mai prinzi disperat de ceea ce-ți dorești și să-i drumul. Permite-i să se întâmple.

Imaginează-ți că ai în mână un balon cu dorința ta. Pentru a trăi acea experiență, trebuie să faci cunoscută dorința aia și să lași să se întoarcă la tine realizarea ei. Dar tu dacă ții balonul strâns în mână…cum să ai altceva ca feedback decât propria stare de „a vrea”? Dă-i drumul în Univers! Evită să rămâi atașat de balonul tău. Lasă-l să zboare din mâinile tale și vezi ce se întâmplă. 

Fii atent la ce energie emiți în viața ta. Te simți trist, nesigur, dezamăgit? Cu energia asta, balonul se sparge în mâinile tale. Te simți bucuros, gata de acțiune, prezent, încrezător? Energia asta va urca balonul sus de tot și vei primi înapoi ca rezultat, exact ceea ce ai emis. 

Acționează acum! Fă-o cu veselie și savurează fiecare moment în parte. Prin această experiență nu vei mai trece. E prima și ultima dată.

Chiar și atunci când viața îți pare banală, repetitivă și plictisitoare, în jurul tău se desfășoară o sărbătoare a ei, fără atașamente. Ai văzut vreodată un copac care să rămână atașat de dorința de a avea cât mai rapid frunze verzi? 

Te îmbrățișez cu dragoste și entuziasm

Raluca Muresan

The author Raluca Muresan

6 Comments

  1. Si pentru mine acest articol a venit la momentul potrivit, multumesc din suflet! Si pe masura ce l-am citit am rezonat cu fiecare cuvant, totul e atat de simplu si adevarat, nu inteleg cum de nu mi-am dat seama pana acum. Incerc sa fiu relaxata si optimista, si incerc sa savurez fiecare moment al calatoriei…asta este rezolutia mea de An Nou :). Inca o data, multumesc, Raluca, pentru entuziasmul cu care imi hranesti entuziasmul!

    1. Daca stai un pic si te gandesti sigur vei gasi lucruri pe care le ai si de care sa te bucuri..Lucruri pe care nu le-ai cerut dar totusi le ai . Cel mai simplu:Bucura-te ca respiri.Inseamna ca mai ai sanse sa realizezi ceea ce-ti doresti.Incearca.Stiu ca poti!

  2. Daca nu te detasezi s-ar pute sa treci tocmai pe langa ocaziile care te aduc mai aproape de visul tau.
    Si mai e ceva. Cand te detasezi ai posibilitatea sa evaluezi corect daca ceea ce-ti dorest iti e cu adevarat vital, iti aduce valoare reala in viata.
    O zi minunata!

Leave a Response