close
no thumb

pastpresentfuture

Dacă aș putea călători în timp…aș alege întâi trecutul. Eu cea de acum, aș apărea în momentele cheie a vieții mele și aș vorbi cu fetița aia speriată.

Naștere

Dacă aș putea călători în trecut, aș ajunge fix la ziua nașterii mele și aș spune acelui bebeluș că s-a grăbit entuziasmat cu venirea pe lume și doctorii zic că nu e bine că s-a născut așa repede…dar să nu-i asculte, căci îl așteaptă o viață minunată. Apoi, mi-aș liniști tatăl care aștepta pe coridor, după ce doctorii au spus „Copilul sau soția?” Iar el a zis: „AMÂNDOI!”

Cinci ani

Dacă aș putea călători în trecut, m-aș opri puțin la cinci ani și aș spune acelei fetițe să zâmbească liniștită ca va veni o vreme când va înțelege ce se întâmplă cu adulții și dacă părinții se ceartă, nu au nimic personal cu copilul.

Primii ani de școală

Aș zbura în perioada școlii, în clasa I.  și aș lua copila aia în brațe, promițându-i că în clasa a IX-a va avea un ghiozdan și își va descoperi câteva pasiuni. Apoi aș rămâne lângă ea, să-i mai dau câte o pastilă de râs, să se amuze zgomotos, să nu audă plânsetul mamei în anii ce vor urma.

I-aș spune copilului de 10 ani că dacă tatăl pleacă, nu ea e părăsită, ci el nefericit. Iar dacă se întoarce, nu trebuie judecat, ci îmbrățișat. Aș asigura-o că mama nu se va sinucide și aș râde de acea copilă, spunându-i că misiunea ei deja a început, dar nu va afla asta decât mai târziu.

Aș ruga acel copil să stea cât mai mult în preajma străbunicilor, căci sunt izvor de înțelepciune și iubire și îi vor fi ghid și exemplu în anii ce vor urma. Iar la finalul vieții lor, aș îndemna-o să se ierte că nu a avut curajul să meargă să-i mai sărute o dată pe frunte.

Aș merge la fata de 12-13 ani și i-as spune că într-o zi va avea bani să-și cumpere multe Eugenii. 

Adolescență…și prima iubire

Dacă aș putea călători în timp, aș merge la acea adolescentă, exact când a murit prima ei iubire. Aș lua-o în brațe și i-aș spune că peste o perioadă va înțelege mai bine ce a vrut să zică psihologul prin „Amintirile nu ți le ia nimeni. Ele nu mor.”

Dacă aș putea ajunge în trecut…i-aș spune fetei indignate că apa rece are rolul ei în ecuația asta și cândva, va aprecia căldura din casă și apa caldă. Aș îndemna-o să-și decoreze camera și să privească dincolo de pereții crăpați.

Început de maturitate

La 18 ani, i-aș spune amuzată că de acum va prefera să-și petreacă ziua de naștere singură, pentru a se celebra pe sine și viața din ea. Oamenii vor spune ca e ciudată, sălbatică și unii parteneri se vor enerva, dar să stea liniștită și să-și asculte inima, în singurătate.

Tot la această vârstă, m-aș uita pe furiș la omul care a intrat în viața ei și aș lăsa-o să-și învețe lecțiile. Aș zâmbi când se mută cu el și la primele certuri aș sta ascunsă. Are nevoie să înțeleagă singură multe lucruri. Aș interveni doar când ia decizia să se despartă și să vină acasă și m-as uita în ochii ei, promițându-i că va mai iubi și fericirea o așteaptă chiar după colț.

Drum spre mine însămi

Dacă aș putea călători în trecut,  aș zâmbi când acea copilă care se considera deja femeie, ia decizia să plece în Anglia. Aș știi că merge de frică și inima ei strigă altceva, dar aș lăsa-o să plece. I-aș spune doar  „Ține minte că te iei și pe tine la drum!” Aș aplauda la aeroport și aș plânge de emoții, știind că se îndreaptă către ceea ce avea să o transforme și să-i arate misiunea vieții ei.

Dacă aș putea călători în trecut, m-aș opri grijulie în Anglia, la momentul când fetița aia plângea și urla pe gresia din baie. I-aș spune că ăsta e momentul când trebuie să învețe ce înseamnă iertarea și iubirea. I-aș zice că e puternică și acum poate să-și demonstreze asta. Aș convinge-o că această experiență îi va schimba total viața și depinde doar de ea cum se ridică de acolo și merge mai departe. Aș lua-o în brațe și i-aș zice că nimeni nu se poate atinge de interiorul ei și cine este ea.

Dacă aș putea călători în timp, aș poposi la dimineața când m-am trezit zâmbind după luni de depresie, căci unind toate punctele din trecut, totul avea sens și m-am (re)găsit pe mine, cu tot cu scopul meu prețios. I-aș spune acelei femei că ceea ce ea visează este posibil. Că a făcut primii pași și va reuși în tot ce-și propune.

Orice s-a întâmplat, e cel mai bun lucru care se putea întâmpla

De fapt, dacă aș putea călători în trecut, aș lăsa lucrurile exact așa cum au fost. Pentru că fiecare experiență m-a adus aici și fiecare piesă din puzzle m-a ajutat și a construit omul care sunt astăzi. Și sub o formă sau alta, am fost acolo deja în acele momente cheie și m-am spirijinit cu încredere de ceea ce-mi șoptea inima. Câteodată îmi imaginam o Raluca din viitor și îmi dădea forța să o iau de la capăt. Alteori, cuvintele scrise mai sus, au fost spuse de alți oameni, la momentul potrivit. 

Dacă aș putea călători în viitor, aș vrea să nu văd pașii mei anteriori și cum se leagă toate lucrurile care aparent, uneori nu au sens. Prefer să fie o surpriză.

Prezent

Acum, din prezent, știu și înțeleg rostul experiențelor trecute. Nu aș schimba nimic. Sunt doar recunoscătoare și chiar dacă uneori prezentul nu are gustul pe care mi-l doresc, îmi amintesc că așa cum aș liniști copila din trecut pentru că știu cât de perfect se vor aranja lucrurile, la fel am și în acest moment convingerea că orice se întâmplă e cel mai bun lucru care se poate întâmpla. 

Tu dacă ai putea călători în trecut, în ce moment te-ai opri și ce ți-ai spune?

Te îmbrățișez cu dragoste și entuziasm

Raluca Muresan

The author Raluca Muresan

3 Comments

  1. Daca m-as putea intoarce in timp ,as vrea sa spun mai mult iarta-ma si te iubesc.
    Nu stiu daca as schimba altceva ,dar in mod cert mi-as dori sa ma iubesc mai mult .
    Sarbatori cu multa bucurie.

  2. E ciudat cum amintirile isi fac loc in viata noastra prin intermediul unor oameni care pot exprima ceea ce noi nu putem….sincer am plans citind aceste randuri fiindca sunt momente prin care am trecut si eu. Iti multumesc ca stii sa redai aceste ganduri in scris!

Leave a Response