close
no thumb
66864_1670325874668_165880_n

 Astăzi mai împărtășesc cu voi o bucățică din mine, căci mai mult decât cititori sau abonați…îmi sunteți prieteni. Astăzi vă povestesc despre un profesor și un om minunat.

 Pe unde îmi ciulesc urechile, aud acuze la sistemul de învățământ și profesorii care se așează pe la catedre. Elevi nemulțumiți, părinți scârbiți…Înțeleg acest punct de vedere și am cunoscut și eu profesori care nu doar că-și făceau treaba prost, dar aveau grijă și să scrijelească în sufletul tău, ca să ai coșmaruri apoi.

 Haideți să privim și cealaltă parte

 

 Însă haideți să nu ne oprim doar la profesorii nesuferiți care sunt nepotriviți pentru acest post! Pădurea este mare! Există și acei profesori superbi, care au fost făcuți să stea la catedră și să construiască destine. Există și acei profesori care nu doar că-și fac excelent meseria, dar sunt oameni a căror vorbe le ții minte și după ani…zeci de ani. Dascăli care iubesc meseria și mai presus de orice, iubesc copilul, omul din clasă. Despre un astfel de om vă vorbesc eu astăzi.

Lăpușneanul și a lui replică celebră

 

Când am intrat la liceu, în clasa a noua, auzeam colegii îngroziți de cine s-a anunțat că ne va fi diriginte. Un om sever, care iubea limba română și o preda cu măiestrie. Eu eram nouă în acel liceu, așa că nu cunoșteam dacă vorbele acelora terifiați erau adevărate sau nu.

În clasă a intrat un bătrânel simpatic, cu mustață, serios. Prima lui replică a fost „Sunteți clasa mea, așa că eu vă duc pe toți până la final”, vorbă care abia la final am și înțeles-o cu adevărat. Apoi a urmat celebra replică a lui Lăpușneanul, așa că ne-a zis: Dacă voi nu mă vreți, io vă vreu! Motiv pentru care peste doi ani noi, clasa lui, i-am și făcut cadou un tricou cu aceste cuvinte.

148257_1679861753059_3870354_n

 Și l-am vrut!

 

 Ca și profesor, ne-a făcut să iubim limba română; și din auzite, până și cei care luau meditații cu el și nu citiseră în toată viața lor decât un ziar, până la urmă devorau romane întregi, iar ca să vorbesc de-acum în numele meu, fiecare oră de română era o binecuvântare, căci știam că dirigu nu mă obligă să citesc niște comentarii literare și să le învăț, ci să-mi exprim propria părere. Pe scurt, m-a învățat să gândesc.

 Notele mele erau de 9 și de 10, însă când m-a apucat criza adolescenței cu ale ei delicii și mă interesa orice, mai puțin învățatul, am avut și un 2, fără regrete.

 Când comentam un text și îi plăcea ce spuneam, scotea ușor limba și făcea ochii mici, apoi dădea un pumn în catedră și spunea: ZECE! Om care să iubească mai mult literatura și poezia…n-am văzut.

El a fost cel care m-a încurajat să scriu, să gândesc, să analizez critic și să-mi exprim gânduri, chiar și atunci când aparent, nu-mi păreau cele bune.

De multe ori citeam în pauze și când mă vedea zicea „Citește Raluca, citește, că numa azi nu-i mâine și te ascult!” Și da, mă asculta.

Profesor, diriginte și părinte

 

156897_1679860073017_5203252_n Nu era genul de profesor care venea să-și țină ora și pleca acasă. De cum intra în clasă știa care dintre noi e supărat, se implica în viețile noastre cum nu îți poți imagina și a ținut clasa unită. Mai aveam noi probleme, grupulețe și certuri, însă când era cazul, eram toți pentru unul șu unul pentru toți. Noi colegii, ne întâlnim și în ziua de astăzi, iar asta cred că spune multe.

S-a făcut respectat fără să impună frică, ci mai degrabă iubire. Îl apreciam atât de mult, încât n-am fi vrut să-l supărăm, iar dacă o făceam, ne părea rău.

 

Hai în cabinet

 

În clasa a 10-a, a fost o perioadă grea în viața mea de adolescentă, tata lipsea de acasă, iubirea era o chestie complicată pe-atunci și la școală dădeam doar la orele de română și franceză. Deși aveam 150 de absențe și anul încă nu era gata, maică-mea nici nu a știut până când nu i-am spus eu.

Însă dirigu`după ora lui m-a chemat la el în cabinetul de română. M-a întrebat ce probleme am, cum mă poate ajuta și mi-a vorbit despre iubire – exact ce mă interesa pe mine la vremea aia. Știi cum m-am simțit după conversația cu el? Liberă, copilă, cu puterea de a trece peste orice. Tot ce mi-a spus este de neprețuit și m-a ghidat pe drumul meu. Oricum, atunci am înțeles că este o perioadă care oricum trece, așa că trebuie să mă bucur de ea așa cum vine, cu bune sau rele. Și asta am făcut.

O carte nu este de ajuns

 

Ne făcea vizite acasă, să cunoască mediul unde trăim, să vorbească cu părinții, să…să…acum spune tu, ce profesor face asta, dacă nu acela care nu doar că are vocație, ci are un spirit profund uman și o prietenie nelimitată de reguli?

Ar fi foarte multe de spus și nicio carte nu cred că ar fi destul de încăpătoare pentru a-ți povesti fiecare glumă, istorioară și faptă minunată pe care a facut-o acest om,

Însă cert este că l-am simțit lângă mine, în perioadele cele mai importante și mi-a încurajat talentele, chiar și atunci când încă nici eu nu mi le descoperisem și nu credeam în mine.

 

Întâlnire de 10 ani? Nu! În fiecare an!

 

1010024_513040908751593_418433094_n După terminarea liceului am ținut legătura cu el și ne întâlneam clasa lui de elevi cu dânsul de oricâte ori aveam ocazia. Am lipsit de multe ori, când am fost plecată din țară, însă mă bucur că am prins atâtea întâlniri frumoase.

 Când i-am spus că dau la Litere, apoi că m-am angajat la o firmă ca și traducător, s-a bucurat, apoi a spus ceva ce abia peste o perioadă am înțeles „Raluca dragă, gândește-te dacă îți place franceza pentru tine sau pentru a o oferi și altora.” Mai târziu am înțeles că era doar pentru mine și când l-am sunat să-i spun că mi-am găsit vocația și psiholog aș putea fi zece vieți, pentru mine și pentru a oferi celorlalți, a zis „AHA! Asta e!” și deși vorbeam la telefon, parcă îl și vedeam cum scoate limba de bucurie și ar urma să dea un pumn în catedră și să zică „Zece!”.

Pentru că amândoi iubeam Eminescu, era deja un ritual ca în fiecare am să-l sun și să-i spun „La mulți ani de ziua Eminescu domn diriginte!” și o dată s-a întâmplat să și recităm la telefon câte o poezie.

  Mulțumesc!

 

 La primul meu workshop pe care l-am susținut în Cluj, l-am chemat și a fost o bucurie și o onoare să-l am în sală, ca figură prietenoasă, ca om care a contribuit atât de mult la dezvoltarea mea. Mi-a dat un feedback valoros, în care mi-a scris ce i-a plăcut și ce am de îmbunătățit. La final mi-a dat bani și i-am tot refuzat, spunându-i că aveam nevoie de el în sală și nici gând să-mi plătească. Atunci m-a învățat lecția valorii și a spus „Te rog să-i primești ca să îți încurajez începutul bun și atâta timp cât tu oferi ceva valoros, învață să și primești înapoi.” Și am învățat. Și i-am mulțumit și sunt încă recunoscătoare.

Misiune îndeplinită

 

100_3224 Ieri a decis că misiunea lui pe-aici s-a încheiat, așa că s-a dus de pe această lume în alte dimensiuni probabil.

Și am scris asta în memoria lui, pentru că el mi-a încurajat scrisul și a fost primul care mi-a dat încredere, curaj, sfaturi prețioase. Și pentru că sper ca de undeva, să citească asta și să știe încă o dată, câtă valoare a adus în viața elevilor lui, a copiilor lui, prin vocația sa. Valoare nu doar la nivel de materie, ci a lăsat în urmă destine de oameni frumoși.

 

De ce am scris și pentru tine

 

Pentru tine am scris, în primul rând ca să împărtășesc cu tine bucuria mea de a fi avut în viață un asemenea înger și durerea că s-a dus, iar pe de altă parte, ca să-ți trag un mic semnal:

 

Dacă ești elev sau student, caută acei profesori care-ți ating sufletul și absoarbele gândurile, povețele și feedback-ul lor. Acum poate nu înțelegi, însă mai încolo totul va fi clar. Acești profesori există și azi și îi găsești și în școli și-n facultăți. trebuie doar să-ți deschizi mintea și inima și să-i vezi.

 

Dacă ești părinte, nu mai acuza sistemul, căci nu-l poți oricum schimba cu o înjurătură. În schimb, mulțumește-le acelor profesori care stau la catedră pentru a împărtăși cunoștințe cu copilul tău. Unii dintre ei nu fac doar asta și atunci când tu ca părinte lipsești din peisaj (pentru că așa e situația, contextul, etc), profu ăla e acolo…și poate există unul care îi șterge lacrimile copilului tău.

 

Iar dacă ești profesor, stai drept la catedră și predă cu pasiune! Însă adu-ți aminte să ieși de după masa aia mare și să te apropi de inima copiilor. Gândește-te dacă faci asta pentru tine sau pentru a oferi altora. Acei copilași din clasa ta, poate că peste ani vor uita ce și cum ai predat, însă nu vor uita niciodată cum i-ai făcut să se simtă și ce cărămizi ai pus la dezvoltarea lor.

 

În ceea ce-l privește pe dirigu` meu….el și-a îndeplinit cu succes misiunea. Iar acum vreau să cred că își face  intrarea în Rai cu aceeași replică: „Dacă voi nu mă vreți, io vă vreu!”

Raluca Muresan

The author Raluca Muresan

2 Comments

  1. Condoleante pentru pierderea suferita. Am avut si eu o profesoara asa, era cea mai rea si cea mai severa, insa avea un suflet atat de bun incat (cel putin pentru mine) devenea vizibil ca joaca de fapt teatru si incearca sa ne educe. A fost din pacate singura profesoara pe care am putut sa o respect, toti ceilalti profesori pe care i-am intalnit au fost doar personaje grabite.

Leave a Response