close
no thumb

I+contemplate+the+mysteries+of+the+universe+_06cc9c270248843719e5fe28e55780e8

Există viață după o despărțire…în condițiile în care a existat aceeași viață și-n timpul relației. Dacă ai fugit de tine însuți într-o relație de cuplu, crezând că acolo ți-ai găsi liniștea, fericirea și sensul și ai purtat la piept un caiet cu notițele a ce vrei, ce-ți place, ce calități cauți…proiecția nesimțită se va întoarce împotriva ta și aceeași lipsă de viață din tine o vei avea și la despărțirea de cineva, doar atât că acum a trecut anestezia fugii de tine.

E valabil și în cazul morții cuiva drag. Și este un semnal de alarmă pentru noi toți. Este inutil să căutăm o viață de apoi…când noi suntem incapabili să trăim cu o stare de bine în viața aceasta. Este inuman să fugi de tine însuți și să-l sufoci pe celălalt cu speranța că el te poate salva de singurătate, nefericire sau orice altceva.
Abia după ce găsești în interiorul tău un sens, ești sincer cu tine, nu mai pretinzi ceva de la oameni sau viață și alegi prietenia cu ceilalți și Universul, brațele celuilalt și mângâierile nu vor fi fugă și refugiu, ci împărtășire, hrană vie, sens. Până atunci…orice plecare a cuiva va fi interpretată ca drama de a rămâne singur, urmată de mii de frici și o panică interioară greu de dus.

Recunoștință

Vineri am aflat că a murit un iubit drag de-al meu într-un accident de mașină. După ce m-am trântit cu fundul de pământ (vorba unei prietene) și am plâns vreo jumătate de oră, am simțit un sentiment profund de recunoștință. Că am avut ocazia de a-l cunoaște. Și astfel, ceea ce numeam în minutul de disperare „pierdere”, s-a transformat în…plecare. Și am învățat de mult să respect distanța și plecarea oricui, cu atât mai mult cu cât sunt oameni atât de importanți pentru mine. Apoi am trăit recunoștința de a fi aflat despre această plecare în ziua când eram cu prietenii mei. În contextul ăsta și sub suportul prieteniei și al vieții din fiecare dintre ei/noi…mi-am întărit convingerea că nu e nicio tragedie, ci o alegere. Și a mea este alegerea de a mă concentra pe ce e important în locul dramei. Și știu ce mi-ar fi zis el într-o situație din asta; știu ce preferă să fac fix acum și ce m-a învățat despre mine de-a lungul timpului, deci îmi onorez bucuroasă promisiunea de a-mi rămâne fidelă sufletului și a sta în picioare, chiar și atunci când lucrurile din jur PAR să se clatine.

Nu au rămas cuvinte nespuse, îmbrățișări netrăite la timp sau o perioadă în care să nu mă fi bucurat de prezența lui, chiar și când nu era lângă mine, dar știam că există undeva. Și atunci mă bucur că le-am trait și savurat toate și am avut oportunitatea de a-l întâlni. Cel mai recunoscătoare sunt că deși n-am meritat atenția lui la început, a avut răbdarea de a mă ajuta să cresc și a avut puterea de a mă orienta spre mine însămi pentru a mă dezvolta atât cât mi-am dat voie și am putut colabora eu la vremea aceea. El a pus niște cărămizi importante la omul care sunt azi și m-a ghidat către ceea ce trăiesc acum, așa că poate înțelegi de ce este atât de inutilă drama, când a lăsat în urma lui esențe, oameni și astfel…el continuă să existe prin fiecare dintre cei care l-au cunoscut.

Nu te pierde pe tine

Oamenii se simt atât de mizerabil după pierderea cuiva drag (indiferent că e vorba de o despărțire sau moarte) pentru că în mod mizerabil s-au raportat tot timpul față de acel om și s-au agățat de o poveste; n-au trăit în mod real și cu tot sufletul în acea relație.
Când ești acolo, un om treaz raportându-se cu prietenie și corectitudine la celălalt, nu există nicio pierdere, ci doar câștig – indiferent de durata sau natura relației.

Problema majorității care se zvârcolesc după o pierdere este că „X nu mai e acolo” Însă problema reală este că tu n-ai fost niciodată acolo și acum fugi de tine, ignorând tot ce ai primit/avut deja. X nu mai e acolo să-ți satisfacă ție dorințele, nevoile, micile sau marile proiecții…asta da! e altceva! Atitudinea asta este pe post de perdea după care te ascunzi. Revolta, victimizarea, drama, nu fac altceva decât să amplifice iluzia în care trăiești și astfel trădezi importanța acelui om în viața ta. Cine ne credem să pretindem c-ar trebui să primim mai mult decât am primit/avem deja?

Chiar moartea cuiva ne arată cât de stupid este să credem că deținem niște corpuri și suflete care nu ne aparțin. Nu te poți agăța de proiecțiile tale, căci curând vezi că relațiile tale sunt doar clădiri (construite în timp) care se surpă. Sufletul face ce vrea el. Nu ce vrei tu. Și atunci n-ai decât să fii mulțumit cu ceea ce primești, lăsându-i pe ceilalți liberi și să-ți onorezi propriul suflet după cum simți.

Avem impresia că deținem oamenii ca pe niște obiecte personale, de aceea ni se pare de nepermis să-i pierdem. A murit? ce tragedie! viața e nedreaptă. M-a părăsit? De ce acum, de ce așa, de ce nu mai simte, nu mai vrea? Și ai impresia că ai pierdut un om, când colo…te-ai pierdut pe tine de mult, printre povești.

Nu există pierdere

Când ești prezent la relațiile din viața ta, nu există pierdere. Poți să fii trist la plecarea cuiva, însă este o tristețe împăcată pe care ți-o duci cu ușurință, căci ai trăit cu sufletul destule momente cheie cu acea persoană. Nu te arde, nu te jupoaie de viu. Te măcelărești singur pe dinăuntru doar atunci când te concentrezi pe partea greșită a poveștii și fugi de prezent, negându-l și crezând că știi tu mai bine decât viața cum era de preferat să se întâmple. Îți dai foc pe interior doar atunci când nu ai trăit în interiorul relației, ci în afara ei (în așteptări, proiecții, interpretări).

Atunci când ești treaz la viața ta, știi că poți să fii trist, dar nu te poți revolta, înfuria, să fii disperat atunci când cineva pleacă…pentru că acel om a adăugat multe la ființa ta și pentru asta n-ai cum să fii altfel decât recunoscător.
Din exterior, dacă nu te dărâmă, asta se poate vedea ca putere. De fapt, e doar recunoștință și respect.

Recunoștință – O mulțumire interioară cu ceea ce a fost și este – te concentrezi pe ce ai avut și cum s-au schimbat părticele din tine datorită unui om.
Și respectul de a lăsa fiecare suflet să decidă ce vrea să facă. Să rămână…sau să plece.

Nimic nu ni se cuvine în viața asta. Când vom înțelege asta, vom sorbi cu recunoștință fiecare clipă alături de oameni și asta ne va încărca pozitiv chiar și atunci când ni se ia paharul de la gură, căci știm că și-așa este o mare binecuvântare doar c-am avut ocazia să savurăm ceva bun, care ne-a mai și hrănit.

Toate astea pot să pară o teorie drăguță, dar practica ne omoară, spun unii. Într-adevăr este o teorie și va rămâne așa până când vei decide să faci o schimbare de atitudine și raportare. Când gândești că practica e grea fugi de responsabilitatea de a face o schimbare. Teoria o poți auzi la ceilalți sau să o percepi chiar tu. Însă practica cere responsabilitate, voință, atenție în tine și în jur.

Prietenie, lejeritate și sens

Viața e prea scurtă ca să ne permitem luxul de a ne irosi în competiții, pretenții, victimizări și alte alegeri din același meniu toxic. Și în loc să cauți o bucățică de viață în ceilalți care să te salveze, găsește-o în tine și hrănește-te din prezența celor care au fost și sunt în viața ta.

Trăiește doar cu/pentru prietenie, lejeritate și sens, hrănește-te doar cu experiențele care te împlinesc, fără negocieri și compromisuri, iar atunci viața ți se va arăta…în tine. Abia atunci vei putea să respecți alegerea fiecăruia și vei înțelege că indiferent dacă rămâne sau pleacă…tu poți să-ți porți în piept oamenii valoroși. Fără drame, victimizări, răzvrătiri, revolte. Îi porți ca pe un talisman norocos. Cu recunoștință, bucurie…cu drag.

Te îmbrățișez cu dragoste și entuziasm

articol în amintirea ta…dincolo de spațiu și timp…

raluca raluca

The author raluca raluca

6 Comments

  1. Foarte departe de adevar, mult marketing si publicitate ,ia spune asta unei persoane careia ii moare intreaga familie in aceiasi masina in accident….SA fie recunoscator pt asta……

    1. Marketing si publicitate la ce anume mai exact? La experienta mea?

      Ideea nu e sa fie recunoscatoare ca ii moare familia in accident (cred ca suntem departe de asa nivel), ci doar de a fi recunoscatoare de momentele petrecute cu ea si sa respecte viata cu incertitudinea ei (care viata se pare ca a cam hotarat aici)

  2. Numai cine a trecut de multe ori prin situatia de a pierde oameni dragi (si a fost mereu atent si prezent) poate intelege textul cu adevarat. Ceilalti doar se revolta…

Leave a Response