close
no thumb

be_positive-01

De-a lungul timpului am observat că oamenii s-au împărțit în tabere diferite. Extrovertit versus introvertit, realist versus visător, optimist versus negativist, etc. Astăzi vorbim despre cea din urmă tabără și despre optimism care este înțeles greșit de cele mai multe ori.

În majoritatea cazurilor, aceste împărțeli încurajează omul să evite responsabilitatea și să-și găsească o scuză de genul „Sunt introvertit, normal că nu ies din casă”. „Sunt negativist, normal că pun răul în față”. Sau să acuze „Ești prea negativ! Gândește pozitiv!”

De fapt, în orice tabără te-ai afla urmezi tot niște tipare. Suntem destul de previzibili, să nu ne mai iluzionăm că situația noastră e specială când chiar nu e. Și mai importantă decât tabăra în care te-au pus unii sau te-ai băgat tu singurel, este ce alegi dincolo de poveștile pe care ți le spui și cine vrei să fii tu.

Pun răul în față, căci sunt realist

Atunci când îți creezi un scenariu cu ce se poate întâmpla mai rău și-i judeci pe visătorii care plutesc pe norișori roz, nu ești realist (nu ești nici măcar negativist), ci ești visător și tu. Încă n-ai nicio dovadă că acel lucru se poate întâmpla sau că temerile tale vor da roade, însă tu proiectezi un film în viitor. Asta e tot visare doar că o poți numi coșmar.

Fii optimist!

Acesta este un îndemn des folosit, fără să fie înțeles la adevărata lui valoare. Să fii optimist, încrezător, să te simți abundent. Sunt de acord; fii optimist, însă nu și idiot. În plus, dacă spun o afirmație negativă poate să însemne și că mi-am dat seama că în acest moment sunt în rahat, însă măcar văd asta și fac ceva să ies de acolo. În schimb dacă acum am o problemă și o ignor concentrându-mă pe cum să gândesc mai pozitiv, atunci nu fac altceva decât să fug de mine.

Problema cu îndemnul de „Fii optimist!” este că este repetat de niște oameni care folosesc optimismul pe post de mantră doar ca să se ascundă dupa el și nu suportă vreo afirmație negativă chiar dacă e reală.

Ca să-ți dau un exemplu, mai demult m-a invitat o prietenă într-o excursie și i-am spus Nu cred că pot anul ăsta, căci nu am bani. La anul da. Iar ea a sărit spunându-mi „Vaaaai ! Dar nu gândi așa! Fii optimistă, spune afirmații pozitive și ai încredere că banii vor veni.” 🙂

Păi sunt extrem de optimistă și am încredere, doar că aia era realiatea în momentul ăla. Nu eram deranjată ca n-aveam bani de excursii și nici n-am făcut o prioritate din asta, doar recunoșteam fără să mă ascund după afirmații pozitive și în schimb făceam tot ce ține de mine pentru a mă descurca mai bine cu banii. Fără să mă aștept să vină singuri la mine. Desigur că au venit, însă nu de la sine ci pentru că am luat niște decizii, am lucrat, am pus cărămidă cu cărămidă fără să presupun că mi se cuvine ca universul ăsta să mă trimită în excursii doar pentru că gândesc pozitiv.

Primul pas către optimism este recunoașterea și asumarea poziției pe care te afli.

Optimistul este omul care vede realitatea și e responsabil pentru ce trăiește (bun sau rău) și gândește pozitiv însă atunci când are o problemă nu se ascunde în gândirea pozitivă, ci mai degrabă caută soluții, având încrederea că poate să facă față situației actuale (care da, recunoaște că e dificilă).

Dacă ești optimist când totul este roz, nu ai niciun merit. Să văd cât ești de optimist atunci când realitatea este ușurel gri și trebuie să faci niște alegeri conștiente.

Optimismul este o stare cu care privești realitatea fără să fugi, mai ales atunci când nu e pe placul tău.

Dacă nu poți recunoaște nici față de tine însuți când culorile vieții tale au și nuanțe de gri și că exact acolo ai de lucrat, ăsta nu e optimism, ci inconștiență

Asta înseamnă să fii optimist:

Ești conectat la realitate, nu la poveștile pe care ți le spui

Asta înseamnă că urmărești fapte reale și nu te ascunzi în dramatizare sau învinovățire. Te gândești care e problema de fapt și nu mai adaugi peste ea alte filme. De exemplu, dacă nu ai bani să-ți plătești ratele la bancă, problema este asta: Nu am bani. Tot ce adaugi peste ca să te victimizezi e doar o fugă de responsabilitate.

Ești responsabil pentru situația ta

A fi responsabil înseamnă a conștientiza că indiferent de situația ta, poți să schimbi ceva.  Dacă te simți vinovat, asta nu este responsabilitate ci fugă, căci în timp ce te biciuiești nu faci nimic. Deci optimist ești atunci când ești prea ocupat să vezi ce ține de puterea ta și ce poți face, deci nu mai ai timp să arăți cu degetul spre ceilalți sau să te învinovățești pe tine.

Optimistul gândește în termeni de soluții

După ce identifici care e realitatea și-ți asumi responsabilitatea, te gândești la soluții. Ce ține de tine și ce poți face chiar acum. Atât cât poți face. Unele lucruri nu țin doar de tine, însă și acceptarea acestui fapt face parte din viață și te ajută că colaborezi cu ceilali.

Optimistul vede dincolo de problemele mărunte și detaliile de moment

Adică alegi să vezi o imagine de ansamblu și accepți să ai atât puncte forte cât și limite. Până când nu ne acceptăm și părțile slabe, acestea vor atârna de gâtul nostru și fix acolo nu vom putea crește. Așadar e mult mai util să vezi și ce nu poți face și să accepți asta, urmărind cum poți crește și-n acel aspect. Apoi, nu te împotmolești la niște detalii și-ți lărgești puțin viziunea observând ansamblul situației și gândind din mai multe perspective, luând în considerare consecințele pe termen lung a deciziilor tale din acest moment.

În concluzie, optimismul este adevăratul realism, omul acceptând realitatea și urmărind să acționeze având încredere că orice problemă se poate soluționa dacă face ce e necesar.

Optimistul nu vede doar partea plină a paharului, ci vede ambele părți, fiind conștient de plusuri și minusuri, apoi ia o decizie, fără să se lase copleșit de emoții.

Te îmbrățișez cu dragoste și entuziasm

Raluca Muresan

The author Raluca Muresan

Leave a Response