close
Dezvoltare personală

Mici/Mari plăceri (ne)vinovate (partea a II-a)

Astăzi continuăm lista cu micile plăceri care ne dau sens. Voi mai scrie câteva plăceri (ne)vinovate de-ale mele, apoi continui cu plăcerile voastre pe care le-am citit în comentarii pe blog sau facebook.

Poate ne inspirăm unii de la alții și ne dăm seama că e la îndemâna noastră să ne deschidem simțurile și să ne bucurăm de lucrurile mărunte. Prima parte cu plăceri o găsești aici:  http://entuziasm.ro/dezvoltare-personala/mici-mari-placeri-nevinovate-1/

Luna

Mă face să mă simt frumoasă. Ciudat lucru, că doar nu-mi răsare pe vreo haină, însă de fiecare dată când e lună plină, am energie și mă simt faină, ca și când odată cu apariția ei pe cer…descopăr că e și-n mine. Recunosc că-s un pic obsedată de lună și fazele ei, așa că am și pe telefon o aplicație care-mi arată în ce fază e, în ce zodie și alte minuni :))

 Porumbeii

Sunt păsările care-mi sunt cele mai dragi. Când eram mică am și avut un porumbel…de companie. A intrat pe geam și nu a mai vrut să plece. Îl chema Mimi.

Mergeam cu el în excursii, zbura până departe, apoi venea înapoi. Pe oriunde mergeam și-i admiram zborul, se întorcea la noi.

De atunci, am o relație specială cu rudele lui, căci sunt vizitată des de porumbei. La locul muncii de exemplu, îmi intră-n bucătărie și fac gălăgie.

Desigur, partea proastă este că am ce curăța după ei, dar mi-s dragi înaripații.

 Revederea unui prieten drag, de demult.

Asta e o mare plăcere, căci îmbrățișarea unui om drag pe care nu l-am văzut de o vreme îmi dă un soi de liniște care-mi șoptește că timpul este nesemnificativ…în comparație cu legătura dintre oameni (acolo unde există).

 Pregătirile pentru evenimente.

Îmi fac plăcere pentru că îmi pun tot sufletul în anumite workshopuri sau spectacole pe care le susțin și toată pregătirea cu emoțiile aferente îmi dau o stare de bine. Apoi abia aștept să (re)văd oamenii care mă urmăresc de o vreme.

Anestezia la dentist.

Asta e o plăcere ciudată, știu, dar ador senzația aia când intră acul în gingie și mă pișcă.

Ceaiul cu scorțișoară și portocală.

Ăsta îl prefer iarna când este frig și eu am norocul să stau la cald sub plapuma mea grea. Sau vara când afară plouă, iar eu am program de citit în pat. De vis!

Primul sărut cu un bărbat

E o plăcere fâstâcită. Timidă, curioasă, de început.

Sunetul mașinii de tuns iarba

Mă relaxează, iar când o aud, deschid geamul sau mă îndrept către zona de unde se aude dacă sunt afară, căci vreau să simt și mirosul de iarbă verde cât mai repede.

Să citesc o carte care să-mi placă tare

și să o subliniez, să-i îndoi paginile, să scriu completări pe ea, să lipesc post-it-uri. La mine, cărțile cele mai bune arată cel mai îngrozitor. Cele îngrijite nu sunt citite. Sau nu mi-au plăcut.

Mintea umană și șmecheriile ei

Asta e marea mea plăcere. Și vinovată și nevinovată. Nimic nu mă fascinează mai tare decât să mă observ într-o situație dificilă și să văd pe ce coclauri o ia mintea mea, unde mă duce, ce șmecherii are, cum vrea să mă țină pe loc.

Și aceeași observare mă fascinează și-n momentele cele mai bune, căci și atunci am ce vedea. Dar pe scurt, mașinăria asta mentală îmi face plăcere să o observ, să-i descopăr piulițele și tertipurile, iar acolo unde e posibil, să o reglez pentru a lucra pentru mine, nu împotriva mea.

Unde nu pot regla, e provocator, dar îmi place să-i respect mecanismul.

Aceeași plăcere o am și când observ mecanismul altora și descopăr modul în care funcționează, îi ajută sau încurcă.

Creativitatea

îmi face o plăcere deosebită să mă joc cu problemele sau scopurile mele, să găsesc soluții la chestiuni banale sau situații importante, să inventez strategii creative de a ieși dintr-un context neplăcut sau de a colabora cu mintea mea atunci când e sălbatică și face ce vrea ea.

Umorul

Dacă ar fi să pierd toate resursele mele și să mi se lase doar una la alegere, aș alege umorul.

Autoironia, sarcasmul, detașarea prezentă cu care poți privi o situație dramatică și s-o transformi în comic. Uneori ca mecanism de apărare, alteori natural.

“Poți să-mi iei ce-am mai scump pe lume, dar să nu-mi iei niciodata”… umorul.  Și să recunoaștem, ne face plăcere să râdem. De ce să nu râdem și de noi înșine? Cea mai bună comedie e chiar viața noastră, cu toate ale ei.

Să cânt

Nu am nicio voce demnă de canto, dar îmi place să cânt. Mă relaxează și-mi dă o stare de bine, indiferent de melodia pe care o aleg. Poate să fie tristă aparent, dar să mă înveselească. Îmi face bine acțiunea în sine, să scot sunete, versuri și să simt cum vibrează în gât, să mă joc cu vocea mea și să ascult diferența de sunet în funcție de zona pe care mă bazez (sunete din stomac, plămâni sau gât). E curativ!

Botoșei, șosete, papuci de casă de tot soiul.

Cu d-astea să mă-ngropați. Diverse culori, modele și soiul de papuci de casă îmi aduc bucurie de parcă aș călca pe covorul roșu pentru decernarea premiilor Oscar. Fie iarnă, fie vară…în picioarele mele sigur există ceva șosete mișto, papucei sau cizme de pluș de casă (asta iarna totuși). A se înțelege că nu ies pe stradă cu botoșei, deși cred c-ar fi confortabil.

Inimioare

Lumânări, desene, suporturi, bluze cu…, orice, cu inimioare să fie. Lăsați inimioarele să vină la mine. De Crăciun am și primit o lumânare inimioară faină + o pereche de botoșei. Căci…prietenii știu ce. Și de ce.

 

Plăcerile cititorilor

Statul desculț în iarbă.

E energizant, mai ales primăvara.

Cireșele

(de dat iama fie printre crengi încărcate, fie prin castroane pline ochi, ideea e să nu se termine niciodată)

liliacul

(alb, mov, plin sau nu, nu contează, în grădină, în vază ori în salată)

nopțile cu lună plină, cărți dragi la capătul patului, seri de vară cu țîrîit de greieri, mirosul de tămîie și candela aprinsă.
Dimineața

Cafeaua savurată în racoarea dimineții ( orele 5,6) deși nu sunt o persoana matinală. Tot dimineața la 5,6  luna care îmi zâmbește prin geam în timp ce alăptez ștrumful mic.

Trezitul în timpul concertului păsărilor, cântecul greierilor sau orăcăitul broaștelor( departe de mine) mi se pare ceva de poveste.

Plimbările răcoroase prin parc sau pădure, în serile de primăvară, vară.

Toamna atunci când de multe ori ziua se îmbină cu noaptea

Animalele sălbatice văzute de aproape ( ma bucur de orice vulpiță șireată, pui de căprioară, capră neagră sau bufniță).

Mirosul ploi (și sunetul ei) și al ierbii proaspăt tăiată, copacii înfloriți, grădinile frumos îngrijite.

Sunetul mării

Îmbrățisările lungi, indiferent de natura lor, frățești, amicale, parentale sau pline de iubire și subînțeles (aș sta într-o îmbrățișare de la apus de soare ore întregi).

Muzica clasică

Mesele în familie ( în jur de 15, 20 adulți și vreo 10 copii)

Emotia cand incerc ceva nou sau plec la drum

Dormitul la iarba verde

 cafeaua cu oameni dragi, cu necunoscuti si singur Coffee it’s always a good idea

Cinele imbelsugate si mancarea pe fuga. Nu conteaza ce si cum, mancare sa fie si o poveste frumoasa despre cum a fost gandita si gatita. Povestita.

Conversatiile telefonice, in care poti sa fii in intimitatea ta, dar in acelasi timp sa-ti folosesti energia in a explica ce simti doar prin cuvinte rostite.

Zilele agitate si cele relaxante- e paradoxal, dar fiecare aduce o altfel de energie.

Cartile- nimic nu e mai relaxant decat cititul “ in the morning” si la culcare

Gatitul – in special pentru oamenii dragi

Pielea bronzata miroase a mare si a albastru.

Zapada abia ninsa dimineata si albul rece.

Dansul in ploaie.

Mirosul din magazinele de articole sportive.

Tags : featured
Raluca Muresan

The author Raluca Muresan

2 Comments

  1. Ralu, nu ne-am mai auzit de mult, sunt Adriana I.
    In primul rand, as vrea sa imi cer scuze, daca te-am dezamagit cu ceva, fiindca nu am mai dat semne. Fb nu mai am din 2016, dar din cand in cand intru aici, si ma bucur sa vad ca mergi mai departe, pe drumul tau.
    Cateva cuvinte despre placerile mele: sa merg la concerte – in special de jazz, ori la Sala Palatului/ Radio ori in aer liber; sa vad un film bun si sa rad cu hohote, fara sa am retineri ca barbatului de langa mine nu i-ar conveni hohotul meu; sa fiu imbratisata de un barbat si sa simt astfel caldura lui fata de mine; sa pot sa invat pe cineva ceva, de ex la un job, si sa simt ca omul ala a prins ceva si s-a simtit bine cat l-am trainuit.
    Si… posibil o placere viitoare: sa vizitez un pic din Cluj. Ma inviti pe la tine vara asta?
    Te imbratisez cu drag si imi poti scrie pe mail/ tel – il am doar pe cel cu 0761… Mult succes in toate!

    1. Hello Adriana! :* Ma bucur tare sa aud de tine.
      Daca ajungi prin Cluj anul asta, da-mi un semn ca mi-ar face placere sa te vad.

      Te imbratisez!

Leave a Response