close
Dezvoltare personală

Prietenul la fericire se cunoaște

 

Astăzi scriu un articol pe scurt despre prietenie. Va urma și esențe mai tari, dar le luăm pe rând.

O bună perioadă de timp, susțineam că nu sunt o prietenă bună. Că nu-mi iese pur și simplu, mi se părea prea complicat și credeam că egoismul meu e prea mare pentru a putea întreține o relație de acest tip, iar în mine se dădea o bătălie între două părți, la fel de tari:

Pe de-o parte, mi se părea normal să am timpul și spațiul meu, să ofer atât cât pot și să spun „Nu!” la lucrurile pe care nu voiam să le fac.

Și pe de altă parte, mă simțeam vinovată de fiecare dată când îmi refuzam o prietenă/prieten sau aveam nevoie de puțin spațiu.

Desigur că oamenii din jur, au mirosit slăbiciunea mea, așa că au exploatat-o cât au putut. Șantaje emoționale de tipul „Dacă nu vii la mine azi mă supăr/ești nașpa/nu mai vorbesc cu tine”, reproșuri de genul „Am așteptat să mă suni”, „Ești egoistă”, „Acuma ești fericită și nu mai ai timp…”, etc etc etc.

Ideea e că m-am consolat cu gândul că pot fi orice, dar nu și o prietenă bună, deci să mă lase toată lumea în pace, mai ales că oricum nu aveam de gând să mă schimb – și nu din orgoliu, ci pentru că prietenia din viziunea unora mi se părea chinuitoare și aducea a putregai.

Deci m-am mulțumit să am câteva relații bune, care n-aveau nevoie să fie întreținute, ci curgeau de la sine, respectându-ne fiecare libertatea și sinceritatea.

Atunci n-am înțeles de ce, dar acum știu. Iar șantajele sau învinovățirile nu mai funcționează cu mine, nici dacă stai în cap și urli. Miros ticăloșenia și nu o încurajez dansând după bunul tău plac.

Știu că atât iubirea cât și prietenia au fost și sunt folosite adesea pe post de perdea după care fiecare își ascunde măștile și mizeria. Și pentru mine nu sunt relevante momentele grele pentru a măsura un prieten adevărat, ci mai degrabă momentele fericite (fericiri care nu depind de el și nu-l includ neapărat).

Prietenul la nevoie se cunoaște

Asta este vorba din popor care e cunoscută de majoritatea dintre noi și cu care sunt de acord, însă doar parțial. Prietenii adevărați îi vezi atunci când ai o problemă, însă atunci când miza este mare pentru ambele părți și eventual riscă să piardă ceva, totuși alegând prietenia și să-ți întindă o mână de ajutor (dacă poate și vrea).  Însă sunt foarte puține situațiile atât de serioase încât să poți vedea adevărata față a cuiva.

Iar durerile, supărările sau orice alte probleme existențiale mai avem noi oamenii…nu sunt relevante și-ți zic acum de ce.

Prietenul se cunoaște la nevoie pentru că are o plăcere simpatică de a consola și a-și întări rolul de om bun, camarad adevărat, etc. Unii vin spre tine pentru a uita un moment de propria existență, alții pentru a se lămuri că o duci nițel mai rău decât ei și o parte bună…pentru că le face bine să se vadă altruiști – o chestiune de imagine de sine. Nu e neapărat ceva rău în situațiile astea, însă e bine să conștientizăm care e motivația din spatele saltului de ajutor ce-l acordăm prietenilor.

Prietenul la fericire se cunoaște

Când ești fericit, poți verifica dacă legătura cu persoanele din viata ta a fost autentică sau doar de suprafață. Mai ales dacă fericirea ta nu li se datorează.

În aceste situații, dacă cealaltă persoană se bucură sincer pentru tine, ai lângă tine un om fain. Dacă apar invidii sau reproșuri, măcar știi cu cine ai de-a face.

Un prieten adevărat va știi când să-ți dea un șut în fund, arătându-ți realitatea atunci când te-ai pierdut în scheme mentale eronate, însă vezi și știi că o face pentru tine, nu pentru că el ar avea ceva de câștigat.

În prezent sunt binecuvântată să am lângă mine niște oameni minunați care mi-au arătat ce înseamnă prietenia adevărată, pe bază de conținut. Și e așa cum o intuiam de la bun început, deci mă bucur că nu m-am trădat pentru a face pe plac altora, ci mi-am păstrat egoismul. E sănătos, zău! Căci vine o vreme când stai înconjurat de oameni frumoși din interior spre exterior și te simți liber. Atunci știi că ești Acasă și că a meritat drumul parcurs și încăpățânarea ta de a nu face compromisuri.

Prietenia este o stare

Oamenii pe care-i îndrăgești îi porți cu tine oriunde te-ai duce, indiferent de distanță, timp, spațiu. Și indiferent de câți alți oameni ți-au pătruns în suflet pe parcursul drumului, noile relații nu știrbesc din importanța oamenilor tăi de demult, ci chiar dimpotrivă. Atâta timp cât apropierea sufletească a fost/este reală, îi simți și știi ce vă „leagă”, apropie, readuce mereu împreună.

Cunoști calitatea relației, recunoști însemnătatea ei și ce te umple din ea, deci nu ai nevoie neapărat de confirmarea importanței tale în viața celuilalt sau apropiere fizică. Accepți atunci când se întâmplă din diverse motive, să apară o distanță între voi, căci realizezi că este doar o depărtare aparentă și respecți alegerile, timpul, libertatea celuilalt.

O prietenie care TREBUIE să fie întreținută (prin telefoane, mesaje, like-uri, întâlniri, indiferent de perioadă, context, schimbările din viața fiecăruia) doar pentru liniștea ta, nu valoarează nimic și nici nu a fost vorba vreodată de o legătură la nivel de esență.

Când legătura este reală, dacă nu vezi omul o perioadă de timp, este tot ca și când ar fi acolo lângă tine (și într-un fel chiar este), iar cu atât mai mult reîntâlnirea va fi mai plină, purtându-vă ca și când v-ați întânit și ieri. Sufletele se (re)cunosc de fiecare dată.

Te îmbrățișez cu dragoste și entuziasm!

Raluca Muresan

The author Raluca Muresan

Leave a Response