close

Iubesc țara asta! Aici mi-s familiile, prietenii și pământul; casa, viața și sensul. Și dintr-o inadaptare probabil, niciunde în lumea asta nu m-am simțit ca și la mine-n țară.

Când m-am întors din Anglia am plâns tot drumul în avion și nu de frustrare, eșec și ce-oi mai fi trăit pe-acolo, ci de fericire că mă întorc acasă.

Abia așteptam să-mi revăd orașul meu drag, să mă plimb pe străzile Clujului ore în șir și apoi, să-mi văd și știu aproape oamenii.

De atunci, știu că niciodată nu m-aș putea muta într-o altă țară. Iubesc România.

Într-un fel, nu cred în granițe și teritorii…în sensul în care deși ne simțim separați și se crează războaie (între țări și interese) ne leagă mult mai multe decât ne putem imagina.

Și simt pe undeva, că fiecare om este nici o verigă a unui lung lanț din această experiență numită viață, pe undeva simt că până și o verigă e construită din mai mulți oameni, împreună.

Totuși, toate granițele lumii sunt și granițele noastre.

Alea dinăuntru, lanțurile cu care ne legăm pe noi înșine, apoi lanțurile prin care vrem controlul celor mai apropiați nouă.

Societatea suntem noi în intimitatea noastră. Lumea asta ne reprezintă, așa cum e ea. România reprezintă lumea noastră interioară.

Pentru că aici m-am născut, deci probabil sunt și subiectivă, simt că românii au un potențial mare. Și mi-e drag de poporul ăsta. Mi-e drag de țara asta și n-am de gând să mă mut de aici. Mi-e acasă, cu tot cu oamenii din ea.

Consider că nu degeaba un om se naște într-un loc anume.

Nu mă refer acum la cine știe ce misiune măreață de a schimba totul și a inova (deși sunt și din ăștia printre noi). Mă refer la lucruri simple, banale…dar care cântăresc enorm în fața vieții ca ansamblu și a stării noastre de bine interioare.

Schimbarea începe cu fiecare om care e puțin mai conștient și se smulge de sub beția inconștienței, a ipocriziei și a superficialității care ne fură atenția din interiorul nostru și-n relațiile noastre apropiate.

Un singur om e suficient.

Pentru început. Apoi va mai inspira cu siguranță un altul sau se vor găsi undeva, cumva….și vor fi doi. Apoi poate vor trezi un al treilea….până când vor ajunge 20 oameni, 100, 2000, milioane. Dar nu putem aștepta fiecare să fim mai mulți din start. E nevoie doar de un om. De tine.

„Fii schimbarea pe care vrei să o vezi în lume” este o vorbă subestimată, căci e devenită clișeu și folosită doar pentru ambițiile noastre personale. Însă schimbarea ta poate fi chiar schimbarea lumii în care trăiești.

Nu subestima puterea unui singur om. A ta.

Sistemul care ne conduce

Sistemul care ne conduce e reflexia noastră, a ceea ce am ajuns să fim de secole întregi, noi ca oameni.

A vrea să dai jos un sistem întreg care a muncit să ajungă aici și a da cu ciocanul în tot ce nu e în regulă…e superficialitate, naivitate…și perversitate (chiar dacă poate fi justificată, căci ne-am săturat) pentru că luptăm cu armele lor, fără să construim cu aceeași răbdare o alternativă, fără să fim atenți la lucrurile mici din viața noastră.

Desigur că noi plătim și pentru inconștiența sau greșelile altor generații și a strămoșilor noștri, însă este responsabilitatea noastră să avem răbdare și să facem ceva, atât cât putem…pentru noi și viitoarele vieți care vor fi pe aici.

Acest sistem este reflexia noastră, căci exact aceleași raportări le avem și noi în casele și intimitatea noastră.

La nivel mai mic, dar există. La fel ne furăm, ne trădăm, ne mințim, ne gazăm sensibilitatea și bunul simț…în favoarea unui control și a unei superiorități pentru care respirăm, în timp ce ne plângem naivi că nu avem aer curat și dăm vina unul pe altul.

Este un mecanism fin care a devenit atât de comun, încât pare firesc și deloc grav. Mașinăria asta mentală continuă să mă fascineze. Însă știu că fără o schimbare a fiecăruia la nivel de fond, nimic bun la nivel macro pe termen lung nu este posibil.

Cred că e bine să protestăm

E dreptul nostru să ieșim în stradă și să fim acolo pentru ceea ce credem. Să ne exprimăm liber și să fim uniți. Însă cred că e important fondul și motivația cu care te aflii în stradă.

Una este să fii plin de dispreț față de sistem și să lupți pentru niște drepturi (firești de altfel), alta este să fii în stradă pentru a te exprima pe tine și a-ți ocroti niște valori, respectând în același timp perversitatea care ne înconjoară și care ne-a devenit teritoriu principal în care trăim.

Nu înseamnă că ești de acord cu perversitatea, înseamnă că știi cu ce și cu cine ai de-a face și respecți munca altora din spate; muncă pe care noi n-am fost dispuși și atenți să o facem până acum

Nu susțin nici iubirea necondiționată pe care să le-o purtăm celor care ne conduc, nici pacea cu care să mergem înspre cei care ne-ar călca în picioare.

Însă respectul pentru munca acestora implică curiozitate către ce resurse au, cunoaștere mai detaliată și o pregătire mai propice, fără să fim mânați doar de un emoțional care ne conduce la război, fără să vedem că avem în mână un cuțitaș, în timp cei ei au bombe.

În cazurile de abuz la femeile cu care mai lucrez, primul lucru pe care le spun e să nu intre în competiție cu agresorul, căci asta e prima tendință, să vrei puterea lui -sau măcar a ta, înapoi. Dar folosind armele lui, pierzi din start.

Că ăla are experiență.

Smerenia înseamnă să ne știm locul și limitele. Să nu intri în competiție cu cel care face abuz de putere înseamnă că înțelegi în ce forțe e prins, ce interese are și ce unelte folosește ca să te provoace sau umilească.

Iar tu, să te protejezi cât mai eficient în timp ce construiești o aleternativă și să nu-ți uiți propriile interese.

Atenție!!! Nu te lupți cu el să-l schimbi, să-i arăți ce jigodie e, nu vrei putere instant, nu faci demonstrații, nu ești mai bun doar pentru că ești victimă. Ci construiești o alternativă, cu care te retragi demn din luptă, dar viu, vezi ce măsuri legale poți să iei și cum aduni tu resurse (cunoștințe, bani, energie, timp). Apoi îți vezi de propria responsabilitate ca să nu mai ajungi în relații de genul ăsta etc.

Și în cazul acestui sistem din care facem parte, este vorba de un abuz de putere. Multe abuzuri. Competiția cu el ne seacă de energie și ne face pierzători din start. Nu am o problemă nici cu lupta sau cu agresivitatea, atâta vreme cât motivațiile sunt corecte. Uneori ca să fie mai bine, va fi mai rău. Câteodată pacea cere război și sunt de accord cu asta.

Însă dacă vrei să mergi la luptă, trebuie să-ți respecți adeversarul.

Să-l înțelegi mult mai bine, să știi cine e, ce forță și ce arme are. Să vezi ce resurse ai tu, dar mai ales…ce limite.

Pe străzi, vezi oamenii uniți pentru un scop comun, chiar dacă majoritatea sunt cu motivații de luptă și plini de frustrări…sunt de înțeles și alea.

Însă când ne întoarcem la casele noastre mai suntem uniți?

Parcă brusc, uităm ideea de societate sau de comunitate, si revenim la separarea care ne caracterizează. O invidie mică, o gelozie mare…cumpărături compulsive, vicii care ne anesteziază, relații care ne epuizează, decizii impulsive și neasumări. Ce contează astea? Contează mult! Din interiorul casei tale începe și se menține schimbarea, nu din afară.

Desigur că pot să ies și afară, să protestez, să fac ce pot în funcție de ce resurse am ca să aduc o schimbare în bine. Sau măcar să încerc. Dar să mă uit și în grădina mea, fără să subestimez efectele vieții mele. Asta e musai!

Până când în relațiile noastre nu suntem mai atenți și corecți, cum ne putem aștepta ca cei care ne conduc să fie altfel decât perverși, așa cum avem toți tendința (sau și suntem) în viața noastră privată?

Și în relațiile personale suntem superficiali și alegem oameni în funcție de cât de mult profit ne aduc (o relație pe care o vrem cu orice preț, fără să vedem omul, copii, control, ce ambiții ne pot îndeplini cei din jur) nu în funcție de calitatea lor ca oameni.

Asta în timp ce oamenii cei mai faini sunt subestimați și lăsați la o parte. Desigur că apoi ne plângem că nu există oameni buni în lume. Dar uităm de cei cărora le-am dat picioare-n fund că n-am dat doi bani pe ei.

Fix asta se întîmplă și la nivel mai mare, în societatea noastră. Am ales superficial pentru că nu mai știm face diferența între ce e ipocrizie și ce e autentic.

Nici în viața noastră nu o facem. Și nu o facem cu atât mai mult cu cât suntem experți să ne mințim pe sine și să ne enerveze cu spume adevărul.

Nu sunt de acord cu mesajul MuiePsd, căci nervii noștri și toate emoțiile adiacente le hrănesc puterea; astea îs armele lor. Manipulările sunt emoționale toate. Nu ne putem folosi de aceleași arme ca să și ieșim de aici.

Armele lor le cunoaștem și noi bine din viețile noastre că suntem la fel de șmecheri, însă nu avem puterea și experiența lor. Dar uitați-vă fiecare ce vă enervează în sistemul actual și vedeți unde în viața voastră vedeți același comportament, chiar dacă la o scară mai mică.

Încă cred că putem mai mult ca oameni decât să dăm o muie nervoasă în stradă, apoi să ne întoarcem la viețile noastre la fel de superficiali și iresponsabili.

Însă dacă folosim mesajul ăsta, dar facem ceva și-n viața personală…deja e ceva mare.

Societatea de astăzi e creația noastră.

Ca să creem altceva, avem nevoie de aceeași răbdare într-o altă direcție. Dar mai ales, avem nevoie de alte conștientizări și motivații.

Până când noi nu vom schimba nimic în viețile noastre, iar noi ca oameni vom fi la fel de superficiali, ignoranți, naivi, ahtiați după putere…oricâte guverne și sisteme vom da jos…în locul lor vor veni aceleași manipulări și abuzuri de putere, doar că poate mai rafinate. Pentru că astea ne caracterizează.

Și nimeni (acu poate exagerez, deși societatea îmi arată că nu) nu a construit o alternativă sănătoasă. Toți vrem să dăm jos ceva și să lăsăm la latitudinea altora să pună ceva în schimb. Nu știm ce, dar altceva.

Și nu ai cum să construiești o alternativă sănătoasă când te simți singur.

Dincolo de politică, în viața noastră subestimăm și mai mult decât atât, sabotăm exact oamenii care-s mai faini, onești și pun mâna să facă ceva. În timp ce umblăm după șobolani ai căror atenție o vrem.

Descurajăm umanitatea prin picioarele pe care și le iau cei care încearcă să facă ceva, în timp ce suferim că nu există oameni buni pe lume. Ba există. Am îngenunchiat cu toții câțiva. Unii au renunțat să mai spere, să mai facă ceva, și-au băgat picioarele că s-au săturat să primească numai șuturi…și cumva e de înțeles. Alții mai continuă, dar în umbră, fără să fie văzuți. Vor ieși la suprafață când nu se vor mai simți singuri și expuși în prima linie, cu pieptul gol.

Tot dincolo de viața politică, în viața noastră personală ne plângem atât de mult de abuzuri și traume doar ca să ne justificăm deciziile din prezent, încât uităm de toți acei oameni care ne-au fost alături și ne-au dăruit mult.

Cumva, un om care ne-a făcut rău…e mai important decât zece care ne-au făcut un bine. Căci EGO-ul nostru măreț nu poate accepta să fie umilit, fără să ne transformăm din victimă în agresor dibaci (a propriului sine și a altora).

Revenind la situația din România, ce vreau să subliniez este că:

  1. Este dreptul nostru să ieșim în stradă la protest, dar haideți să fim mai atenți la De ce o facem și cum rămânem într-adevăr uniți. Cum putem facem același lucru, dar puțin mai conștienși și din motivații mai lucide, mai corecte? Pentru ce suntem acolo? Și cum susținem și în viața personală valorile pentru care luptăm în stradă?
  2. Haideți să nu mai judecăm fără să cunoaștem imaginea de ansamblu a unor lucruri. Haideți să acceptăm că e prea posibil să nu știm tot, cu toată mass media care împroașcă cu informații….așa-i că există posibilitatea să nu știm totul? Asta ar trebui să ne bage-n carne smerenia. Minimal măcar.
  3. Ce se urmărește de mii de ani încoace e angrenarea în stări emoționale fără discernământ. Asta facem și noi în relațiile noastre. Ia amintește-ți cum apelezi la șantaj emoțional sau învinovăție în cuplu. Fii atent la tine și-n relațiile tale, apoi fii atent la cum procedează cei care ne conduc. Mesajele pozitive și pline de promisiuni din timpul alegerilor când au nevoie de votul nostru, sunt mesajele romantice pe care ni le dăm și noi în cuplu la început, ca să manipulăm sau ca să pretindem ceva în schimbul iubirii noastre mistuitoare. Mesajele generale și vagi ale politicienilor sunt discursurile noastre din relații când vrem să nu fim văzuți, dar vrem să pară că avem ceva împreună de construit, iar prin mesaje vagi înțelege cel slab ce-i convine. Iar mesajele pline de scârbă a unor politicieni care-și dau arama pe față și îți bat joc fără să se mai ascundă, sunt echivalentul disprețului dintr-o relație unde cel mai puternic știe că celălalt e atât de dependent și prost, încât nici nu are rost să se mai ascundă sub cuvinte ambalate frumos. Războiul când vrei să-ți recuperezi puterea ca și popor, este abuzul de putere din relațiile de cuplu unde partea slabă își ia deciziile, iar cel care controla simte că pierde puterea și acum apelează la șantaj, victimizare, apoi furie și putere (fizică, emoțională, etc). Putem începe o schimbare fiind mai atenți și-n relațiile noastre? Ca să recunoaștem mai ușor ipocrizia asta și-n exterior și să trăim mai demn și responsabili.
  4. Furia și frica sunt principalele care ne fac să acționăm fără noi. Ne plac emoțiile, știu. Asta știu și cei care ne conduc.
  5. Jandarmeria română nu poate fi TOATĂ înjurată și blestemată pentru că…again, nu toată jandarmeria a fost acolo, ci doar o parte dintre jandarmi, iar partea aia e posibil să fii primit niște ordine pe care le-a executat, însă numai ei știu cum dorm noaptea. NU sunt de acord cu ce au făcut și m-am întristat și eu. Dar pot să înțeleg că nu cunosc totul.

Imaginează-ți că ești jandarm și când auzi ordinul zici că nu vrei să faci așa ceva, că ești de partea poporului. Apoi ți se spune că dacă nu-l execuți nevastă-ta pățește ceva. Sau copilu care-ți doarme liniștit la ora aia. Ce ai face?

Din nou, e posibil să nu știm toată imaginea de ansamblu. Dar cert e că exact un scandal și trezirea disprețului și separării între oameni s-a căutat. Și le-a ieșit, că reacționăm automat.

Eu încă mai cred în România. Și cred în potențialul nostru ca oameni.

Dar vă rog, haideți să fim mai atenți și-n viețile noastre.

Să facem ce credem că e de făcut la nivel de sistem (proteste, reclamații, apărarea drepturilor și tot ce credem), dar să nu uităm când ne întoarcem în viața noastră personală…să privim sincer spre noi și proprii noștri șobolani.

Pentru că România ești tu. România suntem noi.

Nu la nivel de identificare patriotică musai, ci…ne reprezintă cu acuratețe cum suntem și cum ne raportăm noi unii la alții.

În situațiile astea de criză, unde se întâmplă în lume lucruri mari și evident, grave, toți reacționăm. Indiferent că e vorba despre un abuz de care auzim, moartea ori sinuciderea cuiva, un protest cu scandal, etc….însă luați vă rog în calcul că sunt multe alte lucruri mărunte care ne cer atenția, tocmai ca să nu mai ajungem în timp la situațiile de criză.

Când e criză, oamenii brusc simt că se întâmplă ceva. La unii, poți observa chiar că le dă sens o situația de genul, că viața lor nu mai e banală. Reacționează din emoții. Apoi uită și revin la viețile lor unde fac aceleași greșeli.

De-aia evit să scriu despre abuzuri și unele situații de care știu. Căci oamenii se activează emoțional și nici nu mai văd unde am scris mare despre RESPONSABLITATE în propria viață.

Omul vede că o femeie a fost omorâtă în bătaie și se enervează. Dar nu se enervează la fel când îl ia fiorii geloziei și își controlează nevasta, deși din lucrurile astea mici se ajung la crize mari.

Repet: nu înseamnă că nu putem încerca măcar să schimbăm ceva la nivel mai mare! Însă atrag atenția doar ca în paralel măcar, să schimbăm ceva și în viețile noastre. Nu subestimați pașii mărunți, aparent nesemnificativi. Nu minimalizați puterea unui singur om determinat. Și nu căutați puterea exterioară și schimbările mari, bruște, ci hai să căutăm puterea interioară și sensul, prin schimbări mici, dar de impact…și pe termen lung. Dacă vom obține cândva și o putere exterioară, aceasta trebuie să fie ca și o consecință, nicidecum un scop.

Și apropo de raportări banale, de exemplu am putea fi atenți cum privim noi țara asta. Câtă grijă avem noi de ea. Cum vorbim despre România și cum ne raportăm la oamenii din ea care nu sunt asemenea nouă?

Aici ne-am putea găsi scuza că vorbim urât despre România pentru că ne-au stricat-o conducătorii ei și de-aia suntem nervoși pe oameni și țară. Și cei care ne conduc știu asta, ne văd ura în priviri și sictirul legat de țară, așa că fac ce vor, căci noi nu o simțim a noastră.

Dar noi suntem țara asta. Putem schimba ceva în bine și când vedem ceva urât să aducem o soluție la nivel mic sau mare?

Putem găsi ceva frumos în ea? Și dacă da, putem proteja sau valorifica…exploata acel ceva frumos și autentic…în așa fel încât să crească?

Poate putem începe și de aici

Cum putem noi personal să o menținem mai curată? În fața blocului unde locuiești, ai putea să aduni gunoaiele de pe jos? Cum contribuim la valoarea României și cum sprijinim oamenii din ea? Putem găsi loialitate în noi cât să o oferim unui prieten și împreună să aducem un plus? Putem fi atenți la momentele când noi mințim, furăm, manipulăm și să ne smulgem de acolo alegând corect? Putem să fim mai îngăduitori unii cu alții și cu limitele noastre? Și multe alte lucruri banale, care nu sunt de ignorat.

Pentru că orice schimbare începe cu tine. Cu un singur om. Apoi cu mine, cu el, ea, ei…cu noi câțiva, cu mai mulți oameni care s-au găsit.

Schimbarea societății în care trăiești începe în casa ta.

Tags : featured
Raluca Muresan

The author Raluca Muresan

1 Comment

Leave a Response