close
no thumb

truth

Astăzi îți scriu despre o frază comună pe care o poți auzi, ce se ascunde în spatele ei și îți dau un exemplu de AȘA DA! cum m-a încurajat mama să-i spun întotdeauna adevărul.

Control

Mulți oameni pretind într-o relație ca partenerul să le spună adevărul și să se deschidă spre ei cu confesiuni, limite și provocări. Formule ca „Știi că putem vorbi orice”, „Vreau să fim sinceri unul cu altul” sau „Spune-mi adevărul că nu mă supăr” am auzit majoritatea dintre noi și cu siguranță am și folosit aceste forme de…control. De fapt, persoana în cauză vrea orice altceva numai adevărul nu. Cuvintele nu fac doi bani, atâta vreme cât nu sunt susținute energetic de motivații potrivite și decizii pe măsură. În afirmațiile de mai sus, se ascunde motivația de a controla tot ce mișcă partenerul pentru a-ți asigura în continuare postul de individ important. Altfel, de ce ai cere adevărul în loc să fii atent la el?

*Știi că putem vorbi orice – dar în contextul ăsta și despre X lucru. Vorbim orice, dar nu și despre ce contează

Cunosc mulți oameni care susțin că-și spun orice. Și am fost și eu pe-acolo, deci știu cum e să vorbești despre orice. Cartofi albi sau roșii? Ce salată vrei ca și garnitură? Facem sex acum sau deseară? M-a sunat mama și zicea să mergem la ea, prietenul tău Gicu mi-e antipatic, ne uitam la un film? Asta înseamnă orice-ul. Bineînțeles că mai cuprinde și unele subiecte mai tari, însă rar și cu o limită. Dacă nu mă crezi, spune-i de exemplu partenerul/partenerei tale că ai fost atras/ă de un alt individ și ai ieșit cu el/ea la o cafea. Vezi dacă include și asta orice-ul (din partea amândurora).

* Vreau să fim sinceri unul cu altul – mai ales tu! Și să-mi confirmi importanța în viața ta. 

De multe ori apare pretenția ca celălalt să-ți spună cât mai clar cine este, ce-i place, ce vrea de la tine. Însă aici problema este că atât de puțin de cunoaștem pe noi înșine în spatele poveștilor pe care ni le spunem despre noi…încât este inutil să-l întrebi pe om despre el dacă tu nu poți să fii atent și să vezi cine e, dincolo de ce spune sau face.

Oricât te-ai stresa să-l cunoști pe celălalt, e imposibil atâta timp cât abia te cunoști pe tine la un nivel mărunt, iar în ceilalți cauți doar confirmări a ceea ce presupui că ar fi ei.

* Spune-mi adevărul că nu mă supăr – Bineînțeles că o să mă supăr dacă nu-mi convine ce-mi spui, da vreau să știu cum stau cu controlul. Altfel, aș fi atent la tine și cine ești, spunându-ți eu adevăruri grele, fără să-ți pretind același tratament.  (vezi exemplul de mai sus cu ieșitul la cafea)

Îmi spunea cineva că mai sunt și oameni care spun această formulă și într-adevăr nu se supără, ci chiar apreciază sinceritatea. Și așa este! Am spus la începutul articolului că aceste cuvinte nu valorează doi bani atâta timp cât nu sunt susținute de motivații corecte și decizii.

Când ești orientat corect spre adevăr și partener, apreciind onestitatea și luând decizia să colaborezi frumos cu orice îți spune celălalt, cuvintele astea mai cântăresc ceva. Însă rareori sunt folosite cu motivația corectă și de cele mai multe ori este doar o formă de control. Altfel, ai fi mai preocupat să-ți oferi exemplul și să zici tu adevărul  (cu orice risc), iar celălalt ar fi astfel încurajat să facă la fel. În acest caz, te poți ajuta de cuvinte pentru a-l încuraja pe X să-ți vorbească, însă rareori simți nevoia să o faci, căci oferi tu sinceritate, deci și la celălalt ești mult mai atent și prezent să vezi cine este ca om. Energia ta de susținere ajuta mai mult decât orice alt cuvânt.

Până aici!

De cele mai multe ori, sinceritatea și adevărul sunt măsurate pe o scală de „Doar până aici pot duce. Ce trece de asta mă transformă în ceva urât!” astfel că atunci când oamenii aud un adevăr care trece de controlul lor, pedepsesc persoana care a îndrăznit să fie onestă (supărare, ceartă, manipulare, răzbunare, etc). Sau după ce sare partenerul cu o confesiune grea ori o slăbiciune, la prima ocazie se profită exact de acea limită și se exploatează la maxim – spre deliciul paraziților interiori.

Nu poți pretinde adevărul

Adevărul (deși este valoros) nu se poate pretinde de la nimeni atunci când intențiile tale sunt curate. Însă poți să-l oferi tu de oricâte ori ai ocazia, spunând lucruri dificile și asumându-ți cine ești, ce vrei, ce faci, ce observi.

Dând tu exemplu de om onest, s-ar prea putea ca partenerul să-ți dea același lucru. Sau nu! Dar asta nu mai e treaba ta, căci poți alege oricând să te retragi din relație dacă vezi că e bazată pe minciuni și ipocrizie, iar tu aspiri spre altceva. Însă atunci, te retragi liniștit și împăcat cu omul, relația, alegerea ta de distanțare, căci știi că tu ai ales corect și ai grăit adevăruri grele.

Exemplu

12606912_1313903792009204_1866225520_nCel mai bun exemplu că adevărul se poate spune fără frică, iar celălalt chiar îl apreciază mi-a fost mama.

Maică-mea mi-e cea mai bună prietenă de când am fost în scutec și n-am mințit-o niciodată, cu nimic. Mai mult decât atât, orice mi se întâmplă – bun sau rău, abia aștept să fug la ea să-i povestesc. Însă niciodată nu a pretins de la mine sinceritate. Ea doar și-a făcut treaba de om prietenos și onest.

Când eram adolescentă și știa că este o perioadă interesantă presărată cu curiozități, experiențe și greșeli (am o soră mai mare, deci a învățat asta) a venit la mine și mi-a spus așa “Rali, să știi că te las să faci ce vrei, să te duci unde vrei, cu cine vrei, când vrei. Vreau doar să știu unde ești în caz de ceva. Și te rog să nu mă minți. Suntem prietene și te susțin orice-ar fi.” N-am înțeles eu atunci mare lucru, însă la prima țigară aprinsă, mi-a răsunat vocea ei în mine și primul lucru pe care l-am făcut când am ajuns acasă a fost să-i spun c-am fumat. Reacția ei a fost caldă, m-a îndemnat să nu mă ascund că preferă să fumez cu ea în casă decât după garaje. Și mi-a spus la ce riscuri mă supun, lăsându-mă să aleg ce vreau să fac.

Am pus-o la încercare de multe ori cu adevărul, probând reacția ei, să văd cât de sinceră e când susține că nu se supără și are încredere în mine. Niciodată nu s-a supărat și nu mi-a impus un stil de viață pe care să și-l dorească ea pentru mine sau care era musai acceptat social. Voia pentru mine doar ce-mi doream și eu! Mi-a prezentat în majoritatea cazurilor avantajele unei experiențe și riscurile, având încrederea că am dreptul de a experimenta și puterea de a discerne ce e bine și ce e rău pentru mine.

Mi-a povestit întotdeauna ca o prietenă și așa m-a și ascultat. Nicio secundă n-am simțit că mă judecă, că mă obligă să fac ce vrea ea sau că pune la îndoială capacitatea mea de a mă descurca și a alege ce e bine.

Așa se face că întotdeauna i-am spus unde mă duc, cu cine, ce fac, ce vreau, cât sunt de dezamăgită sau de fericită, de încrezătoare sau de dărâmată, cum am făcut sex cu iubitul, cu cine l-am înșelat, ce satisfacții sau ce probleme am, etc. Și astfel, maică-mea a fost mereu o prietenă care aștepta răbdătoare vești de la mine, cu încrederea că orice-ar fi mă descurc. Iar dacă nu mă descurc, o scoatem noi la capăt. Asta nu doar că mi-a dat putere, însă mi-a fost ca o oază de liniște la care tot reveneam să mă încarc și știam că orice aș face mă susține – chiar și atunci când nu înțelege sau nu era de acord cu vreo decizie de-a mea.

Mi-a arătat prietenia ei în momente importante, când toată lumea îmi judeca alegerea de a avea relații libere, dar ea a fost singura care a văzut strălucirea de fericire din ochii mei și m-a aprobat să fac ce simt. Mi-a arătat încrederea când eram în rahat până în gât și m-a susținut și atunci, știind că am puterea să mă ridic.

Și maică-mea chiar a avut de-a face cu adevăruri grele la care mulți părinți ar face instant urticarie, cu decizii de-a mele pe care nu le înțelegea, dar avea răbdare; și știu că nu de puține ori, avea inima cât un purice când plecam eu de nebună de acasă prin diverse orașe. Astea îs momentele cu miză când arăți copilului tău/prietenului tău că e liber și ai încredere, nu la cafea sau când spune adevărul că a luat nota 4 sau a spart o farfurie.

Maică-mea nu avea nevoie să ceară adevărul,  atâta timp cât mi-a inspirat prietenie, încredere și sinceritate prin toți porii. Pentru asta și atâtea altele…jos pălăria și plecăciuni!

Încrederea, adevărul, prietenia. Asta a fost treaba ei. Și și-a făcut-o extraordinar de bine. Însă de la 13 ani încoace, niciodată nu mi-a mai spus să fiu sinceră cu ea (doar o data a scos asta pe gură și apoi și-a întărit afirmația prin atitudinea și deciziile ei).

Fii tu adevărul pe care-l ceri

În concluzie, înainte să ceri impunător de la cineva să-ți spună adevărul despre el sau despre o anumită situație, întreabă-te de ce vrei să-l știi și cât de mult îți dorești o minciună. Apoi, dacă chiar apreciezi onestitatea, fii tu adevărul ăla și oferă-l de fiecare dată, fără să calculezi ce-ai putea câștiga sau pierde cu sinceritatea ta.

Te îmbrățișez cu dragoste și entuziasm

P.S. În 6 Februarie voi fi la Iași cu un workshop despre…rădăcini. Detalii aici

Raluca Muresan

The author Raluca Muresan

2 Comments

  1. Concluzia sta de fapt in „Reacția ei a fost caldă…”. Daca ii statea in fire sa-ti reproseze lucruri, sunt sigura ca n-ai mai fi fost atat de sincera cu ea. Adevarul este ca oamenilor nu le place sa li se spuna cand gresesc, chiar daca gresesc. Si de la judecat cam numai parintii se pot abtine, si nu multi. Intr-o relatie insa daca celalalt greseste si vezi ca-l doare in cur sa se schimbe, apoi nu mai e totuna 😛 Tocmai daia oamenii nu vor fi niciodata sinceri. Iar daca chiar sunt sinceri, vor afla pe pielea lor ce compatibilitate mica exista de fapt intre oameni.

Leave a Response