close
eye-027

Sunt o grămadă de vorbe de duh care circulă din gură-n gură sau din taste pe monitoare, fără să fie înțelese. Motivul pentru care oamenii împrumută atât de ușor niște cuvinte pompoase e simplu: dă bine!

Revelații scrise în cărți de unii autori, au fost înghițite și fără măcar să trăiești cele spuse, bolborosești clișee care te fac să te simți într-un MARE fel, căci te identifici cu ideile alea.

Pari inteligent și interesant când spui următoarele minunății: „Totul este o iluzie” (că tot am văzut azi chestia asta pe peretele unui prieten) sau „Durerea este reală, suferința e opțională” sau „Poți să faci orice-ți propui, căci limita e cerul.”, „Ascultă-ți inima, fă ce simți” și alte baliverne care chiar dacă au un sâmbure de adevăr, sunt mâncate pe pită fără să se verifice, trăiască, recunoască în interiorul fiecăruia. Și vorba lui Betty Marcovici:

„Un adevăr spus pe jumătate, este mai periculos decât o minciună”

Recunoașteți frazele de mai sus, nu?

Sunt revelațiile unor oameni cât de cât și cât p-aci celebri care au trecut prin anumite experiențe și nu mai văd ploaia de nori. Ei AU TRECUT prin anumite experiențe și eu chiar cred că unii au în celule conștientizările astea și le trăiesc bine mersi, da nu ăsta-i baiu.

Problema este că ideile lor au fost preluate de alții care le-au înghițit fără să le mestece. Unii se și îneacă așa, de nu mai știu pe unde să mai scape de suferință apoi.

Și te identifici cu câte o idee care îți sună bine, ești ipocrit în propria viața și nu vezi că există o ditamai discrepanța între ceea ce spui și cine ești, ce faci. Îți convine adevărul ăla pe jumătate, căci obișnuit fiind să trăiești în minciună, sinceritatea cu tine și ceilalți ar însemna să-ți asumi că ai clădit un imperiu pe nisipuri mișcătoare.

Astăzi voi comenta puțin clișeele de mai sus pentru că am văzut și auzit de la oamenii care-mi vin la cabinet, cât rău pot să facă.  Apoi mă opresc la ideea despre care vreau să scriu azi și anume: Fă ce simți!

„Totul este o iluzie”

Perfect! Atunci realizezi că până și afirmația asta este o iluzie? Și laptopul de pe care ai scris-o. Dacă îți tai o mână, s-ar putea să simți că până la dimensiuni spiritualiste care-ți dau senzația falsă de putere și deșteptăciune, trăiești în carne și oase, deci mâna ta care este o iluzie, te doare. Și ai nevoie de o casă (pt care îți iei un credit, ții minte?), de mâncare, de oameni.

Nici universul ăsta palpabil și iluzoriu…nu-i de neglijat, că de-aia ești pe-aici. Altfel, erai la dreapta tatălui și dădeai indicații de circulație pământeană.

Dar nu crezi nici tu ce vorbești, căci altfel…te-ai calma și ai pufăi liniștit dintr-o mahoarcă, atunci când îți pleacă iubitu/iubita cu alta/altu, ai sufla ușurat când ești jefuit și te-ai uita fascinat la fricile tale. Aaaah, da, fricile! Dacă tot zicem și credem că totul este o iluzie, să ne uităm și la emoțiile noastre. Că acest spațiu, mental-emoțional, este o mare maaare păcăleală. Și totusi, greu îți poți vedea un gând și o frică iluzorie, nu-i așa? Și deși le vezi, tot le validezi ca fiind reale.

„Durerea este inevitabilă, suferința e opțională” – Haruki Murakami

Dacă tot îți pui citatul ăsta pe zid și îl predici pe alocuri, îmi arăți te rog unde și cum se aplică în viața ta? Dar în viața altora care au limite severe? Cum l-ai înțeles mai exact și câtă congruență este între ideea asta și trăirile tale în situații la limită.

Zvârcolirea în suferință și rezistența este într-adevăr opțională, dar și asta ține de multe alte aspecte. Și Sfinte Sisoe! ce-ai înțeles din afirmația asta și cum te ajută? Ce faci când suferința este singura alternativă și trebuie să-i faci față, să stai acolo? Ai trăit contextul ăsta sau vorbești confortabil pe perioade senine?

„Poți orice, limita e cerul”

Să te ferească ăl de sus să vezi cum e să nu poți și să-ți dai seama că oricât ți-ai dori, nu ești Dumnezeu. Da până atunci, uită-te atent în viața ta că ai sigur niște limite imediate și evidente, pe care le ignori. Poate chiar în lucruri banale. Înainte de a te umfla în pene, fii nițel atent la alea și mai desumflă pieptul. Ca să nu te înțepe viața, că în situația asta deja e mai dură treaba.

Și în sfârșit, am ajuns la vorba mea preferată, care circulă des și mult, ca și porumbeii pe cer:

FĂ CE SIMȚI! Am decis asta pentru că așa am simțit.

De cele mai multe ori în acest „ce simți” intră impulsuri automate, emoții trecătoare, povești și minciuni pe care ți le spui, chestii greșite care-ți convin să le faci și să te ascunzi sub umbrela ascultării inimii. Așadar, suntem niște roboți care facem ce simțim. Simțirile la care ne referim fiind doar niște butoane și programe pe care le avem instalate și nu le vedem, căci încă nu s-a născut ceva viu în noi.

Hai să vedem câteva exemple:

Când din gelozie un individ îi crapă capul iubitei, face ce simte, da? Aia a simțit omul în momentul ăla.
Ok, pare dus la extrem. Nu e, se întâmplă.

Când îți cumperi o ciocolată faci ce simți? Da!

Când te duci la părinții tăi să le reproșezi ce retardați au fost toată copilăria ta faci ce simți? Da!

Omul care își bagă o doză în vene că nu mai poate și-i trebuie drogul, face ce simte? Da!

Când îți dai demisia faci ce simți? Da!

Când renunți la un prieten drag/o prietenă dragă pentru că așa zice actualul partener, ținând cont că nu vrei să-l pierzi, renunți la orice. Faci ce simți? Da!

Când reproșezi faci ce simți? Da, normal! Că altfel simțeai că explodezi. De nervi.

Vezi? Orice ai face, faci ce simți. Dar întrebarea e DE CE simți ceea ce simți?

Care e motivația pentru care faci X lucru? Că așa simți tu! Eh, și ăla cu toporul în mână a simțit.

Emoțiile în baza cărora iei decizii de fiecare dată…către ce te-au dus până acum?

Să auzi adevărul ar veni implicit cu responsabilitatea de a-ți asuma situația ta și să faci ce poți, așa mic cum ești. Iar ce poți face, de cele mai multe ori pare foarte puțin. Și uneori chiar așa și este. Puțin. Dar real!

Pentru că noi fugim după rezultate rapide, scurtături și vrem să fentăm viața…căutăm o creștere rapidă. Aceeași creștere care ne face mici, slabi și imbecili de ani, dar refuzăm să vedem asta.

Îndemnul către a face ceea ce simți, se referă la emoții care sunt doar niște proiecții mentale (câteodată niște scenarii super entuziaste și faine, alteori niște imagini înfiorătoare) care n-au nicio treabă cu realitatea în care trăiești.

Orbirea și graba cu care îți iei deciziile ca urmare a unor emoții, te-au pus deja într-o situația inconfortabilă (sau chiar gravă). Aceleași ambiții, trădări și prostii te-au pus în genunchi…și când te ridici un pic, iei aceleași decizii emoționale, pe care ți le explici rational, doar ca să-ți scuzi propria trădare care se simte firav în tine. De aceea după o perioadă, se declară unele victime a sorții dezamăgite că…și-au ascultat inima. Ce? inima?

Deci mai important decât să-ți repeți că ai făcut ce-ai simțit și-ți urmezi tu inima, este să te întrebi sincer dacă vrei să vezi realitatea și adevărul sau minciuna. Fără să intri în scuze și clișee de tipul “Care realitate?”, “Totul e subiectiv”, etc. Aici nu poți păcăli să-ți spui povestea că daaaa, adevăr vrei.

Viața vede că te minți automat și îți dorești orice, doar să nu fie adevăr. Și să nu doară.

Dacă chiar îți dorești o viață pe bune, reală, atunci înainte de a-ți pune problema să faci ce simți, urmărește mai bine  unde vrei cu orice preț să te minți, apoi ce simți. Dacă este o emoție puternică las-o întâi să treacă. Ai răbdare, chiar dacă e greu.

De ce îți dorești să faci X lucru? Ce poveste ai creat în jurul acestei decizii? Ce emoții trezește în tine? Ai ceva real, palpabil, rational sau doar o imaginație care funcționează?

De cele mai multe ori, în loc să te ghidezi dupa “Fă ce simți”, dacă tot vezi că e gălăgie în tine, ascultă-ți bunul simț și fii atent la priorități, la ce ai nevoie imediat (nu ce vrei musai) și CE POȚI face.

În mod real, a face ce simți implică o stare care te ghidează într-o anumită direcție, însă este lipsită de orice emoție.

Știi că trebuie să faci X lucru. Câteodată nu știi de ce , dar apare lin în tine (fără emoții deci) senzația că trebuie să mergi în cutare loc, să vorbești cu persoana X, să faci Y. Dar nu ai nicio exaltare, nu fugi din viața ta. Nu există nicio emoție, negativă sau pozitivă. Și după ce faci acel lucru că ți-ai urmat cu adevărat simțirea, ți se oferă și înțelegerea, apoi ocazia să-ți cercetezi sincer motivațiile. Iar viitoarele tale decizii vor fi mai bune.

Însă de cele mai multe ori, când zici că faci ce simți, nu e nimic lin în tine. Este gălăgie mare, emoții multe, grabă, nerăbdare, fluturi în stomac, imaginație și proiecții în legătură cu un viitor pe care nu-l palpezi. Ăsta e semnul că trebuie să faci un pas în spate și să privești un pic imaginea de ansamblu, să nu te pripești și să aștepți să treacă furtuna.

Adevărul și ce este real, vine mai în liniște. Chiar dacă nu vrei asta, pentru a auzi…e nevoie să-ți pui emoțiile pe mut. Altfel, continui să te minți și să faci ce simți cică.

Vorba unei cliente dragi “Raluca, în fiecare moment am avut un gând firav, care se așeza ca un fluture pe mână…finuț. Și-mi zicea că nu e adevărat și e prea pompos. Dar mi-am dorit atât de mult să cred că-i adevărat …” Exact așa ne mințim! Când credem ce vrem și decid emoțiile și poveștile, în locul omului.

Și-ți mai dau un pont: Dacă nu ți-ai distrus încă toată sensibilitatea, când ești pe cale să iei o decizie greșită, apare fin în tine senzația de tristețe. Și posibil un gust amar, așa cum apare în cazul compromisului. Ăsta e semnul că ceva…e foarte greșit.

În concluzie, nu-ți ascunde calculele mentale de profit dintr-o anumita situație și imaginația bogată, după formula Fac ce simt. Poți să le ascunzi de tine, de mine, de ceilalți, dar ține minte că nu poți fenta viața.

Chiar dacă timpul decide și îți arată greșelile, dându-ți și ocazia să repari sau să o iei de la zero, ar fi de preferat să nu ajungi acolo pentru că:

1. Nu ai atât de mult timp de pierdut pe cât crezi.
2. Când ajungi la consecințele deciziilor tale greșite, este foarte greu. Și e posibil să ai resurse (energie, putere, bani, prieteni, variante, etc) mult mai puține.

Desigur că ăsta nu e motiv de panică, ci doar un semnal de alarmă să fii atent la DE CE simți să faci X lucru, să fii sincer, responsabil și atent la ce faci. Fără să te lași condus de emoții și scenarii posibile (astea apar oricum, dar contează doar să nu decizi nimic pe baza lor). Și stai liniștit că nu trebuie să fii cu ochii în 16 să nu cumva să iei o decizie greșită. Vei lua oricum o grămadă. Însă sunt importante acelea pe care le vezi și le resimți ca fiind greșite, acele mici sau mari decizii în situații care contează…când te lași dus de valul poveștilor, deși viața îți arăta și striga realitatea.

Este absurd să ne punem problema să facem ce simțim și să luăm decizii bruște, în condițiile în care noi nu suntem capabili să luăm decizii corecte la nivel mic și să simțim lucruri banale care ne influențează viața.

Deci oricât de mult ne-ar displace, nu putem cuceri niciun munte, decât dacă ne-am văzut de fiecare bolovan în parte, făcându-ne treaba cât mai bine, în locuri și lucruri care ne par nesemnificative, dar contează chiar mai mult decât vârful muntelui.

Încet

Dacă ai ajuns în situația de a achita nota de plată a deciziilor tale bazate pe frică, competiție, ambiții prostești, superiorități și altele…vezi ce resurse ți-au mai rămas și cum te poți ridica încet.

Ce decizii imediate poți lua, cum poți să nu fugi de starea ta negativă și să îți urmezi nevoile imediate și bunul simț.

Nu te zbate, nu te revolta, nu te ambiționa să repari în 10 zile și 10 pași…niște lucruri care au fost construite în ani de zile. Ia-o încet și fără să te victimizezi sau critici. Victimizarea și auto-judecata…e același mecanism prin care decizi pe baza unei emoții, iar aici alegi să fugi de tine, fără să-ți asumi cine ești și cine vrei să devii.

Iar când vrei cu adevărat să faci ce este corect și bine pentru tine,  ceilalți sau ceva în acord cu viața, nu te grăbești nicăieri, iar în acest caz ai suficient timp să faci ce e nevoie.

Și ține minte să te ocupi de nevoile tale reale, nu de poftele tale imaginare. 

Pentru o muncă reală, la rădăcinile ființei tale, îți recomand PDF-ul ăsta: http://entuziasm.ro/dezvoltare-personala/fii-atent-si-lucreaza-la-radacina/

Te îmbrățișez cu dragoste și entuziasm

Tags : featured
Raluca Muresan

The author Raluca Muresan

Leave a Response