close
no thumb

images

Într-un supermarket, o doamnă cu fetița ei de maxim 3 anișori, stăteau la coadă să plătească. Fata nu mai avea răbdare (și e drept, era o coadă până în capătul magazinului, unde nici eu nu aveam răbdare să stau) și a început să plângă. Maică-sa, rușinată de comportamentul fiicei, îi repeta strigând la ea „Vezi ce urâtă ești? De ce plângi? Ma faci de rușine! Ești urâtă când plângi! Și toată lumea se va uita la noi!” Desigur, în momentul ăla toată lumea și-a întors capul, către mamă. 

Fetița, încerca să se ascundă în brațele mamei, în timp ce-i curgeau lacrimile pe obrăjorii bucălați , iar o șuviță de păr blond i se lipise de față. Și mama continua în același dulce stil „Ești urâtă! Nu mai plânge că ești urâtă când plângi și mă faci de rușine.”

Slavă Cerului că oamenii au invitat-o să meargă în fața lor cu tot cu copilă, doar să nu mai audă discursul motivant. Altfel, la cum fierbeam uitându-mă la fetița superbă cu părul blond și la maică-sa rușinată, aș fi scos o oglindă să-i arăt doamnei ce cuvinte proaste are  la purtător și cum o urățește fiecare silabă. Pe ea, nu pe copil.

Recunosc, nimic nu mă oripilează mai tare decât părinții care lasă urme în inima copiilor, deși ar trebui să mă bucure, căci ăștia mi-s clienții. Totuși, ma îngrozește și mă scoate din minți. O fi vreo rană mai veche, da până lucrez la ea, îți mai spun câteva cazuri interesante.

Acuzații, comparații și replici iubitoare

bigstockphoto_child_crying_1879754

Altă dată, o mamă i-a spus copilului ei de 9 ani „De-aia divorțez eu de tată-to, că ești tu zăpăcit!” Aici nici nu am comentarii. E ceva superb!

„De ce nu ești cuminte? Ai văzut, Elisabeta prietena ta cum ascultă de mama ei? Tu de ce nu poți fi ca ea?”  mi-au auzit urechile altă dată, când o mamă își compara copilul cu un alt copil, de parcă era o bucată de carne de porc, nu un omuleț. Fetița se juca în continuare cu găletușa ei în nisip și se încrunta la prietena ei de joacă, Elisabeta.

„Dacă nu iei FB (nota 10, după noile notații), ne supărăm. Dacă vrei păpușica aia, scrii frumos și îi aduci la mami un FB.”   Mda…

Bineînțeles, astea sunt replici culese din mers, însă am auzit și expresii pline de iubire precum „Dacă nu ești cuminte te dau la țigani”, „Eu te-am făcut, eu te omor”, „trebuie să faci asta pentru că așa zic eu”, „mami îți vrea binele, așa că mă asculți”, „ești un copil rău…foarte rău!” Plus câte o palmă, că doar bătaia e ruptă din rai, în viziunea unora.

Nu sunt înnebunită după copii

Nu sunt înnebunită după copii, deci nu mă vei vedea să scot vocalize la fiecare copil frumos cu piciorușe grăsune, care trece prin calea mea. Nu mă opresc să mă joc cu orice obraji bucălați și cred că încă nici instinctul matern nu îl am trezit. Însă mă uit la părinți și mă mir de comportamentul lor și cum nu-și dau seama că tot ce spun copilului, va deveni mai devreme sau mai târziu, convingere, voce interioară, manual de ghidare în viață.

Dragi părinți,  se spune că e bine să dai sfaturi cât încă n-ai copii, căci dupaia nu vei mai știi nici ce să faci cu al tău, așa că eu nu am copii, dar nici nu presupun că știu ce să faceți cu ei. Însă am fost un copil. Așa cum și tu ai fost copil și ai învățat de la părinții tăi, care au avut puterea să-ți dea aripi sau să ți le taie. Nu trebuie să duci lecția dură mai departe și ar fi ideal să conștientizezi că tot ce îi spui copilului tău, îi va influența viața.

Nu, nu trebuie musai să ai un copil.

Am întrebat câteva mame care este motivația lor pentru care au făcut un copil. Și l-au dorit? Ceasul biologic le-a sunat la ușă? Am primit răspunsuri precum „Trebuia să o fac și pe asta!”, „Păi…am 30 de ani, trebuie să ai copii la vârsta asta!”, „Voiam să întăresc relația mea cu soțul”, „Mi-am dorit mereu o fetiță, căreia să-i fac codițe și să o îmbrac frumos.” 

Știu că societatea te presează, părinții tăi vor să fie bunici și mentalitatea multora este că trebuie să faci și asta, să-ți duci numele mai departe, să lași în urma ta ceva. Dar ia în considerare că e viața ta și o altă viață ce o târăști după tine. În cazul în care nu ești pregătit, ori mai cercetează, ori nu te lăsa amăgit de societate. Vindecă-ți întâi propriul copil, ăla din interior, căci cel pe care-l aduci pe lume, nu este o păpușă căreia să-i piepteni părul și să îi faci hăinuțe. Are nevoie de mai mult de atât.  Și nici măcar nu-ți aparține. Copilul tău nu este cumpărat din supermarket ca să zici că e al tău și face ce zici tu. Are nevoie de modele, însă are o viață proprie, niște alegeri de făcut, lecții de învățat și mai ales, o libertate ce dorește să i-o respecți.

Schimbă rolurile

Și mergând mai adânc, imaginează-ți că tot ce-i zici copilului tău, ți se spune ție. Poate că îți spune cuvintele alea prietenul, iubitul, soțul, orice persoană care este importantă pentru tine.

  • „Ești urâtă când plângi!” Cum ar fi să-ți spună soțul tău asta? Te-ai simți minunat, nu-i așa?
  • „Prietena ta este mai frumoasă și gătește mai bine decât tine.”  Dacă soțul tău ar face comparația asta, la început te-ai uita urât la prietena ta, apoi te-ai simți….spune tu cum te-ai simți.
  • „Dacă nu facem sex cum îmi place mie, nu mai mergem în concediu.” Este o extremă la „Dacă nu ești cuminte nu mai…” însă cum îți sună asta? A iubire necondiționată?
  • „Dacă nu mă asculți, te dau la țigani! Așa că fă ciorba pe care mi-o doresc, îmbracă-te cum vreau, fă în pat ce voiesc.”
  • „Mă faci de rușine!” Cum ar fi dacă omul pe care-l iubești ți-ar zice asta când mergeți în vizită la cineva?

 

Așa că data viitoare, înainte de a susține că ăsta e singurul mod prin care îți poți educa copilul și că bătaia e rupta din rai, gândește-te cum te-ai simți tu să auzi acele cuvinte ce le rostești și cum ai simți o palmă. Dacă nu ți-ar place, atunci nu-i fă nici tu asta copilului tău.

 

O mamă iubește necondiționat. Arată asta prin tot ce spui, faci și ești

Se spune că iubirea unei mame este necondiționată și tu simți asta și știi că îți iubești copilul orice ar face. Atunci arată-i exact asta. Spune-i unde a greșit și arată-i că unele greșeli au consecințe, însă explica-i direct și clar că iubirea ta rămâne la fel.  Impune-i reguli, da fii flexibilă și ascultă și de nevoile lui. Intră în lumea lui.

 

Comparațiile cu alți copii, pedepsele aspre fără explicații clare și cuvintele jignitoare, nu fac altceva decât să taie aripile copilului tău. Intenția ta este bună, iubirea ta o fi necondiționată, însă la el ajunge doar pedeapsa, cuvântul și ideea că nu e suficient de bun. Stima lui de sine are de suferit și îl toci pe dinăuntru.

În relații va face greșelile pe care tu le-ai făcut și va căuta să suplinească nevoile ce tu ca mamă nu le-ai împlinit. Unii băieței caută mândria, suportul și aprobarea mamei și neprimind-o, la maturitate, băiețeii din ei vor căuta validare la fiecare parteneră pe care o vor întâlni. Fetițele modelează modul cum iubește mama și caută aprobarea și iubirea tatălui. Cu un model masculin deficitar, la maturitate fetițele din ele vor căuta exact aceeași aprobare și probleme, la bărbații din viața lor.

 

Tot ce faci, spui și ești, influențează viața copilului tău.

Orice probleme ai cu copilul tău, indiferent că nu te ascultă, e agitat, plânge des, sunt de fapt problemele tale. Tu ai ceva de rezolvat, iar copilul tău îți arată exact ce anume și unde greșești. Vrei să te uiți și la tine sau preferi să îl smucești pe el?

Un copil e oglinda perfectă a părinților lui. Tu ce vezi la copilul tău? Cum îi vorbești?

 

Te îmbrățișez cu dragoste și entuziasm

Raluca Muresan

The author Raluca Muresan

2 Comments

  1. Felicitari pentru articol, cuvinte juste si adevarate. Ne regasim fiecare câte un pic… doar… un singur lucru…
    Discret, foaaarte discret (data viitoare în supermarket la rând intr-o situatie asemanatoare) interveniti si suflati mamei unul, doua cuvinte potrivite pentru a „dezamorsa” prostia pe care tocmai o comite. Nu de dat, lectii, nu … ne scuzam înainte de interventie, spunem ca suntem cu totii obositi. Deci un copil ..si mai si…
    Ne promitem toti sa nu facem greselile parintilor, dar vom face sigur, altele. Probabil am facut si eu cu cei doi baieti ai mei, dar nu de asemenea proportii…”ce va spune lumea”… NU.
    Am trecut fara sa intervin prin situatii asemanatoare, si amintirea lasitatii personale ia proportii nebanuite. De aceea, o data am spus ce am gândit cu voce tare, înt-un autobuz (cei din jur mi-au multumit pt. interventia nu severa dar justa) si într-o sala de asteptare. Asistenta a respirat usurata, iar eu m-am scuzat pt. interventie si mi-am continuat linistita lectura. Conteaza mai putin jena parintelui si am facut-o cu intelegere si solidaritate, sa nu se simta „admonestat”, nu dam lectii de fapt. Doar aratam ca exista si alte posibilitati de dezamorsare, deturnare a atentiei.
    Trebuie sa recunosc ca „îndraznesc” mai mult privitor la comportamentul copiilor+parintilor abia acum spre 45 de ani 🙂 „l’âge de la raison” pt o mamica.

Leave a Response