close
Relații

Știind că la ființa ta…a adăugat deja mult

Când găseşti/regăseşti un om cu care eşti compatibil la un anumit nivel, e pentru că viața îşi face jocul şi trece prin tine cu noi sau vechi esențe pentru a mai adăuga ceva la ființa ta.

Nu e nici meritul tău, nici a lui, deşi v-ați făcut treaba bine până s-au „aliniat nişte planete”. Şi atunci poți să fii recunoscător, să te laşi absorbit în jocul şi dansul ăsta…şi când/dacă o veni vremea, să-i dai drumul cu recunoştința că anumite arome nu se pierd, ci le porți în tine.

Îți alunecă uşor printre degete omul pe care vrei să-l deții pentru că foloseşti jocul vieții după ce pretinzi tu, în loc să-l respecți sincer şi să vezi că nu tu eşti stăpânul aici.

Nu ai controlul atracțiilor și sentimentelor tale, așa cum nu poți controla nici apariția sau plecarea cuiva…dar poți savura toate astea, cu seninătatea celui care înțelege că toate îți aduc un plus.

Unii oameni sunt ca și un pahar de apă primit în deșert.

În loc să fii recunoscător pt apa primită în condițiile în care erai mort de sete…te ataşezi de pahar şi vrei să-l ai cu orice preț – pururea plin.

Vrei să legi de tine imaginea pe care o ai despre om, fiind atent doar la ce crezi că ai tu de câştigat…

şi fix atunci îți calci sufletul în picioare şi jocul care ar fi trebuit să aşeze ceva în tine, se transformă într-unul de putere unde te degradezi pe interior, chiar pe măsură ce pretențiile sunt satisfăcute şi omul alunecă din brațele tale.

Căci niciodată nu a fost acolo. Nu l-ai văzut, nu l-ai atins…decât la nivel de himeră. Ai transformat ce era autentic într-o imagine care-ți livra ce voiai. Stări, siguranțe, povești, roluri.

Când chiar ai văzut/vezi omul, respecți şi jocul vieții, nu opui rezistență la ce vine spre tine, nu deții şi nu controlezi tu lucrurile. Căci ştii că nu eşti stăpân şi nu poți controla regulile vieții (poți să încerci, dar cu consecințe mari)

Şi atunci, omul îl regăseşti în tine. Şi poate şi în afara ta, peste ceva ani. Există ceva ce rămâne, indiferent de teatrul pe care îl mai joacă viața…cu atâta grație.

Bineînțeles că te poți atașa și să se strecoare în tine pretenții de mai mult, mai strâns, cu certitudinea nemuririi unei stări, a unui rol sau a unei relații. Dar observă-te ce faci și de ce, apoi amintește-ți că ai deja mult.

Poate anul trecut, luna trecută, ieri…nu știai că există (omul, starea, experiența) și n-ai avut parte de asta. Acum că ai, e cu atât mai mult.

Și e nesimțire să încerci măcar să rupi mai mult de la om, de la tine, de la viață. Nu poți smulge mai mult.

Când eşti însetat şi cineva îți oferă un pahar cu apă, bea din el şi bucură-te de faptul că ai ocazia să te hidratezi.

Dar bea apa (conținut) fără să te ataşezi de pahar (formă). Învață să laşi paharul jos, să fie din nou umplut (fără pretenția să fie plin pt tine) şi să-i hrănească şi pe alții.

Dacă te ataşezi de recipient (formă) şi ajungi să-l posezi, nu te mira că eşti tot mai leşinat de sete; căci paharul e acum al tău, doar în mâinile tale, dar e fără valoare, căci e gol. Și-l vei disprețui cu atât mai tare cu cât e al tău, dar nu-ți mai potolește setea.

Nicio apă pe care o bei nu va avea acelaşi gust, multe pahare vor avea altă formă…unele vor fi pline, altele va trebui să le umpli tu şi să se bucure alții de conținutul lor.

Chiar dacă uneori paharul se sparge şi nu vei mai gusta din aceeaşi apă, din aceeaşi formă, faptul că ai fost căndva hrănit…nu-şi pierde din importanță, aşa că fii recunoscător pentru ce ai găsit înăuntru şi nu minimaliza momentul când ai fost hidratat până la nivel celular.

Oameni şi relațiile cu ei sunt apa din pahar.

Viața îți oferă şansa unui timp cu un om (3 minute sau o viață cu unii). Dar nu pentru a te agăța de formă şi a ajunge să o posezi, ci pentru a te lăsa hrănit de conținut, ştiind şi când/dacă e momentul să laşi paharul jos. Să se umple sau să-l umplii tu. Și să hrănească şi alți oameni însetați.

Ştiind că la ființa ta a adăugat deja mult.

Tags : featured
Raluca Muresan

The author Raluca Muresan

Leave a Response