close
Poezii

Tu, omule drag

Omule drag, tu ai venit curios pe lume
Să guști din ea, să experimentezi, să crești în Om
Apoi ai uitat, te-ai pierdut treptat în proaste glume
Cum c-ai fi superior…sau prea mic or` orb.

Tu omule, ai uitat să apreciezi natura
Crezând că e banală, așa că scuipi sictirit
Lângă copacul care-ți simte ura
Și totuși când e tare soare, îți stă deasupra…ca să fii acoperit.

Tu omule, ai crezut că se cuvine
Soare de pe cer și Luna plină
Și că e normal, deci așa vine…
După noapte, zi. După o dimineață…înc-o noapte lină.

Nici nu te-ai gândi să mulțumești
Pentru pleoapele ce se deschid în fiecare dimineață…
Căci e prea puțin lucru că trăiești,
Crezi că asta-i datorie de la viață.

Tu omule, ce ai crezut că superior îmi ești
Prin imagini, funcție și ținută
Pe zi ce trece tot mai tare te grăbești
Să șlefuiești a ta mască, rece și tot mai slută

Și eu, omule…dacă-mi folosesc greșit puterea
Ca să dau! Nu ca să iau durerea
Nu e treaba ta să mă judeci grăbit
Ci să decizi lucid.
Și de n-ascult de ce-i uman și m-atenționează
Atunci fă bine și de mine te-ndepărtează!

Noi omule, de am uitat de bună știință
Tot ce-i cu sens în a noastră ființă
Din ipocrizii și calcul de putere
Ne-am construit case, ziduri și acu le chemăm „avere”

Vrei independență și pe termen lung profit
Fără să fii vulnerabil, să ceri și să recunoști cât ești de mic,
Vrei poftele pretențiilor să-ți fie împlinite
Chiar în timp ce nevoile reale sunt tot mai chinuite.

Tu omule, pe suflet ai călcat
Când ai ignorat vocea adevărului ce l-ai abandonat
Și acu` te revolți, deși tot tu ai admis
Că poți trăi lejer și în compromis.

Neștiind consecințele ce vin din spate
Oameni am uitat să fim, dar speram că poate
Zei de-om fi, am putea pretinde c-ușurință
Tot ce vrem, deși omoară a noastră ființă.

Tu omule drag, stai de te gândește:
Unde te pripești să judeci, să pretinzi și ce-n tine crește
Atunci când simți revoltă în loc de bucurie
Ce anume din viața ta ignori și vrei să nu mai fie?

Unde te grăbești când vrei să treacă tot ce nu suporți să vezi,
De ce ai forța ceva, dacă tu în tine crezi?
Unde vrei tu să fentezi viața și să judeci mai apoi…
Că n-ai primit ce-ai vrut, ci ai aflat doar ploi?

Nu nega ploaia din tine, care lin îți bate
Ca să vezi că mintea de la viață se abate,
Iar martorul tăcut la poartă să trezească
Acel ceva ce permite sinelui să se nască.

Tu, omule drag, arată-ți adevărata față
Să vezi că-n tine și-n afară…te așteapt-o viață,
Nu ești singur și poți să faci acei pași mărunți
Dacă renunți la păcăleli…și de bun simț asculți.

Omule drag, tu n-ai simțit și n-ai văzut
Că viața te susține atunci când treaba ți-ai făcut?
…Nu când te minți că faci și ești
În timp ce-n superioritate te-mbrobodești.

Ci atunci când ai curaj și riști…și pierzi
Din ale tale măști să smulgi și totuși…tu să crezi
Că și de mâine-ai pierde tot și n-ai știi cine ești
Viața tot nu te-ar lăsa să te prăbușești.

Căci din corp tu templu-ți faci
Și de senzații asculți, apoi aștepți și taci,
Vezi lucru` ce-i de făcut și din suflet faci tu cetate
Îți zidești vulnerabil până-n carne: adevăr și-ntegritate.

Raluca Muresan

The author Raluca Muresan

Leave a Response