close
no thumb
135184135

Un mesaj al unei cititoare care a spus că e dezamăgită pentru că s-a încheiat o relație după 3 luni, m-a inspirat pentru articolul de astăzi.

Dacă tu crezi că ai ceva special cu un om, cu care n-ai ieșit decât de câteva ori, însă te temi că nu vor mai fi și alte întâlniri, deja ai proiectat asupra lui niște așteptări pe care dorești să ți le satisfacă. Desigur că asta se întâmplă inconștient, că doar nu-ți scoți carnețelul să notezi (deși eu aveam carnețel, ca să fie nesimțirea la cote înalte), însă dacă te observi pe tine însuți, vei vedea cum la apariția unui om, dacă îl vezi ca pe un potențial partener, mintea ta începe să creeze povești. Ai ceva special cu un om, atunci când vă bucurați amândoi de compania voastră, la timpul prezent și creați împreună acea legătură. O construiți, nu o proiectați. Comunicați, nu presupuneți. Iar atunci întâlnirea va fi precum un dans, în care vă bucurați de pași. Majoritatea oamenilor, atunci când dansează în cadrul relațiilor ce apar în viața lor, se gândesc la lecțiile viitoare de dans, în loc să se bucure de momentul și conexiunea prezentă. Ori nu ai cum să primești nicio garanție că dansul va continua cu același om sau cu altul, că va dura două ore, trei luni sau zece ani. E prea puțin importantă durata dansului și e maxim de interesant să trăiești cu sufletul ritmul, modul în care ești condus sau conduci și ce simți tu chiar atunci cu privire la însuși dansul (aici descoperi și dacă ai proiectat ceva pe partenerul de dans)

Atenție și prezență

Când te întâlnești cu un om, fii atent și prezent la clipa aia, căci așa îți onorezi sufletul. Dacă ai o întâlnire, nu e neapărat să existe și a doua, a treia…a optzecia. Dacă se culcă cu tine, nu-i neapărat să te sune a doua zi sau să continuați să o faceți. Nici măcar dacă te căsătorești cu un om, nu-i neapărat să-și dorească să stea lângă tine o sută de ani. Iar tu ai aceleași drepturi. Și atunci, îți rămâne să te bucuri cu sinceritate de ceea ce are să-ți ofere în acel aici și acum. Degeaba te bucuri de promisiunile lui pentru mâine sau speranțele tale. Ignori un prezent valoros pentru care nu ești recunoscător.

Dacă te gândești „Oare când îl/o văd data viitoare și ce se va întâmpla?”, de fapt te atașezi de un viitor și ceea ce tu aștepți de la el. Pe omul din fața ta nici măcar nu-l vezi, e doar o imagine pe care ai mulat-o după propriile fantezii și acum muți piesele de puzzle în așa fel încât să se potrivească cu ceea ce crezi tu că ar trebui să fie. Însă oamenii sunt ființe, majoritatea vii, deci au dreptul să iasă din imaginea ta și atunci te numești dezamăgit (cât te-ai amăgit înainte?)

Iubirea

Simt tot mai tare că putem vorbi mai mult de ce nu este iubirea, decât de ce este. Când o descoperi, ți-e și lehamite să mai vorbești de ea, căci realizezi că este magic să o simți și experimentezi cu toate simțurile. N-ai cuvinte pentru asta.

Însă atunci când te îndrăgostești după primele întâlniri sau chiar susții că ai ajuns să iubești, de cele mai multe ori sunt doar niște emoții, emoții care vin ca urmare a unor gânduri si dorințe ca imaginea lui/a ei să se potrivească cu lista ta. Sentimentul autentic lipsește. Iar cel mai bine verifici așa: Omul zice că pleacă spre ceva mai bun. Ești sincer fericit pentru el?

Când se rupe

O legătură autentică între doi oameni nu se rupe. Relația se poate încheia la un momentdat, când unul dintre ei sau amândoi decid că-și doresc alt drum, însă rămâne o legătură. Atunci când totuși se rupe, dansul nu a avut ritm de la bun început sau ai mimat tu pașii pe care-i credeai potriviți.

Contează cum și ce ai învățat din relația aia despre tine, ce răni a răscolit și cum ai de gând să te raportezi data viitoare la un om. Eu una aș aprecia la omul care pleacă faptul că-și respectă propriul adevăr și-și onorează sufletul, și apreciez ceea ce el mi-a oferit, atât cât a putut și vrut, pentru acea perioadă de timp.

În concluzie, observă-te atunci când ești cu cineva la o întâlnire (prieten/ă, iubit/ă, soț/ie, orice-ar fi) și vezi cât de prezent ești în acel moment. Ce gânduri îți trec prin minte și ce imagini proiectezi pe cel din fața ta? Fii sincer cu tine însuți și în loc să te judeci, acceptă ce se întâmplă și decide ce faci mai departe. La timpul prezent.

Oamenii nu sunt construiți din liste pentru a ne răspunde nouă dorințelor. Dansul relației ar fi sterp și sărac. Bucură-te de ce descoperi la persoana de lângă tine și fii recunoscător pentru bucățica de timp și experiență pe care ți-o oferă. S-ar putea să mai fie și o data viitoare, dar la fel de bine s-ar putea să nu mai fie. Ceea ce contează aici este cât te-ai bucurat tu cu adevărat de prezența acelui om, cât de mult și cu câtă sinceritate ai dezvăluit din tine însuți.

Întărește legătura pe care o ai tu cu tine și evită să creezi imagini false despre tine pentru a fi într-o lumină mai favorabilă (crezi tu), dar evită și imaginile proiectate pe ceilalți. Zău, e foarte greu să duci niște așteptări în spinare, mai ales când știi că nu ăla ești tu și ai altceva de oferit. Dacă tu cu tine te simți acasă, viața și întâlnirea cu ceilalți va fi un festin.

Te îmbrățișez cu dragoste și entuziasm

raluca raluca

The author raluca raluca

3 Comments

  1. Adesea adevarul este infrant din cauza circumstantelor, astfel oameni care se potrivesc perfect nu pot ramane impreuna din cauza realitatilor fiecaruia, realitati care se supun unor legi de existenta diferite. Putini sunt luptatori dispusi sa sacrifice tot ce au pentru a trai in adevar, pentru ca vor incepe de la zero drumul vietii. Insa la o privire mai atenta si-ar da seama ca vor avea sansa sa traiasca cu adevarat, dar oare ce importanta mai are sa TRAIESTI, cand toti prefera sa existe?
    Fiind victima influentelor exterioare ne-am pierdut pe noi in mocirla… interiorul nostru a devenit un templu al celor mai josnice sentimente din cauza regulilor abjecte care guverneaza lumea din jurul nostru? Oare as avea timp destul pentru a-mi intelege firea complicata cand mereu am un deadline la facultate, nu sunt independent financiar, lista cu to read pare sa se tot lungeasca si timpul pentru sport pare sa fie un sacrificiu? Cineva spunea ca mereu avem timp, mereu… dar oare timpul e problema? Si revenind la viata… un om trebuie sa lupte indiferent de problemele care il apasa… pana la urma!

  2. As vrea sa vb si eu despre relatii.Nu e o relatie de iubire,ci e o relatie de „prietenie ” cu o femeie.Sotul ei a fost coleg de munca cu sotul meu.Ne-am intalnit intamplator…si s-a autoinvitat la mine acasa.De atunci,a inceput sa ma sune si sa se autoinvite mereu la noi,acasa impreuna cu sotul ei.La inceput ,m-am bucurat,dar mai apoi am inceput sa mas imt frustrata,fiindca,mi-a zis de vreo doua ori ca nu ne invita pe noi la ei,fiindca noi suntem mai comozi si nu ne miscam din casa.De fiecare data cand am incercat sa ii invit afara,nu a a fost de acord fiindca se cheltuie bani,dar apoi povestea cum a iesit cu alti prieteni la restaurant,etc…Eeee si vine la noi in vizita,sta ore bune,dar numai cand are ea chef….si acum am discutat cu sotul meu ,si i-am zis ca ma simt mincinoasa si frustrata pt ca sunt mereu acolo cand are ea chef,nu si cand vreau eu.M-am lungit cu expunerea cazului.Deci,pe moment ma simt bine cu vizitatorii mei,dar apoi ma apuca nervii si frustrarea ca am impresia ca sunt folosita.Sotul meu pe o parte ma condamna ca nu ne mai viziteaza ei (fiindca la ultima lor vizita ,am zis sa ma mai cheme si ei in vizita la ei…si asta nu s-a intamplat desi a trecut mult timp de la ultima intalnire),pe de alta parte zice ca e ok,ca nu ma simt bine si e mai bine sa evit.Ce parere aveti?

  3. Atat de bine inteleg tot ce spui tu. Dar cat de greu mi e sa aplic intr o relatie. Atat de constienta sunt de faptul ca oamenii sunt mai mult decat emotiile noastre. Si totusi habar nu am ce e iubirea si cum ajungi sa creezi legaturi, cand sunt atat de dependenta de tiparul meu. Pe mine m-ar interesa un articol prin care sa explici cum ai scapat de dependenta emotionala. Pt ca euin monentul in care am vrut sa infrunt realitatea, sa rup dependenta si mi am expus vulnerabilitatea, stiind deja ca voi fi respinsa,mi a venit o dorinta de a fi cu mine insami si ca nu as msi avea nevoie de cineva. Bine ca inca sunt in sevraj 🙂 si nu sunt sigura ca mi am capatat luciditatea.

Leave a Response