close

Deși suferința ne pare un monstru pe care nu-l vrem și atunci când dăm de el ori ne luptăm, ori vrem să fugim…suferința de orice natură are beneficiile ei. Atât sub formă de scuză (beneficii care ne sabotează), cât și beneficii utile.

Beneficiile nocive ale suferinței:

Grija excesivă a celorlalți

Chiar dacă te simți rău și poate nu ești conștient de acest beneficiu că doar vrei să scapi și de durere (fizică sau psihică), atâta vreme cât ți se răspunde la niște pretenții și ceilalți stau după fundul tău, se formează un beneficiu de pe urma suferinței tale, căci la un anumit nivel ți-e bine, ești băgat în seamă, etc.

  • De exemplu, am avut o clientă care făcea febră foarte mare în fiecare lună. Medicii nu mai știau ce să-i dea pentru imunitate și i-au recomandat să meargă și la psiholog.

Am descoperit împreună că făcea febră de fiecare dată când soțul ei trebuia să plece mai multe zile de acasă, în delegații. Când ea se îmbolnăvea, soțul îngrijorat își amâna plecarea. Așa a învățat și corpul ei că primește ce vrea dacă face febră.

  • Sau un alt caz, o clientă cu atacuri de panică a cărei beneficiu era printre altele și atenția soțului care era mult mai grijuliu și se simțea responsabil și pentru treburi casnice și bani și tot.

Deci la acest punct, ar trebui să fim atenți din ambele părți. Și ce obținem când avem parte de-o durere, suferință, boală, etc…dar și cum îi handicapăm pe cei de lângă noi când vrem să-i salvăm.

Căci aici întrebarea e “Cât de important te simți și de ce vrei să salvezi pe cineva? Daca persoana de lângă tine brusc s-ar simți bine, cine ai mai fi tu și ce ai face?”

Victimizarea

Este un beneficiu al suferinței pentru că avem impresia că viața ne este datoare să ne dea/facă ceva, iar dacă ne victimizăm un pic și nu ne văd ceilalți…poate ne vede viața/Dumnezeu/soarta și ne răspunde la pretenții.

Și victimizarea este o superioritate, pentru că nu mă văd decât pe mine și problema/durerea mea căreia îi dau o super importanță de parcă nimic altceva n-ar mai exista (inclusiv ceva bun în viața mea).

Apoi pretind să se întâmple ceva, în loc să văd ce pot face eu în acest moment. Și prefer să stau în drame pentru că nu pot/nu vreau să-mi asum partea mea de responsabilitate.

Alții-s de vină/altceva e problema. Alții sau viața să rezolve.

În acest punct, gândește-te ce poți să faci în acest moment (dacă poți) și ce anume din viața ta ignori chiar în acest moment.

Validarea propriilor povești și drame

Un alt beneficiu este că poți vorbi cu cei cunoscuți ție care trec prin lucruri asemănătoare. Și legați povești în care e un soi de competiție care are viața mai dezastruoasă, suferința mai mare, etc.

Nimeni nu se uită spre soluții, ci doar vă validați unul la altul problema. Da, vai, ce grav! Da, ce dobitoc e soțul/soția, Da, așa-i, e greu să…

La aceste situații ar fi ok să te gândești ce vrei. Dacă vrei să ai dreptate și să te plângi, bucurându-te că nu ești singurul…sau vrei să rezolvi problema. Dacă e varianta a doua, poți tu să atragi atenția celor cu care vorbești și să vă concentrați și pe responsabilitatea voastră. Ce e de făcut adică.

Complacerea și afundarea în suferință

Suferința o resimți ca pe o umilință din partea cuiva sau a vieții (iar asta pentru că te-ai crezut prea tare cândva). Afundându-te în ea, te delegi de responsabilitatea de a-ți asuma greșelile și ce-ai putea face în prezent sau pe viitor.

Uită-te ce resurse ai (native precum memorie, inteligență…sau materiale, competențe, etc) și ce poți să faci în acest moment ca să ieși de acolo.

Este bine să stai cu stările tale neplăcute fără să încerci să fugi, dar să stai cu ele și în stare nu înseamnă să te afunzi în ea, ci să nu încerci să fugi și să nu amplifici suferința inițială cu alte povești.

  • De exemplu, observă-te într-un moment de furie sau îngrijorare…peste starea inițială…câte alte gânduri și emoții ai adăugat
Imaginea suferinței

Suferința are avantajele ei. Chiar și mila oamenilor. Pe unii îi enervează asta, așa că apelează la suferințe trecute și depășirea lor ca să-și facă imaginea de om puternic.

Și astfel, suferința autentică se transformă într-o imagine grandioasă care cerșește ceva. Atenție, milă, admirație, sacrificiu, etc.

Are și suferința superioritatea ei

Ne simțim deosebiți și unici în problemele și durerile noastre.

Aici eu îmi pun o întrebare utilă: “Cine aș fi eu și ce aș face fără suferința/durerea/problema asta?”

De multe ori am descoperit de ce era indispensabilă și renunțarea la ea mi-ar fi adus pierderi de avantaje obținute ușor. Încearcă să vezi un pic dincolo de acest moment și observă-te ce imagini îți creezi, profitând de suferința ta. 

Și urmărește următoarele puncte, unde nu mai creezi monștri, ci suferința este utilă.

Beneficiile utile ale suferinței

Te smerește

Umilința pe care o resimțim atunci când suntem prăbușiți, este datorată ignorării unor semnale din partea vieții și a dorinței noastre de a ne crede superiori.

De multe ori m-am observat cum apărea un gând fin în mine…că mă cred prea tare și să las garda jos.

Dar l-am ignorat. Sau aveam răspunsuri precum “Mai stau doar 5 min (să mă scald în superiorități)”, “Numa un pic…”sau “da sunt îndreptățită să mă simt tare. Pentru că sunt!”

Am ignorat toate astea până când am dat de suferința de a mă vedea și-n micimea și neputințele mele, iar atunci mi-am amintit că am o poliță de plătit.

Dacă nu te smerești tu, te umilesc consecințele propriilor tale alegeri de la un moment dat

Smerenia nu înseamnă să ai capul plecat, ci să îți știi locul (calități și defecte, puncte forte și limite; să nu uiți cine ești, nu cine vrei să pari).

Ăsta mi se pare cel mai mare beneficiu, căci dacă n-aș fi avut și etape de suferințe, de prăbușiri, de revelații…aș fi murit ca proasta în visele mele de importanță. Deci e de bine!

Suferința vrea doar să colaborezi cu ceilalți și cu viața, iar asta poți să faci de pe un fond vulnerabil și smerit, când vezi că nu ești zeu și-ți accepți natura umană cu tot cu limite.

Suferința îți arată unde ai greșit/greșești

Dacă nu ai avea parte de niște consecințe a alegerilor tale, ai merge ca orbul până la capăt și ai cădea mult mai rău. Suferința cred că este și un soi de iubire din partea vieții, care vrea să ne arate ceva.

Când vezi unde ai greșit sau greșești…ideea nu e să te judeci (că atunci intri în punctele nocive ale suferinței), ci să alegi altceva.

Responsabilitate și asumare adică. Mai ales că pentru majoritatea suferințelor noastre…cândva am obținut niște beneficii din greșelile noastre (pe care nu le-am văzut sau n-am vrut să le vedem). Alea (avantajele și derapajele noastre de atunci) trebuie musai respectate.

  • De exemplu, în situația care o ziceam mai sus de superioritățile mele…oricât nu mi-a convenit mie suferința când m-au ajuns consecințele din urmă, n-am putut să nu văd și recunosc că m-au satisfăcut cândva acele greșeli. Tot ce conta era ca data viitoare când văd că am aceleași impulsuri și atitudini, să mă trag de acolo, amintindu-mi că mi s-a arătat care e prețul.
Îți oferă o oportunitate (evoluție)

Suferința este o oportunitate de a învăța ceva și a alege ce vrei să fii. Victimă, călău? Sau om demn, responsabil, cu aspirații puternice.

Uneori nu pot face nimic, iar atunci oportunitatea este să văd cum stau în starea mea fără să mă afund mai tare. Iar în timpul ăsta trebuie să apară ceva soluții, idei, doar să fiu prezentă în viața mea.

Suferința îți amintește ce e important

De fiecare data când ai parte de o suferință (fie ea fizică sau nu), ți se amintește ce contează de fapt în viața ta.

De aceea cele mai multe revelații au loc când moare cineva drag nouă, când ne doare o parte din corp căreia nici nu i-am sesizat importanța până atunci, când mental și sufletește suntem atât de dezechilibrați încât nu mai știm cum să ne adunăm.

Și atunci ne vedem mai bine și știm ce e important. De aceea trebuie să respectăm suferința: ne amintește ceva relevant pentru ființa noastră.

Vorba dragului meu Cristi “Boala este ca un prieten bun care te conduce acasă în siguranță, în timp ce tu ești mort de beat.” La fel e și suferința.

Te vindecă (suferința ca detoxifiere sufletească)

Dacă ai experimentat o dată o detoxifiere fizică, știi că înainte să-ți fie mai bine…ți-e mai rău, dacă în corp s-au acumulat mai multe toxine.

  • Eu de exemplu, când am început să mănânc cât de cât sănătos, mi-au apărut multe coșuri, transpiram mai abundent, mațele îmi chiorăiau de parcă mă certau că am trecut la salate de la cefe de porc, mă durea capul după ce am renunțat la pepsi, etc.

Era o suferință fizică, dar nu toxică, ci una de curățare. M-am concentrat atunci pe respectul față de aceste consecințe care trebuie să mi le duc dacă tot mi-am intoxicat corpul cu prostii multe.

Și m-am bucurat că măcar iese afară ce nu-i priește (prin coșuri, diaree, transpirație, etc).

Trebuia doar să rezist în acest process și să nu pun presiune să-l grăbesc cu ceva. Are și corpul ăsta…ritmul lui.

La fel este și în cazul detoxifierii sufletești

După ce o perioadă te-ai obișnuit să fii iresponsabil, să te crezi buricul pământului, să pretinzi totul de la ceilalți și viață, să iei decizii greșite…ai parte de niște consecințe neplăcute, apoi începi să faci pași spre ce contează.

Și aici, înainte să fie mai bine…o să fie mai rău.

  • Îți spun prin ce am trecut eu în acest caz: O furie mare de fiecare dată când nu mi se răspundea la așteptări și eu știam că trebuie să tac că nu-i corect să poruncesc nimic, nimănui.

Trafic mental cu un milion de gânduri pe minut, unde trebuie să stau cuminte și să aștept să se evapore, fără să mă lupt aiurea cu ceva ce nu pot atinge.

După ce mi-am dat seama că nu-s așa importantă precum credeam și nu-s niciun buric în niciun Univers, o suferință acută mi-a dat năvală și plângeam des, gândindu-mă că nu știu cine sunt în afară de imaginile mele.

Vise agitate noaptea. Mă durea carnea pe mine. Și de multe ori, la propriu.

În cazul ăsta, mi-era foarte greu să am răbdare sau să rezist. Însă am avut norocul să am lângă mine un om drag care-mi spunea:

“Te rog mai rezistă. Încă un pic. Și încă un pic.”

Și a venit un moment când somnul mi-era liniștit și în mine s-au așezat lucrurile. Furtuna aia a trecut.

  • Sau mai sunt cazurile de femei dependente care când ies dintr-o relație nocivă suferă, chiar dacă știu că au luat decizia corectă. Dacă își dau timp să se adapteze, să se curețe ce-i nociv, lasă loc la un soi de…liniște.

Am avut parte de câteva furtuni interioare pe măsură ce făceam schimbări și cu siguranță vor mai urma, însă deja știam/știu că suferința asta este un soi de…detoxifiere, iar de atunci întrebarea mea este:

“Așa e, sufăr. Dar cine suferă mai exact? Partea mea umană/ființa mea/sufletul meu? Sau EGO-ul/parazitul/aia care nu ii buricul pământului” Dacă este a doua variantă, las`  să sufere, să moară, să se curețe.

Fără presiune și grabă. Are și sufletul ăsta…ritmul lui.  Și trebuie respectat.

Te îmbrățișez cu dragoste și entuziasm

Tags : featured
Raluca Muresan

The author Raluca Muresan

2 Comments

    1. Ce tare! Da! Adesea mintea noastra se foloseste de lucruri adevarate (suferinte, traume trecute, probleme reale) dar in contexte din prezent si din motivatia gresita (sa nu fiu responsabila, sa ma scuz, etc), adica se foloseste de lucruri reale, ca sa ne justificam ceva din prezent.

      Mersi de comentariu!

Leave a Response