close
Spatiu mental-emotional

Cinci minute (fă ce poți și nu subestima pașii mărunți)

În urma unui feedback care apare la rubrica de Testimoniale, de la un fost client, am fost rugată de mai mulți cititori să explic ce-i cu tehnica de cinci minute.  Nu este o tehnică, ci o abordare pe care am folosit-o la un moment dat și o poveste pe care v-o redau aici.

Cinci minute este despre a face ce poți (chiar și în cinci minute), fără să subestimezi deciziile mărunte

M. este un bărbat de 40 ani, care a venit la mine la terapie cu atacuri de panică. Încă din ușă l-am simțit nervos, revoltat, grăbit.

Nici nu a avut răbdare să se așeze până să-mi zică:
  • Nu mai pot! Am atacuri de panică de prea mult timp deja! Vreau să mă scapi de ele și cât mai repede că nu mai rezist! E înfiorător și nu mai pot trăi așa! În fiecare zi, în fiecare nenorocită de zi!! vreau să plece cât mai repede. De-aia sunt aici, să scap de ele”
  • De cât timp aveți atacurile astea? Întreb, în timp ce mă așez relaxată pe canapea
  • De 10 ani
  • Bun. Păi vedeți…atacurile de panică nu trec. Niciodată.
  • Poftim?! Niciodată?! Imposibil!
  • Ați mai fost la psiholog și înainte presupun. Și? S-a rezolvat ceva?
  • Nu, dar…
  • Mda! Asta e! nu trec, deci le putem lăsa deoparte și să vorbim de altceva?

Omul a trecut printr-un cocktail de stări în timp ce se uita la mine cu ochii mari și asculta ce-i spun, dar era încă revoltat pe ideea că nu trec niciodată.

I-am simțit graba de la ușă și știam că asta e abordarea pe care o voi avea cu el. Știam că și-a accentuat atacurile de panică și și-a prelungit agonia…opunând rezistență stărilor lui neplăcute și grăbindu-se să scape de acolo, fără să fie atent la ce face, cum trăiește, ce consecințe plătește și cum le poate schimba prin acte demne. Doar că nu știam cât de mult și-a acutizat stările, doar prin graba lui.

Așa că am vrut să-i iau presiunea unui viitor care putea fi altfel (așa cum pretindea el să fie) și să-l forțez să rămână la situația prezentă, unde puteam găsi împreună niște resurse.

Desigur că nu credeam că nu trec niciodată și deși n-aveam nicio certitudine, credeam că de îndată ce înțelege câteva lucruri fără a forța procesul spre un viitor mai bun…situația lui se va îmbunătăți.

Așa că, după ce i-a trecut starea de furie și i-am simțit o tristețe împăcată, i-am explicat care e diferența dintre emoții și senzații, de ce apar atacurile de panică și cum le gestionăm (voi aborda subiectul într-un articol detaliat, acum alta e ideea pe care vreau să o subliniez și anume că graba de a scăpa de ceva…e o lipsă de respect care se plătește cu accentuarea a ceea ce nu vrei și chiar agravarea problemei)

…și am mai aflat din discuție că era destul de nesimțit cu soția și la serviciu avea un post important, simțindu-se superior colegilor care erau subalternii lui. I-am sesizat aceste comportamente și i-am povestit de paraziți și unde trebuie să fie atent, ce să facă.

Cum poți să trăiești cu asta?

După ce am simțit că omul a înțeles ce i-am spus, am continuat:

  • Cât timp liniștit pe zi ai?
  • Timp liniștit? Nu există! 24 ore din 24. Mă sufoc continuu și nu mai face față nici familia mea, eu nici atâta!
  • 24 din 24 și totuși între anumite ore…ai un timp mic de respiro pe care-l ignori și te gândești la următorul atac de panică. În momentul ăsta, acum când vorbim, ai vreun atac de panică?
  • Nu, acum nu.
  • Și ești deja aici de 40 de minute. Deci, în medie, ai măcar câteva minute liniștite pe zi.
  • Da, așa e. Bine…am 5 minute pe zi. Ce-i asta? Este inuman! Maxim 5 minute de liniște pe zi.
  • Perfect! E suficient, zic. Ce poți face în acele 5 minute pe zi? Ștind că va trebui să trăiești cu asta și totuși ai 5 minute pe zi, cum le poți folosi cu ceea ce ai? Ce îți place? Ce-ți dă sens?
  • Domnișoară…eu vreau să scap de aici!
  • Așa e. Și tocmai am stabilit că nu se poate, așa că hai să facem un exercițiu de imaginație și spune-mi ce-ți place și ce se poate încadra în cinci minute.
  • Ceaiul de zmeură. O melodie de la Ace of Base. Plimbările scurte când e răcoare. O discuție telefonică cu un prieten bătrân care a plecat demult în Italia, dar mai ținem legătura.
  • Minunat! Fă astea! Plus o listă cu altele pe care le poți face în cele cinci minute. Și fii atent cât poți de mult la ce ți-am spus. Emoții….motivații…cum poți să te raportezi cât mai corect la oameni, cât de sănătos poți mânca, etc.

 

Și hai să nu-i mai spunem ATAC de panică! Arată că ne luptăm, că ne atacă ceva și intrăm în defensivă, apoi atacăm și noi. Ceea ce nu-i cazul, că am stabilit deja cum poți trăi CU el, nu împotriva lui. Dă-i altă denumire.

  • Întuneric! E un nume cam urât? Mă întreabă râzând. Eu așa îl simt, ca pe un întuneric urât.
  • Nu, zic. Noaptea poți sta pe întuneric sau te temi?
  • Normal că pot sta, atata vreme cât pot respira în unele nopți.
  • Aha! Deci mai avem și UNELE nopți în care poți respira. Nu e chiar 24 din 24, ha? Perfect! Știi…ca și o mică mărturisire, o lungă perioadă de timp eu m-am temut de întuneric și dormeam cu toate luminile din casă aprinse. Până de curând a fost asta. Mi-a trecut frică până când am început să respect întunericul, iar acum mă odihnesc mai bine așa.
  • Și eu respect întunericul. Nici nu pot dormi pe lumină.
  • Atunci respectă-ți și întunericul ăsta. Că nici n-ai putea trăi doar pe lumină.
  • ..da. Cred că pot respecta că e un soi de noapte, după care urmează ziua. Da ideea e să stau liniștit în întuneric, nu?
  • Aha, exact! Atâta cât poți. N-ai de ce să te grăbești că n-ai unde ajunge. Și ține minte ce lumânări ai la dispoziție.
  • Din cele cinci minute?
  • Din ce poți face ca să colaborezi cu întunericul, când vine. Te uiți în cameră să vezi ce este în jur, faci un calcul matematic în minte, vezi ce auzi clar, ce vezi, ce simți în mod real, palpabil în imediata apropiere…ca să te conectezi la realitate. Și nu fugi de acolo. Scopul nu e să scăpăm de el, că nu scapi de ăsta…da poți învăța să-ți faci viața mai ușoară cu el cu tot.
  • ..încerc.
  • Bun! Întuneric să fie! Bem un ceai de zmeură pentru asta? Că ceaiul ăsta…se bea pe lumină (întâmplarea a făcut ca taică-meu să-mi aducă ceai de zmeură cu 2 zile în urmă).

 

După aproximativ o lună

într-o ședință mi-a spus:

  • Foarte rar mai apare câte un…întuneric. Ce se întâmplă? Ce am făcut?
  • Habar n-am, zic. Poate să fie o raportare corectă la întuneric, o privire, ceaiul ăla al tău, muzica sau plimbarea, faptul că acum te-ai smerit un pic și nu-ți mai privești colegii de sus, nu știu, habar n-am. Dar dumitale vrei să știi asta pentru ca data viitoare, în caz că mai apare ceva întunecat, să aplici aceeași strategie. Dar nu merge așa, poate nu vor mai funcționa aceleași lucruri. Viața cere atenție și colaborare în fiecare moment.
  • Da da, înțeleg acum. Și cu nevastă-mea mă port alfel…mă raportez altfel. Poate să fie și asta. Poate nu contează! Dar nu e cam rapid? Daca revine?
  • Nu e rapid. Când îți faci treaba e la momentul potrivit. Dar știi…tu ai menținut întunericul prin rezistența pe care o opuneai. În loc să-l respecți…te-ai luptat cu el. În loc să înveți de la el…l-ai blestemat, în loc să colaborezi…voiai să scapi de el. Când ai auzit că va trebui să trăiești cu el…ai fost dispus la colaborare. Dar nu contează asta. Poate să apară iar. Sau poate nu. Poți să trăiești o viață cu el, atâta vreme cât ești preocupat să-ți faci una în care indiferent de starea ta…vrei să fii corect cu cei din jur și responsabil cu tine. Poate acum s-a diminuat, dar la fel de bine poate să apară iar. Dar nu asta te interesează pe tine.
  • Mă interesează doar cum să trăiesc cât mai corect, să nu fac altuia ce mie nu mi-ar place, să colaborez și cu ce nu-mi place fără să am pretenția de altceva și să fac lucruri care-mi dau sens, fără compromisuri, zice omul. Și mănânc mai sănătos acum. Cred că încep să-mi prețuiesc mai mult viața, cu toate a ei.
  • Exact! Aici am vrut să ajungem.

Fructifică cinci minute/zi, fără pretenția la mai mult

Am ținut legătura cu el, îmi mai dă “raportul” la telefon și de multă vreme nu a mai avut niciun atac de panică, însă asta abia când scopul nu a mai fost să scape de ele, ci să trăiască cât mai corect și să fructifice cele 5 minute/zi, fără pretenția de mai mult.

Când i-am spus să-mi dea un feedback pentru a face secțiunea de Testimoniale pe blog, a zis așa: “Primele cuvinte care mi-au venit în minte când m-a rugat să-i dau un feedback au fost „Cinci minute”. Am avut atacuri de panică de zece ani. Deveniseră insuportabile și am ajuns la ea tremurând și zicând nervos că vreau să mă scape de acolo. M-a uimit cu calmul și încrederea ei, nici o secundă nu am simțit milă sau că-mi zice vreo tehnică din cărți . La nici o lună de terapie, atacurile mi-au scăzut în intensitate și frecvență, iar acum nu am mai avut niciunul de vreo 2 ani. A lucrat cu mine după o formula pe care noi o numeam Cinci minute pe zi. Doar în astea cinci minute trebuia să fac ce pot. Să-mi văd de treabă, cum zicea ea. Nu mi-a oferit niște ședințe de terapie, ci o viață.”

Atacurile de panică au dispărut ca și o consecință a faptului că el a fost mai atent la el și la viață…

Acolo unde-și vedea nesimțiri în relațiile cu ceilalți…ori și le recunoștea, ori schimba raportarea. A fost mai atent la pretențiile lui, la momentele când se simțea superior, la minciunile pe care le spunea (lui înșiși și celorlalți) și se purta cu oamenii și cu viața, așa cum vrea și el să se poarte lumea cu el. Era preocupat astfel să trăiască corect pentru ca în puținul timp liniștit să-i fie bine.

Nu a mai făcut compromisuri și a început să vorbească cu soția în mod real, fiind sincer cu ea și ce simte. Și-a dat seama că a subestimat-o mult și de fapt este o femeie inteligentă, empatică, care vroia întradevăr să-și îmbunătățească relația.

Când mai avea câte un atac de panică, își amintea să stea cuminte să treacă (în caz cu nu avea puterea să se conecteze la ceva exterior real) și nu mai voia să scape de ele pentru că era convins că nu poate, dar știa că poate în restul timpului…să-și facă o viață.

A schimbat multe la el, aparent fără nicio legătură cu atacurile. Însă exact acele schimbări au dus la soluționarea problemei.

Și atunci, în întunericul pe care-l respecta și în centrul căruia el își făcea treaba cu atenție…s-a aprins lumina.

Tags : featured
Raluca Muresan

The author Raluca Muresan

Leave a Response