close
Spatiu mental-emotional

Crezi că toți oamenii sunt buni/au ceva bun?

Vorba asta mult vehiculată cum că „Toți oamenii sunt buni în sinea lor” sau că „Fiecare om are ceva bun, doar că e rănit și de-aia e agresiv, rău, etc” este naivitatea convenabilă prin care refuzăm să fim atenți la noi înșine, la cei din jurul nostru și aparențele care ni se vând.

Naivitate care devine foarte ușor slăbiciune de care vor profita cu plăcere cei mai șmecheri de care suntem adesea dependenți.

Dacă suntem un pic atenți putem să vedem că nu, nu toți oamenii sunt buni. Și chiar și noi avem mizeriile noastre.

Putem vedea că sunt pe Pământul ăsta și oameni cinici, și oameni care și-au sufocat orice urmă de umanitate și oameni care sunt buni în aparență, în situații nerelevante, vedem tot soiul de fenomene.

Însă putem crede în bunătate

Iar atunci preocuparea este să cresc, încurajez, hrănesc bunătatea din om. Întâi în propria persoană, apoi în ceilalalți (fiind interesat să recunosc acea parte și s-o încurajez acolo unde o văd).

Însă nu pot face toate astea fără să fiu conștient și de partea mizerabilă. Din mine întâi, având răbdare și s-o cunosc și să o las să moară de foame, hrănind partea mai umană…apoi s-o văd și-n ceilalți, fiind tolerant acolo unde e cazul, atent…sau să mă îndepărtez unde văd că n-am cu cine.

Dar adevărul e că mai nimeni nu crede în abureala asta ce-o scot pe gură, că toți oamenii sunt buni.

Căci dacă am crede asta cu adevărat, s-ar vedea în comportamentul, deciziile noastre, lucrurile de care suntem responsabili și ce construim. S-ar simți și s-ar vedea aceasta convingere în motivațiile cele mai profunde și pe chipurile noastre

Ce vedem în schimb, sunt niște măști drăguțe care ori dau bine la oamenii din jur, ori sunt confuze.

Frazele care încep cu „Toți oamenii sunt buni de fapt, doar că…” sunt folosite pentru tot felul de scopuri, printre care enumăr:

  • Crearea unei imagini despre tine, în care îți spui cât de îngăduitor și înțelegător cu oamenii ești tu
  • Superioritate – În energie ta există ideea că ăla amărâtu e agresiv, deși e om bun, pe când tu îți arăți doar bunătatea din dotare
  • Naivitate pură
  • Scuza prin care să nu te uiți în tine să-ți observi propriile mizerii.

Clișeele de mai sus sunt scuza convenabilă prin care refuzăm să ne uităm în noi înșine și să facem cunoștință cu propria răutate/nesimțire. Fără judecată. Cu responsabilitate.

Trebuie să ne uităm și la părțile noastre mai întunecate nu pentru a ne biciui apoi, ci pentru a putea lua apoi o decizie în cunoștință de cauză.

De fiecare dată când văd la mine ceva ce nu-mi place, am de făcut o alegere

Viața îmi dă oportunitatea să aleg: merg pe un drum parazitar. Sau pe unul uman. Și după ce aleg, fac atât cât pot, în fiecare moment. Fără presiune, grabă, încrâncenare.

Desigur că și evitarea privirii cu sinceritate spre părțile mai inconfortabile din mine, este tot o alegere.

Scuza „Toți oamenii sunt buni” devine de asemenea o slăbiciune, căci nu poți să știi cine ești și să fii contectat la sufletul tău (cum mult se vorbește c-ar trebui să fii), până când nu ești conectat și respecți puterea mecanismelor tale cele mai perverse (dorința de a te simți deosebit, de a controla alți oameni, ușurința cu care pretinzi de la ceilalți și viață).

Abia după ce faci cunoștință cu acestea și nu le mai lași să te posede, poți spune că acum cunoști cât de cât ceva, cât de puțin, despre tine și alți oameni.

Dacă refuzi să te uiți la mecanismele care nu-ți convin, că nu vrei să te identifici cu nesimțirile tale…oricât de frumos ai fi poleit pe dinafară, ești condus de mecanisme care rup din tine și din ceilalți, indiferent cât de frumos zâmbești sau ce bunătăți faci tu în aparență.

Partea cea mai interesantă este că exact oamenii care susțin „Să nu judeci, căci toți oamenii au ceva bun”, sunt fraieriți primii de cei care le simt imaginea sau naivitatea, în timp ce ei ignoră și calcă în picioare oameni cu adevărat faini, autentici și deschiși să li se ofere.

Adică toți oamenii sunt buni, dar când întâlnim nesimțiți le hrănim partea aia manipulatoare prin obediență și îngăduință chipurile, iar când întâlnim un om valoros, îl ignorăm ca și când n-ar exista sau mai rău…îl lovim pentru că a îndrăznit să fie cu pieptul gol în fața noastră.

Și facem lucrurile astea cu atâta ușurință pentru că nici măcar nu știm să recunoaștem autenticul (nici în noi, dapăi la ceilalți)

Nu facem diferența între un autentic care se oferă și un impostor care pare și ne hrănește propriile vise și manipulări.

După ce te uiți în tine însuți și ești atent la fenomenele sus numite, străduindu-te să fii cât poți de corect, ești mai atent și în jur…

Iar dacă tu chiar crezi că toți oamenii au ceva bun în ei…

…atunci ai grija de a hrăni strict partea aia bună (umană), atrâgând atenția (acolo unde relația îți permite) sau îndepărtându-te oriunde simți altceva decât bunătate, bunăvoință sau corectitudine.

Unii oameni susțin că “Pot fi nesimțit cu X, dar de treabă cu Y”. Eu cred că dacă pot fi nesimțită cu X dar de treabă cu Y…este pentru că pe X îl simt inferior mie, și m-am poziționat altfel față de Y căci aveam ceva de câștigat.

Și atenție ! Nu mă refer la nesimțirile aparente, ci la acelea de fond, din motivații greșite.

De exemplu, mulți consideră că e nesimțire să nu-ți respecți promisiunile, să-ți ignori nevasta când face o criză de nervi, să nu petreci timp cu iubitul când acesta vrea, dar tu nu, etc.

Astea nu sunt nesimțiri, ci dorințe specifice ale unei ființe umane. Nesimțirea este să mă obligi în numele unei relații să petrec timp cu tine sau să fac ceva anume, deși eu nu-mi doresc asta. 

Controlul, superioritatea și pretențiile cu care ne raportăm la oameni, superficialitatea cu care ne uităm spre ce ne intereseaza…astea sunt nesimțiri. Cu diferite nuanțe.

Îmi spunea cineva că dacă eu mă simt om bun, voi crede că toți oamenii sunt buni. Dacă eu sunt hoț, voi trata cu suspiciune toți oamenii crezând că sunt hoți, etc. Astfel, relația cu mine se vede în exterior în relațiile pe care le am cu ceilalți și modul cum mă raportez la ei.

Adevărat ! Doar că până să am o relație cu mine, trebuie să fiu atent să mă cunosc pe bune, cu toate ale mele. Să nu mă mai mint, ci să fiu onest cu dorințele, intențiile și motivațiile mele.

Pentru a avea o relație bună cu mine însămi, trebuie să fiu sinceră și să recunosc ce văd în mine

Pentru că de exemplu, nu ajung să mă simt superioară și să mă port urât cu cineva pentru că n-am încredere în mine și relația cu mine e proastă (nu te iubești suficient, cum se mai zice), ci pentru că nu sunt sinceră cu mine însămi și-n momente banale sau mari, îmi spun cât de tare sunt eu, nu-mi văd și recunosc niște limite și mă compar cu alții mai nenorocoși.

De aceea spun că trebuie să mă uit la mecanismele inconștiente (cand vreau să mă simt deosebită, când pretind cu ușurință, când vreau control) și să fiu onestă, corectă cu ceea ce sunt (și puncte slabe, nu numai alea ce-mi convin), alegând apoi să fiu puuuțin mai corectă.

Iar când întâlnesc pe cineva mai slab decât mine, să nu ma etalez în splendoarea mea, ci să fiu responsabilă să-l ajut (daca pot și se vrea) acolo unde are el limite. Și viceversa, să recunosc punctele forte ale altuia și să cer ajutorul dacă acolo am o limită.

Faptul că trecem de la stări de superioritate-inferioritate ar trebui să ne pună niște semne de întrebare.

Ce anume mă face să mă simt inferior în X situație? Ce poziție vreau să am în schimb? Nu cumva a aceluia față de care mă simt eu „,mic”? Cand sunt pe o poziție de avantaj ce fac și cum mă simt?

Pozițiile inferior-superior arată că relația cu mine însămi este bazată pe imagini pe care le construiesc spunându-mi povești despre mine care-mi convin, în afară raportându-mă cu competiție și minciună, nevrând să-mi recunosc cine sunt cu adevarat. De aici și efectele de a te purta diametral opus cu diverși oameni.

În concluzie

Dacă chiar credem că fiecare om are ceva bun în el, atunci să lăsăm la o parte naivitățile convenabile și preocuparea noastră este să hrănim acele părți bune întâi în noi înșine, apoi să le recunoaștem la ceilalți, fiind conștienți și de partea care nu ne place să o recunoaștem (manipulări, control, pretenții de parcă totul ni s-ar cuvine, etc), însă de atâtea ori apelăm la ea, căci e la îndemână.

În conștientizarea ambelor părți…stă oportunitatea de a alege de fiecare dată cine vrei să fii și cu ce oameni vrei să trăiești

Tags : featured
raluca raluca

The author raluca raluca

Leave a Response