close
nasa1837314 (1)

În dex scrie că empatia este „o Formă de intuire a realității prin identificare afectivă”. Adică tu îmi spui o experiență, eu mă pun în pielea ta și intuiesc care e realitatea emoțiilor tale, până când mă trezesc că simt ce simți și tu. La nivel teoretic. Căci practic, fiind prea ocupat să te identifici cu povestea și emoțiile celuilalt…doar le dibuiești pe întuneric fără să vezi ce se află în spate.

Am întâlnit mulți oameni care mi-au spus că preiau repede emoțiile celor din jur, căci sunt empatici. Normal că le preiei, căci nu ești ancorat în tine și prezent, iar emoțiile te fură foarte repede și te duci cu valul până nu mai știi pe ce lume ești.

Totuși…cât de utilă este empatia? Atât pentru tine care te consideri empatic…cât și pentru celălalt care are o problemă…este o furtună într-un pahar cu apă, care încâlcește și mai mult situația.

Empatia (emoțională) încurcă omul în treaba lui. Nu este nicio umanitate sau sensibilitate în empatie, aşa cum este ea înțeleasă de majoritatea dintre noi.

Oamenii care au nevoie să-i înțelegi în emoțiile lor şi să-i mângâi pe creştet pt atenție sunt cei care au căzut în victimizare, iar asta e o fugă de viață şi responsabilitatea lor reală (ce au de făcut acum). Nu vor un ajutor real, ci doar să evadeze din starea lor şi eventual milă, iar dacă le dai asta…fii atent la tine câtă superioritate e în spatele milei tale. Oglindindu-le emoțiile nu faci decât să-i laşi căzuți, lăsându-te şi tu tras după ei.

În acest caz, mai bine ar fi să le sesizezi detașat fuga de situația în rolul de victimă, după ce te-ai sesizat și tu, lăsând deoparte orice fel de superioritate și ipocrizie. Unii dintre ei chiar s-ar putea trezi dacă văd că sunt văzuți și nu primesc vreun beneficiu de pe urma suferinței lor, iar atunci vor fi nevoiți să schimbe ceva (chiar și atitudinea lor).
Mai este și celebra vorbă care zice că “Am nevoie doar să mă asculți”.

Și este cât se poate de adevărată atâta vreme cât motivația este de a te descărca de ceva ce simți, însă tu…ascultătorul, de pe ce stare asculți?

Dacă ai intrat în emoțiile celuilalt ascultarea devine alimentarea stării celuilalt.

Dacă poți să rămâi calm și impartial…l-ar putea ajuta mult mai mult. Și de multe ori “Am nevoie să mă asculți” poate să aibă și motivații mizerabile cum a fi șantaj emoțional, manipulare, amânarea de a face ceva în propria viață, etc.

Acum câțiva ani, aveam un amic care era depresiv închipuit. Adică se bosumfla periodic și se lăuda cu o depresie, atunci când voia atenție sau situația din exterior nu-i convenea. Nu m-am prins de intenția lui reală, căci eram prea prinsă de filmul meu “Vai săracul, hai să-l ajutăm” M-am trezit însă destul de repede, când am văzut un mecanism interesant și parșiv, dar pe care nu l-am putut înțelege atunci.

Eram la o petrecere, iar el (depresivul închipuit) stătea retras într-un colt. M-am dus la el să vorbim, căci nu-i așa, oamenii vor să fie ascultați, deci omul mi-a zis durerile lui și mizeriile altora, iar după o oră de ascultat…fără să-mi dau seama care-i rolul meu acolo, m-am aruncat într-o stare proastă. Să-i zicem supărare. Fix în momentul în care am lăsat capul în jos și m-am îmbufnat…el a schițat un zâmbet. Poate nici măcar nu și-a dat seama, dar pentru mine a fost schimbător de percepție zâmbetul ăla. Delicios!

După mirarea de moment, am avut revelația de a-i da un șut în cur fără urmă de ranchiună și supărare, iar acel șut l-a ajutat cu adevărat până la urmă.

Pe val

Dincolo de motivația de a cerși atenție și alte beneficii, desigur că există oameni care chiar sunt deprimați, chiar au nevoie să-i asculți, să-i ajuți, să stai acolo. Dar cu atât mai mult cu aceștia este bine să rămâi stabil, centrat în starea ta, echilibrat, fără să intri în emoțiile lor. Căci dacă ai intrai în emoție, deja sunteți amândoi pe același val. (Îmi vine în minte scena din Naufragiatul, cu “Wilson! Wilson!” Da! Exact așa e!)

Oamenii care susțin că sunt empatici şi preiau uşor emoțiile celorlalți, nu văd că ceilalți au nevoie doar de puțină stabilitate…nu să cazi cu ei.

Însă în majoritatea cazurilor, cei care empatizează cu emoțiile celorlalți sunt aceia care abia stau pe picioare și se duc pe ei înșiși la drum, dar se oferă să mai care în spate și un altul. Așa se încurcă reciproc și în loc să existe o reechilibrare, are loc o cădere a amândurora. Chiar dacă pe termen scurt, cel ascultat prin prisma emoțiilor poate să se simtă mai bine, asta se datorează doar faptului că ai încurajat în el o poveste și i-ai acceptat fuga de realitate. Pe termen lung, e mai util să-l lași să-și jelească situația, momentul, starea (tu fiind pe o stare echilibrată)…apoi să-l întorci spre ce este de făcut în acest moment, cu ceea ce are.

Cel mai revelator moment al vieții mele a fost atunci când mi-am dat seama că dacă eu cad…îi trag şi pe alții după mine, căci nu au stabilitate şi atunci va trebui nu doar să-mi revin eu…ci aşa şchioapă, să-i ajut şi pe alții care s-au aruncat emoțional în prostia mea.

Aşa că majoritatea problemelor reale mi le-am dus o vreme pe ascuns, ca să mă asigur că nu mă încurcă nimeni intrând în emoțiile mele.

Nu aș fi subestimat empatia nocivă a celorlalți dacă nu aș fi văzut de câteva ori cum la probleme serioase toată lumea se agita și se îngrijora cu palpitații, fiind nevoită să-i liniștesc întâi pe ei. Nu din vreun altruism, ci pentru că anxietățile lor nu mă lăsau să mă restructurez, curăț, vindec, echilibrez. Și atunci, abia după ce se făcea liniște, îmi puteam vedea de treabă.

Nu este de judecat acest comportament. Pe mine m-a ajutat să înțeleg că oamenii habar n-au ce să facă și cum să reacționeze la o problemă reală de-a altuia (o boală de exemplu), iar atunci ei se exprimă din furie și se agită, pentru că se simt neputincioși privind situația ta. Așa că în acest caz e bine să te îndepărtezi și dacă chiar vrei ajutor, să te uiți cu atenție de unde să-l ceri.

Prezență stabilă

A fost un moment eliberator şi o uşurare când mi-am permis să cad, ştiind ca cel de lângă mine rămâne în picioare. Să pot să exagerez sau nu în „drama mea” să intru chiar şi-n emoții sau să mă prăvălesc…şi să simt lângă mine o prezență stabilă care empatizează cu omul din mine (nu cu emoțiile), însă stă lucid şi echilibrat în fața căderii.
A empatiza cu omul înseamnă a vedea dincolo de suprafața emoțională și a avea încrederea că e capabil să se ridice, căci tu vezi ce resurse are. Iar dacă nu are și nu este capabil…să nu subestimezi viața.

Asta s-a întâmplat anul trecut și ăla a fost momentul când mi-am dat seama că eu n-am plans lângă cineva niciodată pe bune, din tot sufletu` și plămânu` meu. Când aveam o problemă serioasă sau o situație de rezolvat, uitându-mă în jur și văzând că celălalt/ceilalți ar cădea cu mine…am preferat să zâmbesc fals și să-mi repar cum pot sufletul, fără să știe nimeni.

Când am simțit că pot să cad până-n infern că cel de lângă mine tot stabil rămâne…nu am mai ajuns cu fundu`de pământ, ci m-am echilibrat și ridicat fără efort. Știind că sunt susținută deja de o energie de om treaz în viața lui.

De preferat e să stai drept şi în echilibru, iar acolo unde este cazul…să îndrepți atenția omului spre ce e real şi ce pierde din vedere (asta înseamnă să nu te uiți la emoție, ci la ce e dincolo de ea). Sau pur şi simplu dacă nu poți/ştii face nimic altceva, să rămâi în starea ta, lucid şi prezent (fără să te laşi târât în emoții sau să te arunci singur)…asta înseamnă empatie utilă.

Te îmbrățișez cu dragoste și entuziasm

Raluca Muresan

The author Raluca Muresan

2 Comments

  1. NEURONII OGLINDĂ
    ”Neuronii oglindă” au fost descoperiți mai întâi la maimuțe, în anii 1990, și ulterior au fost detectați la oameni. Marco Iacoboni, unul dintre cercetătorii care au descoperit acești neuroni, și colegii săi explorează diverse teorii despre modul în care aceștia pot funcționa în transmiterea aspectelor legate de viața emoțională și socială.
    Empatia poate fi privită ca o modalitate de a ne pune în situația mentală a celeilalte persoane. Este, așadar, posibil să învățăm să înțelegem stările lăuntrice ale celorlalți prin stările pe care sistemele neuronilor oglindă le creează înlăuntrul nostru. Înțelegerea emoțională a celorlalți este legată direct de conștientizarea și înțelegerea noastră de sine.
    Neuronii oglindă se găsesc în diferite părți ale creierului și au funcția de a conecta acținea motorie cu percepția (un anumit neuron va transmite un impuls dacă subiectul privește o acțiune intenționată a altcuiva).
    Astfel, neuronii oglindă arată faptul că creierul este capabil să detecteze intenția celeilalte persoane. Putem spune că avem nu doar dovada existenței unui mecanism primar al imitației și învățării, ci și crearea de mindsight (abilitatea de a crea o imagine a stării lăuntrice proprii minții celuilalt).
    Neuronii oglindă este posibil să facă legătura între perceperea expresiilor emoționale și crearea acelor stări înlăuntrul observatorului. În acest fel, când percepem emoțiile celuilalt, acea stare este creată automat, inconștient, înlăuntrul nostru (este posibil să începem să plângem când vedem pe cineva plângând). Aflăm cum se simte cineva punându-ne ”în pielea lui” – știm astfel cum se simt ceilalți după modul în care răspunde propriul nostru corp/minte. Examinăm propria noastră stare pentru a cunoaște starea altei persoane. Aceasta este baza empatiei. Modul în care o anumită minte devine întrețesută cu o alta este prin împărtășirea fluxurilor de energie reprezentate de emoțiile noastre primare.

  2. Perfect de acord cu tine aici. Si eu am avut revelatia asta acum cateca luni ca un singur om echilibrat Si stabil aproape de tine face Mai mult decat o Mie de tehnici. Carti de self help Si psihologi pusi la un loc. Cu totii avem dreptul Sa predam armele la un moment dat Si Sa fim ca niste copii liberati de responsabilitati pentru pentru o scurta perioada in care Sa ne resetam, iar apoi putem Sa ne conducem viata in acord cu valorile noastre Si la adevaratul nostru potential.

Leave a Response