close
Spatiu mental-emotional

Femeia puternică și nevoia bărbatului de a avea nevoie de el

Circulă zvonul că bărbații sunt speriați de femeile puternice, iar recent am citit un articol pe engleză a unei tipe care a adus completarea că:

Bărbații nesiguri sunt speriați. Ceilalți, doar se îndepărtează pentru că „Un bărbat, sigur sau nesigur…are nevoie să ai nevoie de el”. Nu e prima care spune asta, căci e plin internetul și biblioteca de materiale care zic fix același lucru.

În primul rând, ce înseamnă mai exact femeie puternică. În aparență sau pe bune?

Dacă ne referim la niște aroganțe și o imagine de sine de femeie independentă și sigură pe ea…desigur că sperie unii bărbați pentru că și ei au o imagine de construit, iar dacă tu nu le oferi validarea veșnică de masculi feroce, cine mai sunt ei și cum de mai există?

Nevăzând dincolo de niște puteri aparente pe care le arăți, dar care nu există în realitate…unii, numiți de autoare bărbați nesiguri, nici nu îndrăznesc să se apropie de tine. Pentru că vor aceeași putere aparentă pe care o ai și tu.

Bărbații autentici, care au o minimă luciditate, se simt responsabili pentru viața lor și prosperitatea vieții în general și știu pe ce lume trăiesc, se îndepărtează pentru că sesizează că femeia defiliează doar la nivelul unor imagini de sine. Care oricît de bine ar fi construite…rămân ceea ce sunt: doar imagini/povești.

Și e posibil să nu fi văzut altceva…ceva mai mult, dincolo de acele imagini. Ori pentru că nu există, ori pentru că n-au puterea de a vedea dincolo de asta.

Pe de altă parte, există tot un soi de putere aparentă, care chiar dacă are baze reale, a fost construită cu prețul unei feminități chinuite.

De exemplu, cunosc o grămadă de femei care au trebuit să supraviețuiască într-un mediu familial mizerabil și care au fost nevoite să-și cultive discernământul masculin pentru a se proteja, a crește și a pleca dintr-un loc sau măcar…efectiv să supraviețuiască în toate mințile.

Și și-a sacrificat feminitatea pentru putere.

Spun că este aparentă, căci în unele stadii…aceste femei nimic nu-și doresc mai tare decât o atingere și suflu masculin autentic, iar în singurătate…doar ele știu prin ce stări trec. Până a doua zi, când trebuie să o ia de la capăt și să fie bărbate – că n-au de ales.

Și mai există și femei care nici nu mai tânjesc după vreun suflu masculin, căci și-au reprimat complet feminitatea și au vândut blândețea pe ambiții de putere și siguranță (mentală, financiară, emoțională, etc).

Ca bărbat, în loc să judeci aceste femei, vezi cum ai contribuit și contribui în fiecare zi la uciderea din fașă a unei feminități calde, prin control, dominare, manipulare, etc.

Și oricând nu-ți convine ce vezi, observă ce poți aduci în plus în această lume pentru a fi populată de femei echilibrate. Altfel, ești doar un măscărici care comentează că femeile sunt nu știu cum…contribuind la degradarea lor.

Iar dacă ești femeie și ai niște frustrări că nu ești văzută dincolo de ce vrei să pari, gândește-te cum ai contribuit la imaginile respective. Nimeni nu e dator să te vadă dincolo de ce vinzi în lume. Însă oricând poți să fii cât poți de autentică, arătându-te cum ești. Acolo unde te simți în siguranță, desigur.

Și mai există puterea feminină reală

Care înseamnă întâi de toate un om echilibrat și responsabil. Apoi o femeie cu energie feminină și sexuală sănătoasă, care simte ușor adierea masculinului autentic și încurajează cu blândețe colaborarea.

Femeia care urmează nestingherit bărbatul care e suficient de lucid încât să o conducă, dar se îndepărtează la fel de ușor de băieții care vor controlul și dominarea feminității, sub pretexte de iubire.

Și aceste femei sperie bărbații. La modul real. Șobolanii fug instant de puterea unei feminități trezite. Parol!

Nu e musai ca femeia puternică (real) să fie și frumoasă, cu carieră, bani și alte poziții/decorații-n lume.

Dar e musai să aibă smerenia de a-și ști locul, blândețea de a încuraja oriunde simte că e esență masculină pe bune, să aibă încredere-n bărbat, sensibilitate (atenție! Nu mă refer la smiorcăială), sexualitate și forță interioară. Forță care nu e aparentă, de suprafață, ci una de fond, venită de pe filiera sensibilității ei (contact cu viața adică, nu zona mental-emoțională)

Deși nu e musai ca puterea feminină să însemne și carieră, statut, frumusețe…acestea pot să existe. Dar dacă există, s-au construit în timp, fără distrugerea unei feminități vii. Ci chiar dimpotrivă, s-a clădit pe acea feminitate, protejându-se acolo unde a fost cazul.

Deci bărbații nu fug de tine ca femeie pentru că ești puternică, îi sperie asta și punct.

Fug pentru că unii sunt speriați de niște aparențe de-a tale și nu se simt validați (aici intră și categoria de bărbați care sunt frustrați dacă femeia câștigă mai mult decât ei).

Sau așa cum bine a completat autoarea articolului citit „Bărbații nesiguri fug de femeile puternice pentru că se simt amenințați și le iei posibilitatea de a fi apreciați”.

Păi ce bărbat ești tu dacă te simți amenințat de mine pentru că aparent, am o putere (de orice fel, de ex. financiară) mai mare decât tine?

Articolele de genul Un bărbat se teme să…și se sperie când…și-și dorește să…pun accentul doar pe niște patologii în sine, îmbrăcate luminos. Și vând niște aparențe, fără să ne uităm un pic în spatele cortinei.

Vrei să fii apreciat pentru niște aparențe, când nu ai altceva ce să oferi.

Sau pur și simplu, unii bărbați dispar în ceață pentru că nu simt nimic feminin, iar atunci le e greu să se apropie. Înainte de a judeca, vezi cum contribui tu la asta, ce imagini ți-ai construit, cu ce preț, etc.

Un bărbat are nevoie să ai nevoie de el

Asta am mai văzut-o scrisă în multe rânduri: Ca un bărbat să se simtă apreciat, trebuie să vadă că ai nevoie de el. Să ducă gunoiul, să te ajute să instalezi windowsul, să mute dulapul, să repare robinetul. Să te arăți speriată din când în când, să-i ceri sfatul, să…să….

E perfect în regulă să ceri cele de mai sus și altele, atunci când aceste lucruri vin firesc, în timp. Însă dacă tu ca bărbat te validezi pentru că am io nevoie de tine…îi bai! Toată bărbăția ta stă într-un frigider pus în priză și-un perete zugrăvit?

În plus, chiar dacă aparent o femeie se descurcă singură și-și cheamă instalatori, zugravi și are și-un psiholog deci nici sfatul nu ți-l cere…faptul că ea este lângă tine, îți spune ceva?

Dacă sunt lângă tine înseamnă că-mi face plăcere să fiu acolo.

Chiar dacă tăcem, chiar dacă nu ești în stare să desfunzi cada sau pur și simplu nu te las să-mi zugrăvești tu casa. Dar dacă sunt acolo…înseamnă că vreau să fiu acolo și-mi face plăcere compania ta și cine ești tu ca om.

Nu te validează asta și nu e suficient, atunci când vrei ca femeia să fie dependentă de tine.

Un fel de „Am o nevoie cruntă să ai nevoie de mine ca să nu mă simt atât de neutil și nebărbat pe lumea asta” Și îmbraci asta în responsabilitate, interes pentru binele femeii, etc.

Adevărul este că femeia chiar are nevoie de masculinitate

Însă asta nu înseamnă că are nevoie de un bărbat cu nevoia de a avea nevoie de el.

Înseamnă în primul rând stabilitate. Înseamnă să te văd responsabil pentru viața ta, rațional, lucid…iertată-mi fie îndrăzneala. Să fii relaxat și asumat cu viața ta, omul care-mi dă direcția și pe care-l pot urma cu plăcere și recunoștință.

Eu am trecut cam prin toate stadiile puterii (chiar dacă am reușit să-mi protejez binișor feminitatea de fond). Una aparentă, când tot ce vedeam erau ambițiile mele și orice făceam era pentru direcția aia. Pe vremea aia, bărbatul era pentru mine unealta de care să mă folosesc pentru a mă simți superioară.

Apoi am trecut la o putere cu baze reale, când am reușit să-mi pun viața în ordine, dar tot mi-am creat niște povești despre mine că-s tare, independentă și n-am nevoie de nimeni. Avem, desigur că aveam. Ca de aer aveam nevoie. De masculinitate, nu de un bărbat răsfățat.

Însă niciodată n-am putut să neg importanța unui bărbat adevărat în viața mea.

Și prin adevărat mă refer la autentic, sincer, bine ancorat în realitate și bine intenționat în relația cu mine. Când l-am întâlnit…primele lui cuvinte după câteva ore de povești au fost „Nu ești cine crezi tu că ești, iar puterea ta e alta”.

N-am înțeles atunci. Înțeleg abia acum.

Iar acum, adevărata mea putere e sensibilitatea mea pe care încă o mai ignor, vulnerabilitatea unde încă mi-e greu să mă așez și să stau în pielea mea, mintea brici care încă mi-e cam greu să o pun în slujba sensibilității mele.

Și puterea mea sunt bărbații din viața mea. În mâinile cărora oricând mă las cu plăcere, pentru că au puterea de a discerne și a mă ghida, demonstrându-mi în nenumărate rânduri că nu vor validări, control, beneficii proprii egoiste.

Nu am nevoie de ei. Dar mă hrănește fiecare contact real și fiecare discuție, privire, atingere.

Nu am nevoie, dar îi vreau în viața mea pentru totdeauna.

Tags : featured
Raluca Muresan

The author Raluca Muresan

Leave a Response