close
Spatiu mental-emotional

O mică și adevărată putere interioară

Mai demult nimic nu mă flata mai tare decât să-mi spună cineva că sunt puternică. Asta credeam și eu despre mine și susțineam că orice ar fi pe lumea asta…pot să-i țin piept (puteam pe dracu!)

Mulți oameni cred că dacă ai trecut prin niște experiențe mai dure, ești călit de viață, iar dacă ți-au mai rămas și toate mințile acasă plus un zâmbet pe buze înseamnă că ești puternic. Fals! Doar te-ai adaptat bine la diverse condiții și contexte. Și ai avut și niște resurse ce te-au ajutat. Plus niște noroc.

De fapt asta nu e putere, ci o aroganță (venită din validarea că ai fi puternic și crezi că acu te poți simți superior că poți duce multe) și o luptă continuă cu viața.

Este obositor să tot ții pumnii încleștați și să-ți menții spatele drept, iar ceea ce pare din exterior omul de neobosit și puternic este doar o mumie care abia așteaptă să fie văzută dincolo de ceea ce pare.

Nu e mare șmecherie să fii puternic.

Cu toții ne-am obișnuit să construim ziduri în jurul nostru, să facem față cutremurelor din exterior, să fugim din molozuri și să purtăm măști de apărare.

Unii mimează puterea și o fac bine pentru o perioadă îndelungată – desigur că asta îi și ajută în diverse contexte.

Alții…au o tărie care poate duce în spinare aproape orice și o fac cu mândria celui care știe că nu poate fi doborât.

Puterea asta (care se construiește mai mult în exterior) te poate ajuta în unele faze din viața ta, apoi te încurcă rău în altele, când nu zidul din jurul tău și spatele drept este soluția sau răspunsul.

Nu e mare lucru să fii puternic. 
Însă să-ți (re)cunoști limitele și să fii vulnerabil…e ceva! 

Majoritatea oamenilor se enervează când viața le pune în față propriile limite și merg contra curentului, agitându-se și negându-și neputințele, doar pentru a fugi de propria vulnerabilitate. Când exact ăsta e momentul când trebuie să șezi mai blând și bine înfipt în pielea ta, în apele tale.

Nu înseamnă să nu faci nimic, ci să fii atent la ce poți face, fără să te zbați cu ce nu poți. Începe cu ce-i util și știi deja.

Nicio ecuație nu se rezolvă pornind de la aflarea necunoscutei, ci văzând ce date cunoști și ce poți face cu ele, necunoscuta se află.

Recunoașterea faptului că n-ai ce face într-o anume situație că nu ai competențele necesare sau pur și simplu nu ține de tine să faci ceva,  te pune într-o postură vulnerabilă în care trebuie să accepți că Nu poți, Nu știi și atunci trebuie să colaborezi cu ce ai și cu cât poți face.

Puținul ăla pe care-l poți (chiar dacă e doar să stai locului în pielea ta) poate fi extrem de mult.

Adevărata putere interioară înseamnă un minim de bun simț și recunoștință, nu tăria cu care treci neobosit prin probleme. 

Bunul simț îți spune că orice ar fi, nu poți pretinde să fie altceva. Nu merg formulele „Pentru că așa ar trebui”, „Așa e normal” sau mai știu eu ce scuze convenabile care crezi că-ți dau dreptul să te războiești cu viața.

Nu poți avea pretenția să fie altceva, să treacă repede sau să fii tu altfel. Dar poți să vezi ce poți face cu ceea ce este deja, așa cum ești acum, păstrându-ți atenția trează (pe cât posibil).

Și recunoștința e decizia de a vedea că așa rău cum e, tot ai ceva. Și dacă ți se pare prea puțin, gândește-te că ai putea pierde chiar tot. Și brusc realizezi că fără puținul ăla, ai fi vai de tine, iar asta îl face să fie mult.

Deci puterea afișată nu-i mare lucru. Și cu cât pare omu mai tare, cu atât e mai slab pe dinăuntru.

Oamenii cu adevărat puternici sunt adesea ăia care trec neobservați. Nu fac paradă de dramele și puterile lor.

Când erupe vulcanul interior cu amalgamul de emoții și agitație, să poți sta cu responsabilitate în toate stările tale fără să fugi sau să te folosești de forța pe care o manifestai până atunci, să nu opui rezistență focului, ci să te lași să arzi, văzând ce mai rămâne viu (real adică) în tine.

Să-ți vezi slăbiciunile fără să te judeci, să-ți accepți și apoi depășești limitele, să lași mândria omului tare deoparte și să ceri ajutorul…iată adevărata putere interioară!

Te îmbrățișez cu dragoste și entuziasm

Tags : featured
Raluca Muresan

The author Raluca Muresan

Leave a Response