close

Confuzia și suferința ce o urmează se datorează faptului că nu faci ceea ce știi și poti, dar cauți să afli ceea ce nu știi și cum ar trebui aplicată o tehnică pentru a ieși dintr-o anumită situație. Crezi că trebuie să aflii ceva ce nu știi, în loc să te uiți la ceea ce știi foarte bine deja.

Când în mod real ești confuz, ceea ce poți face este să-ți accepți neputința de moment și să o lași să te responsabilizeze pentru a face ceva ce ți-e la îndemână.

Suferi când ești confuz și nu înțelegi ceva…pentru că nu respecți incertitudinea vieții și vrei o „pastilă” sigură care să te salveze.

Dacă pui presiune pe tine să ieși din anumite situații…nu faci altceva decât să te afunzi mai tare, căci pe un fond emoțional…ești predispus să faci greșeli (din grabă). Uneori, în loc să te grăbești să ieși din iad…este de preferat să vezi cum poți să stai acolo fără să-ți agravezi starea, până când o soluție te găsește și ți-e clar ce poți face.

„Nu știu ce să fac pentru că toate drumurile sunt cu Poate”, îmi spunea cineva drag. Dacă merg pe drumul X POATE va fi bine…dacă merg pe drumul Y…POATE va fi bine. Dar nu-i nimic sigur.

Având la bază gândirea asta, este ușor să dai vina pe viață și incertitudinea ei, pe soartă și regulile ei, pe trecut sau alte persoane care nu sunt/n-au fost lângă tine. Pentru că mintea abia așteaptă să se folosească de toate acestea ca să te delegi de responsabilitate și să te pui în rolul de victimă. Rol de unde poți pretinde mai cu poftă să se facă voia ta.

De aici și oameni care mai susțin la nervi că s-au supărat pe Dumnezeu (de parcă pe El l-ar deranja asta), însă dacă te uiți atent, supărarea asta este un fel de îmbufnare pe care o vedem și-n relațiile de cuplu.

Mă supăr pe tine pentru că vreau atenție și dacă sunt în postura de victimă, sper să pot pretinde de la tine ceva. Dacă mă supăr pe Dumnezeu…de fapt doar vreau să-i transmit că m-a dezamăgit că nu am reușit eu în ceva, dar aștept o recompensă. Pretențiile sunt și mai mari de la Dumnezeu (că i-am acordat un rol mai mare, mai important) și ne închipuim că dacă în relații merge manipularea emoțională…și viața va putea fi fraierită de niște lacrimi prin care cerem ceva. Altceva decât avem. Voia noastră.

Dar să revenim la Nu-i nimic sigur. Pe drumul X…poate. Pe drumul Y…poate.

Când stai cu picioarele pe două țărmuri, confuzia naște și mai multă suferință, dar motivul nu este pentru că nu știi ce să faci, ci pentru că ai pretenția să știi dinainte că ceea ce alegi îți va aduce rezultatul pe care-l dorești.

În loc să spui că „Nimic nu-i sigur în viața asta și nu știu ce să aleg, ce să fac…pentru că e incert”…dacă ai vrea să fii mai sincer cu tine însuți ai spune  așa:

„Nu vreau să-mi asum riscul pentru nicio decizie. Știu ce ar trebui să fac, dar dacă nu am o garanție că acel ceva mă va duce unde vreau, nu vreau să-mi asum responsabilitatea și riscul de a face eu niște pași, apoi să fiu atent la feedback-ul vieții” Eh, deja e altceva! Un pic mai aproape de adevăr.

În marea parte a timpului, putem să facem ceva…cât de puțin, acolo unde suntem, cu ceea ce avem.

Chiar dacă sunt lucruri care par banale sau pare că nu au nicio legătură cu problema noastră…faptul că nu te agiți să ieși dintr-o situație, ci îți concentrezi atenția pe ceva ce poți face imediat (chiar și fără legătură cu ce vrei tu), poate aduce un plus.

Majoritatea știm pe ce drum s-o luăm, dar ne sperie că nu știm exact unde duce. Și cu atât mai mult  cu cât suntem atașați de ce putem obține la linia de liniș.

Și ne sperie incertitudinea asta pentru că nu vrem să fim atenți la viață în fiecare moment.

Dacă sunt atentă după ce iau niște decizii, viața îmi dă un feedback (prin starea mea interioară, dar și evenimentele exterioare) prin care să-mi dau seama dacă mai am ceva de înțeles, sunt pe drumul bun sau trebuie să mă opresc și să-mi iau altă decizie. Dar și aici apare o revoltă că „Și iar s-o iau de la capăt?” care arată pretenția pe care o ai de la viață ca drumul să fie lin, sigur și să nu ai tu responsabilitatea de a fi atent, de a cântări lucrurile și a vedea ce merge și ce nu, ce poți și ce limite ai, etc.

Vrem totul repede, sigur și cu rezultate bune. Dar dacă se poate, fără să trebuiască să oferim nimic. Și cu cât dai mai puțin de la tine…cu atât pretențiile sunt mai mari și revolta mai grasă.

Bineînțeles că nu ai nicio certitudine că dacă o iei pe drumul Y îți va fi mai bine, însă dacă te uiți în prezent…deja ești pe un drum. Ți-e bine? Nu știi cum va fi într-un anumit context sau situație, dar ȘTII sigur cum ți-e acuma, în situația și contextul actual.

Când am lucrat cu o femeie care era abuzată de soțul ei, mi-a povestit că atunci când spunea că vrea să divorțeze/să plece de acasă, toată lumea din jur încerca să o sperie spunându-i „Și unde crezi că ajungi singură? Deja ai o vârstă, dacă mori singură?” Iar ea, înainte să dea curs oricăror frici care se strecurau în ea, și-a ascultat bunul simț care spunea că „Habar nu am unde o să ajung, cum o sa fie și cum o să mor. Dar ȘTIU SIGUR CUM MI-E ACUM. Și acum sunt incredibil de nefericită.”

Uitându-te la ceea ce știi, poți să alegi ce pas să faci. Câteodată poate să fie nevoie de un pas mic, alteori de un salt curajos. Nu ai nicio garanție, însă în momentul actual, uitându-te la ceea ce cunoști deja, ai o garanție asupra cum te simți acum, în contextul ăsta.

Când îți iei deciziile folosindu-te de o minimă rațiune și în loc să stai în confuzii (amânare, indecizie) alegi să faci ceva, atâta cât poți…oriunde ai ajunge, ești împăcat. Pentru că TU ai decis. Și pentru că știi că la momentul ăla ai luat în calcul mai multe lucruri și ai facut tot ce-ai putut și știut tu mai bine. Din mers mai poți să (te) șlefuiești.

De cele mai multe ori, regretele pline de furie la un capăt de drum (dacă există vreun capăt undeva…) sunt datorate faptului că i-ai ascultat pe alții și ai luat deciziile lor în viața ta.

Ți-ai ignorat propria voce interioară și ai mers cu ochii închiși după vocea altora, fără să fii atent cine te ghidează și de ce.

Într-o zi, mi-am dat seama că atunci când mă trezesc cu tot soiul de probleme și dileme existențiale…de cele mai multe ori, există ceva ce am amânat să fac. Și numai bine, foarte convenabil, confuziile mele mă pot distrage de la propria-mi responsabilitate.

Când mi-am dat seama de asta, m-am uitat în jur și m-am gândit ce pot face sau ce am amânat. Vase de spălat, să fac curățenie în casă, să rezolv o problemă pe care am amânat-o deși am toate datele, să dau un telefon, etc. Mă gândeam că după ce mă ocup de lucrurile care trebuie făcute sau pe care le-am amânat, am timp dupaia să-mi tot jelesc dilemele și să-mi pun întrebări.

Însă de cele mai multe ori, nu era cazul, pentru că ori primeam răspunsul de la sine, ori nu mai exista întrebarea. Sau făcând ceea ce puteam face, chiar și fără nicio legătură cu ce probleme credeam eu că am…ceva se așeza în mine și puteam să văd lucrurile mai clar.

Nimic nu-i sigur, însă atâta vreme cât îți faci treaba, ceva sigur și stabil se naște în tine.

Nu poți fenta viața vrând certitudini și făcând lucruri doar pentru a pretinde repede ceva în schimb. Așa îți bați joc și de resursele tale și de resursele vieții.

Însă poți să-ți faci partea și să fii împăcat cu asta.

Dacă mănânci sănătos nu este nicio certitudine că vei trăi 100 de ani, dar cu siguranță contribui la sănătatea ta.

Dacă refuzi să fii ipocrit și alegi corectitudinea în relații, nu ai nicio garanție că vei ajunge să ai de câștigat din asta, dar cu siguranță ai liniștea de a dormi împăcat.

Sunt lucruri pe care le facem pentru că așa e corect și nu vrem să plătim consecințele pentru opusul lor. Astea trebuie respectate. Fără pretenția ca viața să-mi ofere o super recompensă pentru că eu am fost om bun și am avut grijă de niște aspecte.

De cele mai multe ori însă, facem ce credem noi că dă bine și e frumos, pentru a cumpăra bunăvoința vieții și a pretinde ceva ce vrem noi. Dacă efectele nu sunt pe placul nostru, instant apare revolta, că a îndrăznit universul să fie „nedrept”

De exemplu, dacă mănânc sănătos și după o perioadă mă simt slăbită și-mi apar coșuri…pot spune „îmi bag picioarele în salate și chestii sănătoase, că nu obțin nimic, mai bine mă simțeam înainte cu hamburgerii”. Asta arată perfect cum vrem noi să fentăm viața, fără să fim atenți la imaginea de ansamblu. De ce facem ceea ce facem, ce consecințe există, care sunt lucrurile firești. De ex. poate că mă simt slăbită și au apărut coșuri pentru că se detoxifică corpul, am decis să mănânc sănătos pentru că am energie mai multă, etc.

Ăsta e un mecanism pervers prin care vrem să păcălim viața și e ca și când îmi sărut iubitul și-l iau în brațe, dar nu pentru că așa simt și vreau, ci pentru că după îmbrățișare, abia aștept să pot pretinde ceva.

În concluzie, când ești confuz…întreabă-te ce știi deja? Ce poți face acolo unde ești cu ce ai? Ce eviți? De unde apare confuzia și când/dacă e convenabilă (să te delege de niște responsabilități)

Când nu știi pe ce drum s-o apuci, vezi drumul pe care ești deja. De ăsta ești sigur? Ce poți face aici?

Când vrei certitudini, uită-te în tine și vezi ce decizii îți iei. Să-ți fie clară motivația pentru care faci ceva și decizia să fie stabilă.

Când ești cu picioarele pe două țărmuri…vezi ce poți alege și asumă-ți consecințele alegerilor tale. Și te rog, nu aștepta să te oblige viața să-ți iei o decizie, că e mult mai greu.

Atenție deci. Să nu ne lăsăm furați de furtuni interioare. Să ne înfigem bine picioarele în pământ.

Te îmbrățișez cu dragoste și entuziasm

Tags : featured
raluca raluca

The author raluca raluca

3 Comments

  1. Legat de ceea ce ai scris aici, vreau sa conchid prin faptul ca intotdeauna fiecare om trebuie sa tina cont de starea sa interioara, de ceea ce simte el referitor la a face sau nu un lucru.
    Mai precis, consider ca proverbul „Daca doi oamnei iti spun ca esti beat, du-te si te culca!” nu trebuie APLICAT.
    Cei doi oameni din exterior poate ca te percap ca fiind beat, insa tu esti doar obosit, suparat, sau poate chiar ai o problema medicala.
    Mie, personal, mi s-a intimplat sa aplic acest proverb si sa nu fie bine.
    Mai exact, intr-o anumita situatie, credeam, stiam, ca trebuie sa actionez intr-un anume fel, insa doi oameni foarte apropiati mie mi-au spus – cu argumentele lor – ca nu e bine sa fac ceea ce credeam eu. Si am facut ca ei!
    Mare greseala! Trebuia sa actionez taman cum doream eu, avind si eu, in sinea-mi, argumentele mele.
    Acum regret decizia luata – de a tine cont de cele doua persoane, fara a tine cont de ratiunea mea.
    Deci, nu intotdeauna, daca cei din jurul tau te indruma intr-un anume mod, inseamna ca trebuie sa-i si asculti. Asculta-te pe tine, fa-ti propriile argumente pentru a lua o decizie si, mai ales, asuma-ti-o!

    1. Perfect de acord! Asta inseamna discernamantul. Si daca nu ai un contact bun cu starie tale si nu stii exact ce simti, daca 100 de oameni iti spun ca esti beat si sa te culci, TU STII daca ai baut. Macar de ratiune si ne putem folosi intr-un mod benefic. In plus, oricati oameni ti-ar da sfaturi, trebuie sa te uiti la cine vorbeste, ce viata are, cum aplica el ce sfatuieste, de ce si-a deschis gura si multe alte variabile.
      A asculta de bunul nostru simt si sa ne asumam deciziile este aur curat.

      Multumesc pentru comentariu!

Leave a Response