close
free_abstract_hd_wallpapers_widescreen1

Știi vorba aia că totul pornește din interior? Că orice schimbare ai vrea să faci, de acolo trebuie să pornească, că orice răspuns acolo îl găsești, că orice problemă ai avea tot acolo e soluția. Ei, este adevărat. Parțial.

Cred cu tărie că fiecare este responsabil pentru ceea ce gândește, simte și face, iar schimbările da, încep în interior. Curățind mizeria, muncind la rădăcinile tale în particular (motivațiile din spatele acțiunilor) și rămânând în interiorul vieții în general (conectat la ce e real). Însă vorba asta a devenit un clișeu și a fost dusă la extrem, unii oameni înțelegând că exteriorul nu prea ajută sau că tot ce vrei găsești doar înăuntru. Înăuntru în viața ta eventual.

Hai să fim serioși, câți dintre noi știu ce înseamnă de fapt interiorul ăsta și chiar stau acolo cu adevărat, fiind sinceri cu noi înșine și acceptând ce vedem? Rămânem în interior atunci când ne convine asta sau doar declarăm clișeul ăsta ca și o scuză pentru a nu fi atenți și-n afară.

Tu poți face ceva pentru tine

Cineva îmi zicea ieri într-un comentriu pe Facebook că “este muncă de fiecare zi și…așa vreo 10-15 ani dacă nu mai bine. Nimeni nu poate face ceva pentru tine decât tu însuți și la momentul în care ești pregătit, apare maestrul care îți este menit să-ți deschidă ochii interiori pentru că acolo se află Adevărul”

Într-adevăr, este de muncă, însă nu durează X ani, ci o viață întreagă, așa că ar fi minunat să facem munca asta cu plăcere și orientându-ne corect spre ce ne aduce o stare de bine pe termen lung (și care nu se referă la realizări bifate exterior, ci la o pace interioară care vine abia când ești în acord cu valorile vieții: onestitate, prietenie, corectitudine, colaborare, etc).

Dacă nimeni nu poate face nimic pentru noi, decât noi înșine…se pare că nu ne descurcăm prea bine noi cu noi. E adevărat că nimeni nu este dator să te ajute cu ceva și tu însuți trebuie să te pui pe treabă, însă viața înseamnă colaborarea dintre interior și exterior, dintre tine și ceilalți, dintre ce ai și ce ți se dă.

Iar câteodată, cel mai bun lucru pe care-l poți face pentru tine este să te uiți atent în jurul tău și să găsești un om care are măcar puțin mai multă claritate decât tine și care te poate ajuta.

Mă descurc singur

Unii susțin asta cu tărie și le place să creadă că ei sunt independenți și-și găsesc toată puterea în interior, singuri. Dar dacă te uiți mai atent, oricât te-ai izola, tot nu ești singur. Citești o carte care este scrisă de un om, te uiți la un film care surpriză! este cu oameni, scenariul scris de cineva și regizat de oameni ca și tine. Mergi la magazin și ai o revelație auzind o discuție, stai singur în munți, dar auzi o pasăre cântând și îți vine o idee sau îți imaginezi/amintești ceva. Unde ești singur mai exact?

Interiorul și exteriorul sunt aceeași monedă, iar de cele mai multe ori este nevoie de cineva din afară…ca să mă pot uita înăuntru

Pentru că se întâmplă ca cineva din exterior să vadă lucrurile mai clar, să fie mai lucid, să știe mai multe decât mine. Și atunci schimbarea mea din interior pornește în ideea în care iau decizia să ascult persoana aia, apoi după ce am înțeles unele lucruri să le aplic. Și astfel interiorul cu exteriorul colaborează frumos.

Nu apare niciun Maestru când ești pregătit, ci apare un om obișnuit, muritor de rând ca și noi toți, doar că are o claritate mai mare; și apare atunci când te îndrepți tu spre el și cauți adevărul. În mod real să vrem adevărul, nu doar confirmarea prostiilor din capul nostru care să ne liniștească agonia.

Ceea ce numim noi adevăr interior este de cele mai multe ori o emoție care ne zgândărește interiorul și avem impresia că aia e! Până la adevăr nu doar că e cale lungă (și faină), dar este necesar să pui lupa pe iluzii, să vezi ce povești îți spui, cum și unde te lași prins în emoții și cum poți tu acționa cât mai integru cu putință. Așa apare încet încet și starea de bine…și adevărul.

Orice răspuns îl găsești în interior

Orice răspuns îl găsești în interiorul vieții, în fiecare moment…fiind conectat la ea și ce-ți arată, însă noi suntem adesea atât de decuplați de la viață încât nici vorbă de găsit altceva decât himerele din spatele hărții mental-emoționale.

Te reconectezi înapoi la viață cu fiecare emoție observată ca fiind o iluzie (întreabă-te ce povești ți-ai spus despre situație, ce gânduri repetate ai validat) și fiind receptiv la ce este real (palpabil), preocuparea ta orientându-se spre ce poți face tu responsabil, corect și asumat în fiecare moment.

Până să găsim mina de aur, întâi hai să ne curățăm de mizerii (ipocrizii, superiorități, pretenții) c-apoi se arată singură și lumina aia naturală.

Oamenii care se aseamănă se atrag

Asta pornește tot de la ideea că noi cu interiorul nostru (umbre și lumină) atragem oameni cu vibrație asemănătoare și toți ni se potrivesc sau vin să ne învețe ceva.

Oamenii care se aseamănă (au valori și aspirații comune) se întâlnesc și rămân împreună – cel puțin pentru o vreme. Nu se atrag ca urmare a unei legi supreme, ci au luat niște decizii, au făcut niște pași și s-au lăsat descoperiți (asumându-și cine sunt ei) pentru a fi găsiți sau au căutat oameni ca și ei.

De exemplu, în prezent am lângă mine exact oamenii pe care mi i-am dorit toată viața și pe care-i numesc Familie. Însă nu i-am atras prin energia mea pozitivă. Cândva am luat niște decizii corecte (ghidată fiind de un Om din viața mea – deci nu singură, iar din interior a venit doar încrederea mea în el, nu vreun răspuns magic). Anumite înțelegeri și alegeri m-au făcut ființa care sunt astăzi, iar asta cu siguranță a contribuit la o mai bună colaborare cu  Familia mea de azi. Însă nu i-am atras prin vibrația mea…nici ei nu m-au atras pe mine. Mai mult decât atât, știam de mult că ei există (i-am cunoscut pe Facebook), dar mi-a fost rușine să merg spre ei, să le scriu, ceva…Abia după un an distanță i-am cunoscut față-n față, după ce am întâlnit o prietenă din acel grup, la un eveniment.

Am fost și eu tentată să zic că abia atunci a fost momentul potrivit, însă asta doar ca să-mi scuz lipsa de acțiune și curaj. Adevărul este că am atras oamenii potriviți în viața mea atunci când m-am dus spre ei și i-am lăsat să vină spre mine, fiind deschisă și sinceră.  Nu e nicio lege, e doar bun simț și viață.

Legea oglindirii

Cineva îmi zicea că atunci când cineva îți reproșează ceva, acel ceva e doar o reflexie a acelei persoane. Sau dacă tu vezi ceva ce nu-ți place la un om, aia e doar umbra ta. Jumătate adevăr, jumătate mit grosolan

Partea de adevăr este că poți să simți o revoltă văzând un aspect la cineva și cercetându-te atent să observi că și tu ai partea aia nerezolvată sau să vezi ce probleme stârnește în tine defectul celuilalt. Dar poți să ai doar un rol complementar (mă enervează că X se victimizează, dar stai că și eu am rol de salvator – deci nu înseamnă că sunt și eu victimă). Și la fel de bine poți doar să observi ceva ce nu-ți place la o persoană fără să ai vreo legătură cu aspectul pe care nu-l placi. Doar AI OBSERVAT. Iar observarea este benefică pentru a vedea cu cine ai de-a face, apoi să decizi cum și dacă vrei să relaționezi și care e nivelul de implicare. Deci observarea atentă e bună tare, o recomand!

Clișeul ăsta convine multora pentru că dacă le atragi atenția la ceva, repede sar pe tine spunându-ți că doar proiectezi umbra ta.  Și observă unde îți convine și ție acest mit al oglindirii în oricine, oricum. Am mai scris despre asta și aici: http://entuziasm.ro/dezvoltare-personala/oglindirea-intre-adevar-si-scuza/

Se zice că nu putem percepe un defect la altul câtă vreme noi nu-l avem, însă gândește-te că nu poți percepe un defect la altul câtă vreme nu ești interesat să-l cunoști cu adevărat pe de-a-ntregul.

Vezi lumină când ești doar lumină

Mi-a spus asta cineva pe Facebook și pentru că am mai auzit formularea asta țin să precizez că oricum suntem departe noi ca oameni să fim atâta lumină, așa că zic să ne relaxăm.

Asta este o superioritate des întâlnită la unii spiritualiști (mascată frumos de intenții aparent bune) care susțin că ceea ce vezi negativ în ceilalți sau în jur este de fiecare dată proiecția ta, umbra ta. Că dacă tu ești om luminos, toată lumea asta este o lumină. Dar de ce nu poate să fie lumea asta numa lumină (care lumină e adevăr) chiar și în întuneric? Cu ce face o umbră mai urâtă realitatea, atâta vreme cât e văzută și contează doar ce faci tu mai departe?

Un om care este interesat să cunoască pe bune persoanele din viața lui în particular și viața în general, va vedea și paraziții din om (ipocrizii, superioritate, pretenții, competiții), dar și partea umană acolo unde există (prietenie, colaborare, sinceritate, integritate) și abia acest om va avea claritatea să atragă atenția (acolo unde e cazul și există fond uman) sau se va îndepărta senin de cei care au aspirații diferite de el. Desigur, același om va fi atent în el însuși la aceleași aspecte, că abia când ești tu sincer și integru simți dacă ceilalți falsează.

În concluzie, totul pornește din interior, însă fiți atenți la ce înseamnă acel interior și nu cădeți în extreme, căci avem nevoie unii de alții, iar viața ne susține colaborarea acolo unde este sinceră și pe baze corecte.

Te îmbrățișez cu dragoste și entuziasm

Raluca Muresan

The author Raluca Muresan

1 Comment

  1. Inca nu ma simt in stare sa fiu de acord cu afirmatia cum ca orice raspuns il gasesti in interior, atata timp cat nici cu cea legata de cat de autodidacti suntem. Consider ca multe dintre raspunsuri doar le prelucram in interior, dar exteriorul ni le expune. Ce-i drept, o viata exterioara este mult mai stresanta si mai complexa, deci asta presupune ca in aceasta este inclusa intr-o oarecare masura si cea exterioara. Aproape orice are la baza un sentiment.

Leave a Response