close
Antibiotic sufletesc

Ralicilina zilei – Cu plăcere

Chiar dacă trăim într-o lume în care validarea socială ni se pare importantă, pe termen lung ne seacă de putere interioară.

Și chiar dacă pare tentant să ne afișăm talentele și imaginile de sine pe care ni le dorim, orice satisfacție am obține, nu ne hrănește la modul sănătos.

Astfel rămânem ori nemulțumiți și căutăm noi surse de validare ca să ne simțim ok, ori ne satisface succesul pe termen scurt, ca apoi să avem nevoie de mai mult…

Și sunt cazuri mai norocoase, când eșuezi pe bandă rulantă dpdv a ce e acceptat social sau ca imagine personală pe care o visezi, fără să știi ce e acolo. Și poate fi noroc, căci așa te obligă viața să te trezești, să trăiești pentru tine și placerea ta de-a fi viu, nu pentru părerile altora și cum pari.

Te hrănește ce faci cu plăcere și bucurie, nu pentru laude, validari, să-(ți) demonstrezi că poți etc

Bineînțeles că sunt multe lucruri pe care trebuie să le facem. Ori că sunt priorități, ori fac parte din fișa postului sau avem nevoie de ce ne aduce munca aia ce trebuie făcută.

Nu cred că e sănătos să eliminăm cuvantul “trebuie” doar pentru că vrem să fim optimiști, iar dezoltarea personală ne-a băgat în cap că nu există trebuie, că avem parte de alegeri și putem înlocui obligația cu pasiunea și răbdarea blablabla.

Desigur că unele lucruri mai și trebuie. Și oricât aș înlocui un cuvânt, tot îs obligată să fac acel ceva.

Însă într-adevăr contează să mă raportez corect la acel Trebuie să…

  • pot să recunosc că nu-mi place ce trebuie să fac, dar mi-s datoare să fiu conștientă de beneficiile de care mă bucur când/după ce îndeplinesc acea sarcină (de ce trebuie să o fac, la ce mă ajută?)
  • pot să nu o amân că dupaia e mai rău, că-mi stă pe cap. Așa că fac ce e de făcut cât mai repede, fără procastinare
  • la final ma recompensez și cu ceva ce-mi face plăcere sau/și mă relaxează (dacă am idei, eu mai și combin ce trebuie cu ce-mi place)

Chiar dacă unii mai avem un spirit competitiv sau ambițios, e mai sănătos să-l lăsăm activ doar în măsura în care la fel de mare e și placerea în timpul în care facem ceva.

De exemplu dacă îți place și te relaxează să joci tenis… Joacă-te dorindu-ți să și câștigi, dar placerea jocului să primeze.

Când bucuria e mai importantă, chiar dacă pierzi…nu te frustrează exagerat și nu renunți, ci cauți să devii mai bun. Când te bucuri de joc, te bucuri de evoluție și fiecare mișcare bună, indiferent dacă câștigi sau pierzi.

Consider că ne putem face și munca și viața plăcută, atâta vreme cât suntem atenți și la cum ne simțim și alegem (și) acele activități care ne încarcă bateriile. Și sufletul.

Majoritatea lucrurilor pe care le facem doar ca sa (ne) demonstrăm ceva și să punem presiune exagerată pe noi, ne răpesc din energie și stare de bine.

Leave a Response