Ralicilina zilei – Fără decizii

Ralicilina zilei – Fără decizii

Fără decizii suntem biblioteci (umane) ambulante.

În era informației, avem acces la cunoștințe de toate felurile. Și gratuit și pe bani. Însă cunoștințele nu sunt cunoaștere, iar ce consider că ne lipsește este riscul de-a face ceva cu informația pe care o avem deja.

Cunoștințele presupun o înțelegere intelectuală, iar cunoașterea presupune o practică, o triere și o evaluare clară a unor cunoștințe, pe baza a mai multor experiențe. Din această perspectivă, putem spune că într-adevăr cunoașterea este putere. Mai ales interioară.

Cunoștințele însă nu aduc nicio putere ele de sine stătător. Ba chiar ne pot încurca.

Mulți dintre noi, odată ce am înțeles bine ceva, ne frustrează când vedem că nu ni s-a schimbat viața instant și atunci alergăm după și mai multe cunoștințe, că poate avem un blocaj, poate o rană, poate e alta problema, etc.

Și încet încet devenim dependenți de informație, uitând că avem o viață de trăit.

Dar problema e că nu înțelegem diferența mare dintre înțelegerea unor aspecte și integrarea înțelegerii.

Ne grăbim să înțelegem aspecte din viața noastră doar pentru că ne deranjează consecințele și credem că dacă am înțeles ceva, consecințele ar trebui să dispară.

Însă orice consecință (sărăcie, suferință, probleme diverse) este o urmare a unor decizii, nu a unor înțelegeri.

Bineînțeles că și deciziile greșite au la bază niște interpretări, convingeri, minciuni de sine, înțelegeri eronate, însă ceea ce ne-a adus într-un punct este DECIZIA. Și dacă e să fim sinceri, de multe ori, deciziile sunt luate impulsiv, fără să ne gândim sincer ce alegem și să ne evaluăm dorințele, pașii și motivația.

Prin urmare, dacă înțelegem ceva, următorul pas este să riscăm o decizie în sensul înțelegerii noastre.

Atunci ne vom putea rafina percepția inițială, putem evalua greșelile de discernământ sau acuratețea lui, putem să vedem mai multe și să integrăm o cunoaștere pe baza a mai multe date pentru că avem un desfășurător mai lung.

De exemplu, dacă ai înțeles că e bine/sănătos să fii mai recunoscător pentru lucrurile din viața ta, nu să le iei de-a gata, asta nu înseamnă că începând din clipa următoare vei fi zen și plin de recunoștință, doar pentru că ai înțeles asta. Înseamnă doar că dacă această înțelegere (mentală în prima fază) a mișcat ceva în tine, ai responsabilitatea să o urmezi prin decizii.

Să ai grijă mai mult de casa ta, relațiile tale, serviciul tău, să cauți câte puțin și din partea bună a lucrurilor, să faci și lucruri care-ți fac plăcere, să te bucuri de ceea ce primești.

Însă toate astea cer exercițiu și în primă fază te lovești de toate nemulțumirile, nervii și pretențiile posibile.

Atunci este ineficient să te tot gândești că tu ai înțeles că e bine să fii mai mulțumit, dar nu-ți iese. Căci fix atunci e momentul potrivit să vezi cum îți iese să fii nemulțumit, furios, pretențios, etc.

Cunoști multe despre tine din zona asta, apoi ai de ales ce vrei să faci cu ceea ce ai cunoscut și cine vrei să fii/devii.

Apoi poți să observi că nu ai cele mai ideale stări, dar concentrându-te pe acțiune, te comporți cu recunoștință pentru că ai respect față de viața ta.

Curând, pot să urmeze și stări mai bune,sănătoase, eficiente. Dar înainte de toate, e necesar să nu pui presiune pe tine și să te enervezi că nu-ți iese în practică ceva ce ai înțeles, în loc să vezi că ceea ce nu-ți iese este o bună oportunitate de a învăța ceva despre tine, de-a cunoaște ceva…și de-a alege constant ceea ce ai înțeles că-ți face bine!

Abia după niște decizii, muncă și efort, poți să spui că ai integrat înțelegerea că e bine să fii recunoscător, pentru că luând multe decizii în direcția asta, nu mai trebuie să-ți impui să simți asta sau să te forțezi cu ceva, ci vine puțin mai firesc de la sine. Doar că acest de la sine implică munca de dinainte.

E la fel cu orice fel de înțelegere, inclusiv practică. Dacă am înțeles că e bine pentru mine să fac sport, nu înseamnă că de-acum o să fiu la sală de 3 ori pe săptămână, ci înseamnă că trebuie să trag puțin de mine, să văd ce povești îmi spun să nu fac sport, ce anume și cum evit, să iau decizii constant în direcția înțelegerii inițiale. Astfel arăt și încredere față de propriile teorii și mai și integrez ceea ce spun că am înțeles.

În concluzie, ca să integrezi ceea ce cunoști și să schimbi un aspect al vieții tale, nu trebuie să cunoști mai mult, ci trebuie să decizi pe baza a ceea ce ști deja.

Să-ți asumi niște alegeri și să le evaluezi apoi. Să vezi drumul de la alegere la consecință, ce nuanțe diferite sunt în diferite contexte, unde e valabilă teoria pe care ai înțeles-o, dar și unde nu se aplică, ce ai adăuga la cunoștințele inițiale și ce ai face diferit. 

Fără decizii suntem doar niște biblioteci umane ambulante, care știu o grămadă de informații, dar nu încorporează și nu vibrează la nivelul acelor înțelegeri. Iar asta ne face slabi.

Pentru a nu deveni prăpastia prea mare între ceea ce cunoști și ceea ce ești…e necesar să vezi ce poți să faci la modul real și să-ți iei deciziile pe baza a ce cunoști și poți acum.

Deși este întotdeauna un risc la nivelul alegerilor, riscul este mai mare să nu decizi ceva. Chiar și greșit. Greșeala se repară, e umană, ne ajută, dacă o privim cu sinceritate, îngăduință și conștiența a cine vrem să devenim.

Raluca Muresan

2 thoughts on “Ralicilina zilei – Fără decizii

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *