close

Raluca Muresan

Dezvoltare personală

Doamne apără-ne de lene, că de responsabilitate ne ferim și singuri

Deși căutăm să ne vindecăm tot felu` de răni interioare și să ne rezolvăm probleme simandicoase, măcar câteodată, trebuie să recunoaștem că ne place să ne ținem ocupați cu lucruri care sună important și să ignorăm prezentul, căci nouă ne e lene de chestiuni mult mai banale.

Nu zic că nu e util să ne gestionăm niște traume, răni și treburi de ordin interior, chiar încurajez asta, doar că susțin să fim atenți și să ne răspundem sincer la:

  1. Motivația cu care o facem – De ce am ales cursul/evenimentul/stilul ăsta de terapie?
citeste mai mult
Dezvoltare personală

Fii atent la rădăcină – ediție nouă, tipărită

Am adus editări, adăugiri și multe îmbunătățiri acestei cărți, din dorința de a fi cât mai completă pentru ceea ce vreau să transmit și cartea asta să fie cu adevărat terapeutică. De aceea, am scris mai mult despre experiențele mele dificile și cum le-am gestionat, pe lângă partea conceptuală, teoretică în care mă străduiesc să ofer câteva instrumente utile de (auto)cunoaștere.

Pentru că am trecut prin multe experiențe pe care unii le-ar considera tragice și mi-am păstrat inima ușoară și mințile întregi, de o vreme încoace tot vreau să împărtășesc abordarea mea și ceea ce m-a ajutat, din credința că fiecare putem contribui la o lume mai bună, sănătoasă, lucidă…și împreună suntem mai puternici decât separați.

citeste mai mult
Cunoaște-mă mai bine

Teatrul la 6 ani…și străbunicul

O amintire care mi-e dragă:

Prima data am urcat pe-o scenă la 6 ani.

Educatoarea a spus că facem spectacol și mie îmi dă rolul Albei ca Zăpada, moment în care am făcut ochii mari și m-am uitat la pielea mea…că nu era deloc albă, așa cum îmi imaginam eu fata cu piticii ei după ea.

Dar aveam părul negru negru negru. Și lung.

Am ajuns acasă entuziasmată și am anunțat că se face spectacol, deci am nevoie de rochie. Albă. Albă ca zăpada.

Străbunica mi-a dat bani să cumpăr material de rochie, iar o vecină a croit-o special pentru mica mea piesa de teatru.

citeste mai mult
Dezvoltare personală

Începe cu ce știi, poți și ai deja

Una dintre șmecheriile minții care m-a fascinat dintotdeauna este modul abil în care atunci când am ceva de rezolvat/decid ceva/am o problemă etc fuge în direcții încețoșate, unde nu știu, nu pot, nu sunt încă, nu văd.

Dacă ești identificat cu acest mecanism mental, poți să ai impresia că trebuie să afli ceva ca să faci X lucru (să mai citești o carte, să mai mergi la un curs, să mai aduni informații), să devii ceva ca să obții (când voi fi mai curajos atunci o să…), să-ți dezvolți abilități ca să poți (dacă-mi dezvolt încrederea în mine atunci o să…) , să te uiți în exterior ca să vezi (dacă întreb un maestru atunci o să …).

citeste mai mult
Musafiri

EGO-ul și…responsabilitatea-by Chip D.

Începând de astăzi, vom avea pe site categoria Musafiri, unde voi publica scriituri de-ale clienților mei, prieteni, cunoștințe, oricine consider că trăiește cu responsabilitate, sens, implicare, rezultate), are ceva de spus și-mi place ca și om, abordare, m-a impresionat cu ceva, etc.

Și încep cu Chip. Un om drag mie din America, de care am avut ocazia să fiu provocată și să cresc la nivel profesional și uman.

Am colaborat cu el deja de un an și acum constat cu bucurie că orice bucățică de teorie or` unealtă de autocunoaștere i-aș fi dat pentru o viață mai bună…el a crescut-o, a multiplicat-o și a dat mai departe, cum n-am sperat vreodată să facă cineva, într-un timp atât de scurt, atât de eficient.

citeste mai mult
Dezvoltare personală

Dulcea cale a amânării

Procrastinarea este obiceiul minunat de-a amâna sarcini, acțiuni și diverse responsabilități…pentru mai târziu. De obicei pe “mâine”.

Deci azi vom vorbi despre amânare, așa cum o trăiesc și văd eu. Și cam ce unelte folosesc pentru a mă pune la treabă (Nu-mi iese întotdeauna, așa că orice idei aveți și voi, lăsați-le la comentarii că poate ne inspirăm reciproc. Sau amânăm și inspirația pentru mâine?  😀

citeste mai mult
Cunoaște-mă mai bine

Cred

Memoria mea vizuală este aproape nulă.

Era o vreme când nu mai știam nici cum arată soră-mea, deși o văzusem cu juma` de oră înainte.

Desigur că pot să zic conceptual, din amintiri…cum arată un om, obiect, loc, însă nu am imaginea lor pe ecranul minții. E negru. Adaug eu, scris cu alb, caracteristicile pe care mi le amintesc, cu liniuțe și cu puncte de suspensie.

Privesc deci, dar nu prea văd, drept să vă zic.

citeste mai mult