close

Procrastinarea este obiceiul minunat de-a amâna sarcini, acțiuni și diverse responsabilități…pentru mai târziu. De obicei pe “mâine”.

Deci azi vom vorbi despre amânare, așa cum o trăiesc și văd eu. Și cam ce unelte folosesc pentru a mă pune la treabă (Nu-mi iese întotdeauna, așa că orice idei aveți și voi, lăsați-le la comentarii că poate ne inspirăm reciproc. Sau amânăm și inspirația pentru mâine?  😀

Am dulcele obicei să amân lucruri pe care vreau sau trebuie să le fac, iar motivele zărite-n mine sunt destul de simple: mi-e lene câteodată, mi se pare prea greu de realizat ceva și amân pe mâine (de parcă mâine devine mai ușor), uneori se rezolvă de la sine și mintea mea a învățat asta, stau prea confortabil și n-am chef de altceva decât de confort sau cea mai gravă…nu-mi cunosc prioritățile.

Adică mă las ușor prinsă în niște urgențe minore pe care le-aș putea delega, dar amân situații care trebuie rezolvate repede și care sunt prioritate pentru că acum e momentul! Aici intră activitățile și sarcinile de tip TREBUIE.

Ce am mai observat însă e că dincolo de niște ambiții și o forță de muncă asiduă pe care o am, eu personal am tendința să amân exact ce-mi dă sens și mi-e cu atât mai ușor cu cât nu fac compromisuri și-mi place aproape tot ce fac (deci am scuze bune). Însă sunt activități care mi-ar încărca bateriile și totuși le tot pun pe hold. În categoria asta intră activitățile de tipul “DĂTĂTOARE” DE SENS

Recomand să ne uităm la ambele și să facem pași mici și înspre “Trebuie” și înspre “Dătătoare” de sens. Și vă zic imediat cam ce fac eu.

Dezavantajul amânării este că deși las pe mâine ce pot face azi, îmi stă pe cap sarcina respectivă și rulează în fundal.

Cu cât ai mai multe lucruri/activități/sarcini amânate…cu atât mai obosit te simți și tendința de a amâna e mai mare. E un cerc vicios!

Însă unde am vrut să ajung cu aceasta introducere lungă….e la o revelație personală, ca mi-a venit ca unsă pe suflet, după ce am rezolvat niște treburi în fix 5 minute, deși îmi stăteau pe cap de 6 luni, timp în care le-am amânat, desigur.

Avem tendința de a subestima ce putem face azi, acum. Însă idealizăm ce putem face mâine.

Și noi chiar ne credem. Când zicem ”Azi nu pot, nu știu, n-am chef, mi-e greu…DAR MÂINE…mă trezesc devreme, energic, bine-dispus, trag tare, fac tot ce-mi propun și încă un pic” noi chiar avem imaginea cu noi putincioși, energici și puși pe fapte mari, chiar credem în “somnul” nostru, că mâine așa va fi.

Există o singură problemă. Mâine nu vine niciodată. Că ziua de mâine, va fi tot un astăzi.

Și astăzi ne zicem iar “Aaaaa…azi nu. acum nu, dar mâââine mă trezesc devreme și fac, dreg, organizez, dau bice”. Apoi vine mâinele care e și atunci AZI și dacă nu suntem atenți, ne spunem același lucru în mult prea repetate rânduri.

Astfel, se creează o ancoră pe ziua de Astăzi, ca fiind moment nepotrivit, neputincios, fără chef, etc

Și cu cât amân mai mult și pun eticheta de Nu pot, n-am chef, nu știu pe ziua de Astăzi, cu atât mai mult voi prelungi obiceiul de-a amâna.

Până când ori chiar nu mai am ce face și e musai să îndeplinesc sarcina respectivă (și atunci dăm de stres, agitație, etc) ori mă trezesc și aleg conștient că “Ba azi o să fac asta și chiar acum mă apuc de treabă”

Ce soluție am găsit eu la asta

De fiecare dată când mintea-mi livrează “Nu pot, n-am chef, nu știu, mi-e lene, mi-e greu etc etc etc” să fiu atentă să-i observ mecanismul și să contracarez spunându-mi Ok, dar ce pot, știu, am chef și mi-e ușor să fac ACUM?” Orice acțiune, oricât de măruntă, pentru a creea o ancoră de ASTĂZI FAC.

De exemplu dacă vreau să scriu un articol și mă văd că mă ia brusc somnul, n-am chef sau altele….zic “Perfect! Dar astăzi scriu titlul. Doar titlul într-un word” Fără să mai pomenesc de ziua de mâine când nu o să fac mai multe sau nu. NU! Azi, ce fac acum! Ce fac ASTĂZI CONTEAZĂ!

Ce fac să nu-mi stea pe cap chestiuni amânate

Pe lângă auto-observarea de mai sus și deciziile mărunte, m-a ajutat să-mi fac o listă cu toate lucrurile, sarcinile, activitățile amânate în ultimii trei ani (Crede-mă, dacă te pui sincer să le vezi, o să găsești și de-acum trei ani).

Și le trec toate în agendă, de la cele mai banale, până la cele mai importante sau alea care mi-au adus pierderi (de resurse interioare sau pierderi materiale).

Apoi iau decizii în ceea ce privește sarcinile amânate:

  • De care nu mai vreau să mă ocup niciodată? Le tai frumos de pe listă
  • Care sunt o prioritate acum pentru viața mea și-n cât timp trebuie să le rezolv? Le bifez ca fiind prioritare, apoi iau prima activitate/responsabilitate de pe lista și fac ceva cât de repede. Chiar și pasul ăla mărunt, doar să încep.
  • Ce vreau să fac în altă perioadă din an (sau chiar alt an), căci nu e chiar prioritar? Și notez o dată
  • De ce anume se pot ocupa și alte persoane? Și deleg din sarcini

Dacă vrei să faci și tu o astfel de listă, e foarte important după ce ai făcut-o să iei și un punct de pe ea și să acționezi (timid sau nu) în direcția aia.

Altfel, mintea va folosi tertipul de-a te face să crezi că ai făcut deja ceva făcând lista. Dar asta e doar ca să-ți organizezi mai ușor informațiile răsfirate care-ți stăteau pe cap. Încă îți stau, dar sunt mai frumos aranjate, conștientizate acum….și-ți ușurează munca. Dar trebuie să te apuci de treabă!

Și mai fii atent la activitățile care-ți dau sens și totuși le amâni, că-ți par alte lucruri mai importante. E o altă șmecherie a minții pentru a te ține în același loc de aparent confort, care de fapt te chinuie și suge de energie.

Deși calea asta a amânării pare dulce în primă fază (că e confortabilă pe termen scurt), pe termen lung devine amară și obositoare.

La mine cel mai bine merge în prezent să văd ce pot, vreau, știu, Am chef să fac ACUM! Și nu mă păcălesc. Dacă-mi promit că scriu azi doar titlul unui articol, atâta fac. Dacă-mi vine cheful și inspirația brusc, atunci pot să mă trezesc scriind 1000 de cuvinte și-mi respect cheful ăla. Dar dacă nu, mă rezum la titlu, cum mi-am promis.

Doar să fie azi, acum!

Te îmbrățișez cu dragoste și entuziasm

Tags : featured

Leave a Response