close

mai 2019

Dezvoltare personală

Fii atent la rădăcină – ediție nouă, tipărită

Am adus editări, adăugiri și multe îmbunătățiri acestei cărți, din dorința de a fi cât mai completă pentru ceea ce vreau să transmit și cartea asta să fie cu adevărat terapeutică. De aceea, am scris mai mult despre experiențele mele dificile și cum le-am gestionat, pe lângă partea conceptuală, teoretică în care mă străduiesc să ofer câteva instrumente utile de (auto)cunoaștere.

Pentru că am trecut prin multe experiențe pe care unii le-ar considera tragice și mi-am păstrat inima ușoară și mințile întregi, de o vreme încoace tot vreau să împărtășesc abordarea mea și ceea ce m-a ajutat, din credința că fiecare putem contribui la o lume mai bună, sănătoasă, lucidă…și împreună suntem mai puternici decât separați.

citeste mai mult
Cunoaște-mă mai bine

Teatrul la 6 ani…și străbunicul

O amintire care mi-e dragă:

Prima data am urcat pe-o scenă la 6 ani.

Educatoarea a spus că facem spectacol și mie îmi dă rolul Albei ca Zăpada, moment în care am făcut ochii mari și m-am uitat la pielea mea…că nu era deloc albă, așa cum îmi imaginam eu fata cu piticii ei după ea.

Dar aveam părul negru negru negru. Și lung.

Am ajuns acasă entuziasmată și am anunțat că se face spectacol, deci am nevoie de rochie. Albă. Albă ca zăpada.

Străbunica mi-a dat bani să cumpăr material de rochie, iar o vecină a croit-o special pentru mica mea piesa de teatru.

citeste mai mult