Chiar dacă trăim într-o lume în care validarea socială ni se pare importantă, pe termen lung ne seacă de putere interioară.
Și chiar dacă pare tentant să ne afișăm talentele și imaginile de sine pe care ni le dorim, orice satisfacție am obține, nu ne hrănește la modul sănătos.
Astfel rămânem ori nemulțumiți și căutăm noi surse de validare ca să ne simțim ok, ori ne satisface succesul pe termen scurt, ca apoi să avem nevoie de mai mult…
Cred că orice meserie am avea, tot vindem. Un produs sau serviciu pe care-l oferim. Și înainte de toate, ne vindem pe noi ca imagine sau ca valori, ca aspirații etc
Linia dintre vânzare și manipulare mi se pare destul de fină.
În primă fază, dacă ofer informații despre ceva în care cred și ți-e util, iar tu cumperi, atunci am făcut o vânzare. Acel ceva poate să fie un produs construit de mine sau de altcineva (carte, măsuță de lemn, prăjituri, cremă de corp etc) sau un serviciu (consultanță, frizerie/styling, spălat mașina etc).
Respectă timpul și viața oamenilor. Implicit timpul tău și viața ta.
De fiecare dată când te lauzi crezând că așa obții ceva (chiar dacă doar o validare, invidie, ceva), când nu ești concret sau direct pe cât posibil, ci urmărești să obții fără să ceri or` fără să accepți un refuz, când nu ești atent și prezent în conversație, când te uiți la tine prin ceilalți, nu la ei, când ești gălăgios la nivelul aroganței… Îți bați joc de timpul cuiva. Și de-al tău.
Chiar dacă ceilalți poate nu simt asta, tu tot te simți secat pe interior și chiar dacă obții ce vrei, tot nu ești satisfăcut.
“Mulți or vedea…Puțini or pricepe!” era o vorbă pe care am auzit-o când eram copilă și m-a amuzat.
Acum, dacă ar fi să mă întorc în timp, i-aș spune copilei care am fost “Multe vei vedea, da puține vei pricepe”.
Pentru a înțelege ceva, trebuie să-ți menții mintea receptivă și deschisă la a descoperi ce e, fără să presupui înainte, fără să forțezi ceva dupa propriul plac sau să proiectezi ce vrei tu să fie, fără să (te) judeci după imagini sociale.
Cred că e la fel și în ceea ce privește oamenii. Atunci cand te uiți la un om…îl vezi?
Nicicând nu mi-a părut că timpul trece mai greu…ca atunci când eram într-un taxi. 15 min în taxi sunt uneori echivalente cu 11 ore în tren.
Am atâtea povești cu, de la și despre taximetriști și tipologii de șoferi…c-aș putea scrie o carte în 3 volume.
Nu o să scriu carte despre asta, da tot postez un articol mic.
Am circulat/circul mult cu taxi-ul și mă amuz cum pot sa dau de tot felul de șoferi, de-mi zic prietenii ca eu ii atrag cumva pe ăștia (legea atracție ori ba… e ceva), căci ei prind tot timpul taximetriști tăcuti, iar io aud despre toată viața lor actuală si două anterioare, într-o singură cursă.