Ralicilina zilei – Scoală gazdă din pătuț

Ralicilina zilei – Scoală gazdă din pătuț

Perioada asta a sărbătorilor mă duce cu gândul la musafiri și la gazde, la mâncarea servită împreună (formal sau nu, din tradiție sau din drag).

Știu că pentru mulți oameni, să fii gazdă nu e neapărat o activitate preferată pentru că se stresează să facă pe plac invitaților (uneori chiar și a familiei), să ajungă mâncarea, vinul…să fie totul pe gustul tuturor.  

Uneori nici nu vezi gazda, căci e ca titirez care se mișcă non-stop să aducă platouri și să adune după invitați. Între astea, mai stă la o glumă și-o poveste. De-a altora.

Așa că m-am gândit să-ți zic ce stil de gazdă mi se potrivește mie.

Eu de când mă știu, consider gazda ideală aia care mă lasă în pace. Mă simt inconfortabil când sunt întrebată a suta oară dacă chiar nu mai vreau sarmale și mă simt iritată când mi se tot umple paharul, deși am spus că nu mai beau.

Dacă pune pe masă mâncare, să fie cu drag și relaxare. Altfel, mai bine pui niște covrigei cu apă plată, da stai cu mine la masă să povestim.

Mi se pare intruziv să se tot agite cineva pe lângă mine cu chifteluțe și prăjiturele, când tot ce-mi doresc e să stai lângă mine și să ne servim reciproc cu energie bună, povești și îmbrățișări. Nu sa ai spatele îndoit de muncă, în timp ce nu te văd la față.

Desigur că apreciez mâncarea. Sunt gurmandă și mă bucur de tot ce înfulec. La mâncare nici nu sunt timidă și dacă mai vreau ceva…cer. Însă prefer să mă bucur de mâncare în compania ta, nu în detrimentul stării tale de bine și relaxare.

În concluzie, fii atent(ă) că oricât de bine gătești, poate prezența ta contează mai mult. Fii prezent(ă) acolo.

Raluca Muresan

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *