close
Dezvoltare personală

Când bolnavul vrea pace, nu milă și atenție exagerată

Cum ne purtăm cu cineva bolnav? Ce emanăm? Ce hrănim, câtă putere dăm sau luăm? Ăsta e un subiect care pe cât de drag mi-e, pe-atât de mult mă macină, cam de când eram mică. Pentru că suntem oarecum diferiți și deși sunt oameni cărora le place să ai grijă de ei și să-i întrebi de sănătate, sunt și oameni care preferă să fie lăsați în pace.

Și tot de mică, mă supăra asocierea grijii pe care o poți avea de cineva…cu păsarea. Pentru că știam că poate să-ți pese, dar să te simți neputincios sau să ai limite sau multe altele. Și să alegi să stai deoparte sau să plătești pe cineva să aibă grijă de X. Iar la neputință…reacțiile pot fi diverse, de la furie la supărare, grijă exagerată sau detașare, apropiere sau fugă. Fiecare după putința și slăbiciunile proprii.

Eu când sunt bolnavă sau orice bai major aș avea….prefer să fiu lăsată în PACE și să-mi dai încrederea ta că pot să fac față și la asta.

Dacă am nevoie de ajutor, îl cer. Și de o vreme bună, mă străduiesc chiar să-l cer din timp, chiar și stângaci. Însă nu mi-a plăcut niciodată mila, grija exagerată, îngrijorarea, stresul celor din jur…pentru o problemă de-a mea. Îmi ia din putere, mă debusolează și mă seacă de energie. Energie pe care aș prefera să o folosesc pentru a mă recupera, nu pentru a-i liniști pe cei din jur, cât să nu m-agite cu agitația lor.

Articolul ăsta îl scriu pentru cei care simt ca mine.

Nu neg că ar fi oameni care preferă să stai cu ei, să-i mângâi, să le porți de grijă și să le dai soluții, iar pentru aceștia e benefic…însă spun doar că sunt și unii care vor să stai puțin departe, să le dai încredere, nu mângâieri, să fie lăsați în liniște și să fii firesc, fără o mie de idei de cum să facă. Pentru ăștia e acest articol 😊

 

  1. Indiferent că omul de lângă tine are o supărare, un furuncul, o răceală, o depresie sau cancer…fii atent la resursele lui interioare și cum se simte.

Nu proiecta pe el neputința ta. Înainte să te stresezi, vezi ce soluții vede el deja, cum îi e starea, ce putere are.

Adesea, e tentant să intrăm în milă și îngrijorare din propriile limite și neputințe, crezând că știm noi cum e. Dar nu știm. Omul ăla poate are altă personalitate, alte resurse să facă față, alt sistem de gândire.

  1. Nu tăbărî pe el cu soluții diverse. Vezi ce are el de gând să facă și ce a încercat deja. Abia apoi spune ce crezi tu că ar fi o idee bună și ce soluții știi, însă fă-o relaxat și apoi lasă-l în pace.
  2. Întreabă dacă are nevoie de tine. Și cu ce îl poți ajuta mai exact, dacă poate spune. Dacă nu te vrea acolo, spune-i că ești prin zona și respectă-i decizia.

Unii oameni chiar își duc mai bine necazurile sau bolile singuri. Sau pur și simplu au nevoie de singurătate să se adune. Cel puțin o perioadă.

De multe ori îi invadăm pe ceilalți cu ajutorul nostru, deși unii poate în momentul ăla vor să fie doar ascultați sau lăsați liniștiti o vreme.

  1. Nu da speranțe deșarte (exagerate). – Dacă un prieten de-al tău are probleme cu coloana de ex…chiar dacă știi tu unii care s-au vindecat complet în 3 zile, nu sări pe el entuziasmat și să-l trimiți de grabă la aceeași specialiști. Cazurile diferă, oamenii la fel. Poți să sugerezi că s-a mai întâmplat să se vindece niște indivizi, dar nu îl trimite într-o sută de direcții ca să vadă și el miracole. Asta pentru că uneori e enervant, iar alteori…omul se poate agăța de speranța aia, însă agățându-se prea tare rezultatele sunt nedorite.
  2. Poartă-te firesc. Mila este o chestie obositoare, iar să vorbești doar de problema omului, de ce soluții mai vezi tu, de ce îngrijorat ești…poate să fie horror! Omul de lângă tine…fie că are ceva minor…fie ceva grav, vrea să petreacă poate timp cu tine. Asta înseamnă că vrea să audă de tine, viața ta, filmele tale sau să tăceți împreună, ignorând măcar pentru o oră problema lui, iar tu comportându-te normal cu el.
  3. Pe cât posibil, evită clișeele pozitive de genul „Hai că poți!”, „O să reușești sigur să fii ca înainte”, „Nu există nu pot”, etc. Pentru că s-ar putea să fie tot neputința ta. Căci unele lucruri chiar nu le poți face. Și e ok așa. Sunt altele care sunt posibile. Fii atent la om, situație, context, iar dacă tot ai ceva pozitiv de spus…să fie autentic și bazat pe cazul respectiv, nu clișeu.

Dacă vrei să încurajezi un om, o faci mult mai eficient printr-o stare de-a ta liniștită și optimistă decât prin cuvinte. Iar dacă vrei să-l ajuți, întâi asigură-te că vrea ajutorul, apoi că poți tu să o faci. Dacă tot vrei să fii de folos, fii pe limba lui. Dacă omul spune că vrea să fie lăsat singur, nu-i duce un ceai și să stai la povești, că așa arăți tu că-ți pasă. Arată-i pe limba lui, nu pe a ta.

Și indiferent că ai grijă de cineva de-aproape…sau îl lași în pace, nițică încredere în el (că poate face față) și-n viață poate să echilibreze un pic situația. Acceptând în același timp și cazurile în care nu poate. Și e firesc să nu poată.

Mila poate să-i ia din putere. Însă compasiunea e cea care vine cu blândețe și spune că suntem oameni și avem neputințele noastre, însă suntem valoroși așa mărunței cum suntem și avem puteri pe alte părți.

Toată lumea, în toate cazurile cred…are nevoie de atenție. Însă una reală, în care suntem văzuți în nevoile noastre.

Te îmbrățișez cu dragoste și entuziasm!

Leave a Response