close

Foarte multe drame se nasc și întrețin în noi ca o formă de diversiune de la ceea ce contează și ce putem facem acum (Mă refer la drame imaginate sau amplificate de mintea noastră, chiar dacă au și o bază reală în spate).

Mă văd și eu câteodată cum cele mai mari probleme, dileme și întrebări existențiale urmate de “vai, vai” și “of of” sunt fix în momentele când aș putea fi responsabilă și face ceva util, dar mi-e cam lene. Și doar câteodată mă văd, că de întâmplat sigur se întâmplă des. Însă acolo unde mă văd, acolo mi-e responsabilitatea să mă opresc și să-mi văd de treaba mea.

Când un caz (televizat sau nu) mă ține pe loc în emoțional și am vreme destulă să cuget la drama existenței umane…mi-e clar că evit să văd și să fac ceva. Ori pentru că nu-mi convine, ori pentru că m-a lovit o lene existențială. Iar câteodată sunt ambele.

Noi ca specie umană…parcă nu ne putem abține să nu facem din situația cuiva…situația noastră și din drama cuiva…drama noastră personală.

La majoritatea cazurilor mai dramatice pe care le auzim/vedem…nu doar că ne punem închipuit în pielea personajelor, însă filtrăm toată experiența celorlalți prin prejudecățile și rațiunile noastre, scoțând de acolo subiecte de morală care ne întăresc convingerile personale și băgându-ne în oase frica pentru propria piele, spunem un “Doamne ferește!” Apoi uităm!

Însă dacă tot suntem impresionați, am putea scoate o morală care să ne arate ce e important și să ne îndemne la decizii inspirate, nu la vorbărie și spaimă.

Fix în momentul ăsta există oameni pe care-i subestimăm, de care uităm, pe lângă care trecem și n-avem vreme de ei. Fix acum, majoritatea suntem superficiali, grăbiți, ocupați și trecem cu vederea lucruri importante pe care le vom regreta probabil mai târziu, când prima tendință va fi să dăm vina pe alții.

Dacă tot ne preocupă un subiect poate ar fi mai util ca în loc să îl săpăm emoțional…să ne mărim atenția la ce contează cu adevărat pentru noi și pentru cei din jur, dacă chiar avem interesul de a ajuta, inspira, colabora cu alții.

În loc să fim uniți și să coalizăm doar când e vreme de plâns și “Doamne ferește”, poate e mai fain să ne încurajăm și coalizăm pentru o responsabilitate mai mare.

Desigur că vei găsi mai mulți oameni care își fac numărul de circ și mai puțini care sunt dispuși să muncească veseli împreună cu tine pt ce-și doresc, însă poate ne aducem aminte măcar uneori…să nu subestimăm pașii mărunți.

Interdependență

Majoritatea dintre noi înțelegem măcar teoretic noțiunea de interdependență, de conexiune între noi toți, însă atunci când suntem puși în postura de a demonstra ce am înțeles, picăm examenul, fiind mult mai important confortul personal pe termen scurt, decât atenția. Până când vedem cum pe termen lung, confortul e înlocuit de tensiune interioară, iar viața nu ne mai invită, ci ne obligă acum la atenție.

Deși de cu seară, dacă stăm în tihnă și suntem mai zen putem să simțim importanța și  contribuția fiecărui om în viața noastră și putem să jurăm că nu uităm sentimentul ăsta cald, de dimineața ne separăm de oamenii ca și noi…de la primul claxon în trafic, prima coadă la un magazin unde dăm nervoși din picior sau prima discuție în contradictoriu unde să ne apărăm devine mai important decât să înțelegem ce vrea să zică celălalt.

Și în condițiile astea…noi ne dorim să schimbăm lumea toată. Dar fără a fi capabili să rezistăm impulsului de-a ne compara cu toți și toate, în speranța că ieșim pe plus.

Cum să schimbăm ceva ce nu ține doar de noi, când nu suntem în stare deocamdată să ne abținem de la o savarină, deși ne-am promis cu o seară-n urmă că nu mai mâncăm zahăr ?

Cea mai mare capcană a minții noastre e modalitatea prin care subestimăm pașii pe care-i putem face

, minimalizăm prea ușor lucrurile, oamenii faini și evenimentele. Ni se distrage privirea de la pătrățica mică unde chiar putem schimba ceva sau unde e prioritar să facem ceva….ducându-ni-se atenția la probleme și drame mari, la schimbări colosale, la evenimente posibile din viitor. Or pentru mine e fascinant de fiecare dată când mă prind în zonele astea.

E ca și când …vreau o schimbare mare pentru că aia m-ar îndreptăți să mă simt mai tare, decât pașii mărunți de om banal. Deși doar pașii ăia mărunți contează.

Gândește-te doar de câte ori ai amânat ceva doar pentru că ți s-a părut că e un lucru prea mărunt de făcut…sau chiar ai renunțat la ceva pentru că aveai impresia că dura o perioadă prea lungă de timp și nu ai avut răbdare….iar după o perioadă te-ai trezit cu regrete, știind că dacă atunci ai fi făcut pașii ăia, acum viața ta (sau un domeniu specific din viața ta) ar fi arătat altfel.

Nici în momentul ăsta, nu e vreme de drame și judecăți, ci de fapte. Măcar să nu mai regreți peste alți ani, că ai pierdut timpul cu învinovățiri, în loc să-ți vezi de treabă.

Ne impresionează cazurile tragice prezentate la televizor sau cele de care dăm pe parcursul vieții. Și e normal să ne impresioneze.

Însă când rămânem acolo, prinși în emoții, e doar o tactică de-a nu fi atenți la viața noastră. Chiar nu avem nimic de făcut ? Nicio treabă amânată ? Așa ne furăm singuri. Ca niște hoți abili care te țin de povești și profită de neatenție pentru a-ți lua banii din buzunar sau casă.

Uităm ușor tot ce ne-a impresionat, de îndată ce emoțiile cu privire la un caz au ars și s-au consumat în noi.

De aceea mai scriu foarte rar spre deloc despre cazuri de abuz, fie ele și cu happy end…căci oamenii sunt focusați excesiv spre agresor, spre nedreptate, spre emoții precum furia, disperarea și mila….fără să priceapă că fac un apel spre responsabilitate, nu pedeapsă a cuiva.

  • Dacă vezi că te impresionează ceva….ține minte că acel ceva poate e important pentru tine. Poate! Dacă e…fii atent să hrănești aia în viața ta și să muncești pentru ce consideri tu că contează cu adevărat.
  • Dacă ți se pare nedrept ceva, fii atent cum poți încuraja opusul nedreptății, cum poți să fii mai atent în viata ta, cum poți evalua mai corect oamenii și cu ce contribui tu la situațiile nedrepte.
  • Dacă tot ne luăm lecții de morală, să le și aplicăm, începând cu deciziile cele mai mici. Fix alea care par banale, neimportante.
  • Dacă tot ne tulbură dramele, să ne străduim să vedem cum le creem, cum le hrănim, cum ne desprindem de ele și mai ales…cum putem trăi cu seninătate și bucurie…o viață a noastră unde suntem puțin mai conștienți de ceea ce decidem și de ce.

Astfel, niciun caz dramatic …nu va fi fost degeaba și nerăscumpărat.

Tags : featured

Leave a Response