Frica grăbește pașii. Hai să încetinim

Frica grăbește pașii. Hai să încetinim

Am avut de-a lungul vremii atâtea frici că nu mi-ar ajunge spațiul nici într-o carte să vorbesc despre fiecare în parte. De la frici minore până la panici și temeri paralizante absurde. Mă tot miram de unde le mai culeg, ce frică nouă mai apare și cum Doamne iartă-mă de-mi strâng atâtea temeri iraționale, în timp ce am un curaj nesăbuit pe atâtea alte părți.

Am realizat apoi că dincolo de educație, preocupări pe care le aveam de mică, care au venit cu o sălbăticie și inadaptare la natură, animale, contexte de viață, frica și curajul nesăbuit sunt aceeași monedă, cu fețe diferite.

În primă fază am fost mai atentă la nesăbuințele mele, apoi m-am provocat pe niște direcții unde existau temeri ca să văd că nu se întâmplă nimic, iar la majoritatea fricilor mele…deși vedeam că sunt iraționale, era musai să trăiesc cu ele, acceptându-mi limita, dar nelăsând-o să mă oprească să trăiesc. Unele s-au evaporat apoi. Altele mai dorm în mine.

Mi-am văzut de viața mea și am creat multe momente care-mi dădeau/dau sens, iar de fiecare dată când ceva fain și important avea ecou în mine, îmi subliniam în mine că ASTA E IMPORTANT!

Subliniere numesc o mică pauză pentru a conștientiza ce-mi aduce plăcere, bucurie, sens.

Ca și când subliniam cu marker colorat într-o carte, să țin minte. Iar mintea nu se mai folosea în timp de tot felul de victimizări, gândiri catastrofice și amânări, pentru că a înțeles până și ea ce contează.

Așa s-au rezolvat o mare parte din fricile mele, aproape de la sine, iar altele câteva, au rămas o perioadă mai lungă cu mine, căci nu aveau neapărat gânduri în spate, nu aveam de ce să mă leg, ci veneau direct cu o stare apăsătoare, aparent de niciunde, stare care mă îngheța.

Am învățat să trăiesc și cu astea, să mă provoc, expun sau să mă accept cu răbdare, după caz.

Dar ce am putut să observ au fost niște puncte comune la toate fricile mele, iar acum pe astea rămase le abordez mult mai ușor. Sunt suportabile, iar uneori îmi par chiar simpatice.

Orice frică e o formă de separare (te separă de tine, de ceva, cineva)

În momentul unei frici în manifestare, parcă nu exista nimic altceva pe lume decât eu și pericolul pe care mi-l imaginam (și știm majoritatea, că imaginația e fooooarte bogată). Mă separam și de omul cu care eram, și de natură, de tot, era impresia că sunt singură, pe cont propriu. Și desigur, mă separam de viață și de-o realitate imediată din care nu-mi mai culegeam date corecte, nefiind prezentă.

Majoritatea fricilor sunt ca urmare a unei lipse de respect față de fenomenul (interior sau exterior) de care ne temem.

Dacă cunoști ceva (sau măcar ai curiozitatea să te apropii să cunoști), dacă respecți și ești oleacă smerit, frica nu te copleșește.

Curajul nesăbuit cred că este încrederea în resursele proprii și pasiunea cu privire la fenomenul interior sau exterior cu care ai de-a face. E nesăbuit pentru că nu te concentrezi și pe limite, nu ai integrată o minimă formă de smerenie care ți-ar spune că trebuie să-ți păstrezi și vigilența, iar acolo unde e necesar, să-ți asumi eșecul.

Curajul adevărat cred că este o combinație de vulnerabilitate (care înseamnă aici risc, cunoaștere+necunoaștere, asumare), respect și atenție la o realitate (prin toate simțurile și experiență) care te ține cuplat la tine și viață, care-ți dă resurse vitale și existențiale să faci față la aproape orice.

Dacă în curajul nesăbuit, te bazezi pe tine fără neîncrederi majore, în curajul adevărat (util), te bazezi pe tine și pe viață, iei în calcul incertitudinea, da nu ești niciodată singur.

Majoritatea fricilor au la bază niște gânduri venite sub formă de dialog intern, imagini sau filme întregi despre ce se poate întâmpla catastrofic.

Interpretăm foarte mult și foarte multe înainte de-a simți acut, până și fizic frica.

Partea buna aici este că fricile noastre ne arată cu precizie slăbiciunile și dacă ne uităm spre ce ne temem, nu spre emoțiile care ne copleșesc, putem descoperi lucruri interesante despre noi înșine.

Și cu noile descoperiri, să ne întoarcem la punctul anterior: respect, cunoaștere, nițică incertitudine, realitate.

Ceea ce cunoști foarte bine și ce respecți nu poate provoca teamă mare, oricâte necunoscute ar exista, ci exact acele lucruri pe care nu le cunoști te pot provoca să te apropii de problemă să afli mai multe.

În cazul unei frici, reacția automată este să te îndepărtezi, să scapi, dar asta îți asigură doar acutizarea fricii. Când te apropii cu curiozitate și deschidere, cunoști mai multe și poți vedea că ai mai multe instrumente la îndemână să faci față provocării.

Gândurile care să te sperie, îngrijoreze, supere, apar ori când ești într-un moment/perioadă bună și vin să te testeze dacă ești prezent sau le crezi….sau apar când ești pe-o stare deja negativă, iar atunci au un mediu fertil să se așeze în tine, provocându-ți fricile.

De exemplu, una din fricile mele e de accidente pe autostradă și stăteam destul de crispată în mașină sau mă speria orice depășire. Treptat, am reușit să-mi abordez problema, să mă înscriu la școala de șoferi (pentru a cunoaște mai bine acest ceva) și să fiu atentă să nu mai iau de adevăr orice gând și film îmi vine-n minte. Și așa am reușit să fiu tot mai relaxată în mașină, chiar și pe autostradă.

Dar recent, când veneam din Brașov, m-a sunat mama să-mi spună că nu au sânge pentru transfuzie în spital, iar pe acel fond de îngrijorare, mi-au apărut și frici legate de un posibil accident. Subliniez, POSIBIL accident.

Am avut norocul de-a fi prezentă la acel moment și să observ că aceste gânduri au profitat de starea mea îngrijorată pe altă parte și au găsit un mediu propice să bată la ușă cu alte frici, care atunci când aveam o stare bună erau adormite.

Fiind prezentă și văzând fenomenul, am putut să-mi dau seama că e doar imaginația mea și nu e cazul să mă tem. Iar mergând și mai departe, să-mi asum inclusiv scenariul cel mai negativ și anume că dacă e să facem accident, asta e! Dar deocamdată NU E CAZUL!

Și mai sunt fricile care apar aparent din senin și nu poți să-ți observi vreun gând în spate pentru că surpriză! Nici nu a fost nevoie de vreun gând. Acestea sunt fricile noastre cele mai bătrâne, care au fost atât de validate ca adevăr absolut și neinvestigate, încât se declanșează la stimuli, atitudini și mici ancore cu ce vedem, auzim…fără să aibă un gând.

Vin direct cu o stare.

Pe acestea le-am abordat acceptându-le, dar fără să le las să mă oprească. Până când, tot expunându-mă la ce mă temeam, au putut să-mi apară la suprafață și gândurile cu interpretările greșite, de care deja mă puteam ocupa altfel. Cu respect, o conectare la realitate, cu îngăduință și înțelegere.

M-a ajutat să văd diferența dintre o frică utilă și una consumatoare de energie, iar văzând diferențele dintre cele două, am ajuns la concluzia că:

Frica reală și necesară, care provine datorită unui factor amenințător (ai în față un urs de exemplu) te adună ca să faci față unui (eventual) pericol imediat. Ești alert, poate îți tremură genunchii, simți adrenalina, dar ești foarte foarte prezent și atent în jur. Ești cuplat la realitate și la tine. Capeți multe resurse să faci față, chiar dacă ești speriat. La adrenalina naturală, care vine ca urmare a unui factor stresant imediat, mintea găsește foarte multe soluții. Unele automate, altele care vin “de nicăieri”

Când frica este o urmare a unor interpretări greșite și a unor gânduri/filme (care pot fi observate in sfera minții sau pot fi îngropate, deci nesesizabile), apare fără să existe un pericol imediat. Doar ne imaginăm că s-ar putea să se întâmple X lucru. Dar la modul real, într-un spațiu de aici și acum nu se întâmplă absolut nimic. Frica asta te decuplează, nu mai ești atent în jur, nu mai percepi semnale imediate și te epuizează, semn că te-ai decuplat de la tine și realitate, fiind fals alert, fără să fii prezent la ce se întâmplă.

Nu am rețete pentru a scăpa de frici urgent. Eu le-am abordat încet, treptat, cu nerv, apoi cu respect și cu îngăduință. Pașii mici mi-au fost cei mai utili și stabili.

Dar din ce am observat, dacă ești atent puțin la punctele de mai sus, s-ar putea să-ți fie și ție ceva util.

E maxim de important să nu vrei să scapi repede de-o anume situație, ci să o cunoști cât mai bine, să ai răbdare cu tine și să nu subestimezi ce ai putea să faci sau ce ai făcut deja.

Să fii preocupat de viața ta în acele zone unde ai deja ce să faci, fără să crezi că nu înseamnă nimic asta sau nu contează.

E fain să-ți subliniezi momentele bune și secundele cu sens, ca să nu faci din frică obiectivul principal al vieții tale.

Frica grăbește automat pașii (uneori chiar și la propriu), iar asta o accentuează și ne expune la greșeli (de raportare, atitudine, gândire, neatenție, etc), deci noi trebuie să încetinim puțin, să respirăm profund și să ne punem la îndoială gândurile și modul grăbit de-a interpreta lucrurile. Treptat, până ne obișnuim cu procesul, ne adunăm niște resurse interioare și ne iese tot mai repede și firesc.

Te îmbrățișez cu dragoste!

Raluca Muresan

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *