close
Dezvoltare personală

Începe cu ce știi, poți și ai deja

Una dintre șmecheriile minții care m-a fascinat dintotdeauna este modul abil în care atunci când am ceva de rezolvat/decid ceva/am o problemă etc fuge în direcții încețoșate, unde nu știu, nu pot, nu sunt încă, nu văd.

Dacă ești identificat cu acest mecanism mental, poți să ai impresia că trebuie să afli ceva ca să faci X lucru (să mai citești o carte, să mai mergi la un curs, să mai aduni informații), să devii ceva ca să obții (când voi fi mai curajos atunci o să…), să-ți dezvolți abilități ca să poți (dacă-mi dezvolt încrederea în mine atunci o să…) , să te uiți în exterior ca să vezi (dacă întreb un maestru atunci o să …).

Și toate astea undeva în viitor, într-o ceață care speri că se va spulbera după ce bifezi cele de mai sus. Și chiar dacă le bifezi, tot ai o senzație de nemulțumire și neajuns, parcă tot în ceață ești.

De ce spun că e șmecherie?

Prima dată când am observat tendința minții mele să mă uit în tot felul de direcții neclare, m-am întrebat:

De ce mă duci acolo? De ce primele gânduri sunt cu ce nu știu încă și trebuie să aflu, ce nu pot și trebuie să dezvolt, ce nu sunt și trebuie să devin, etc. De ce mă duce atât de rapid cu gândul la trecut? De ce îmi vin teorii din cărți atât de automat și convenabil pentru situația aia, deși nu o rezolvă cu nimic?

De ce caută scuze și fuge în zone obscure unde nu știu, nu pot, nu sunt, nu văd. Ce anume evit?

Pentru că atunci am realizat că în același timp în care nu știu, nu pot, nu sunt, nu văd….există deja un eu sunt și lucruri pe care le știu, le pot face și le văd clar.

Deci mintea mă duce în zone cu ceață, doar ca să evit acest moment și ce pot face, cu responsabilitate….cu ce am la dispoziție.

Nu vi se pare suspect că de multe ori trăim cu impresia că soluția salvatoare este undeva în viitor? Într-o teorie pe care trebuie să o găsim, într-o abilitate pe care trebuie să o dezvoltăm, într-o resursă pe care e musai să o obținem, la un maestru care ne va da niște răspunsuri, într-o activitate începută Luni, într-o decizie pe care o vom lua luna viitoare, etc…Nu e asta cea mai mișto șmecherie, prin care omul stă în ceață și mintea care ar trebui să fie servitor, dă direcții?

Nu îmi iese întotdeauna, dar de oricâte ori mă observ cum mintea mea caută răspunsuri în zone confuze din viitor, pe cât posibil, preiau controlul și îi dau eu direcția.

Mintea noastră are un super Google interior

Însă nu mă pot aștepta să dau o căutare pe Google cu “Rețete gogoși” și să găsesc răspunsuri cu “Fă sport la tine acasă”, e imposibil. Însă prin direcția (căutarea eficientă) pot găsi răspunsurile pe care le caut. Dar nu să încep de mâine. Acum!

Și atunci, în timp ce mintea îmi vinde super abil tehnici de-a căuta și rezolva ceva în viitor și-mi găsește scuze, cauze în trecut…dacă o văd pe șmecheră, pun în primă fază întrebările:

Ce pot face acum, aici unde sunt, cu ce am la dispoziție?

  • Ok, nu știu ceva care am impresia că m-ar ajuta….DAR ce știu acum?
  • Ok, nu pot să fac ceva ce am impresia că m-ar salva…DAR ce pot să fac acum?
  • Ok, nu sunt cine cred că mi-ar fi util….DAR cine sunt acum la modul cel mai sincer?
  • Ok, nu am niște resurse care am impresia că mi-ar fi eficiente…DAR ce resurse am deja și cum le pot folosi pe acestea eficient?

Adesea, procesul poate să fie mai ușor dacă scriu pe o foaie, căci scrisul mă obligă la o introspecție mai atentă și îmi poate da o claritate mai mare (că trebuie să exprim cât pot de clar), decât să ruleze gândurile haotic.

Și sunt situații în care răspunsul la întrebarea “Ce știu deja?” poate să fie “Nu știu nimic despre această problemă/provocare”. Bun! Dar știu sigur că nu știu. Atunci în ce alte aspecte din viața mea știu ceva și cum mă pot folosi de resursele alea?

Când am observat șmecheria asta a minții și am preluat eu controlul să îi dau direcția în care să se uite…s-au întâmplat “minuni”.

Căci de multe ori, făcând ce am putut să fac în acel moment…mi s-au deschis și ușile la care nu aveam cheie.

Folosindu-mă de resursele pe care le aveam la dispoziție, s-au deblocat și altele.

Fiind atentă la ce am știut și fiind eficientă, mi s-au clarificat și alte lucruri care înainte nu le pricepeam.

Căci nu avem nevoie de curaj ca să facem ceva anume! Avem nevoie să facem ceva anume (ce putem în acest moment)….pentru a căpăta mai mult curaj.

Nu avem nevoie să știm mai mult ca să fim putincioși, ci devenim putincioși când facem ceva cu ceea ce știm deja.

Ceața se evaporă când conștientizăm că deși nu vedem clar ce e la 100 metri în față, avem posibilitatea de a vedea ce e în fața noastră, fie și la juma` de metru.

Însă tot am credința asta că Dumnezo`nu-și mișcă nici măcar o geană, până nu facem ce putem și tine de noi.

Și viața atunci își deschide brațele, căci nu mai are de-a face cu un mecanism automat, ci un om atent, responsabil…viu!

De aici și vorba mea că atunci când faci un pas spre viață…viața face zece pași spre tine!

Te îmbrățișez cu dragoste!

Tags : featured

Leave a Response