close

În 30 Iulie am împlinit 32 de ani și m-am simțit copleșită de atâta bine…

În semn de recunoștință pentru cei care mi-au urat la mulți ani, da și pentru mine, m-am gândit să scriu un articol cu câteva dintre cuvintele preferate (sau vorbele de duh, cum le mai zic eu) spuse mie de-a lungul timpului de oamenii faini care mi-au trecut prin viață. Iar unii mai sunt în viața mea și vor continua să-mi fie.

Sunt incredibil de fericită. Însă fericirea mea nu e doar o urmare a pașilor mei mărunți, ci o datorez acelora care m-au ajutat, îndrumat, unii chiar sacrificat…și mulți și-au păstrat spiritul viu pentru a putea să mă adap și eu cu lumina și binele lor.

Anul acesta, la întrebarea “Ce vrei de ziua ta?”, nu știam ce să răspund. Pentru că nu vreau nimic. Am simțit, poate pentru prima data, că am foarte mult și zău că nu știam ce să-mi mai doresc. Îs recunoscătoare și bucuroasă.

Multe idei, sfaturi, îndrumări…nu le-am înțeles la vremea lor, însă mă bucur că mi-au stat pitite-n suflet și au făcut rădăcini, pentru ca la un momentdat să înflorească-n mine.

Așadar, las mai jos câteva dintre vorbele care mă bântuie și astăzi.

  1. „Vezi-ți de treaba ta! Jelește, apoi hai vedem ce-i de făcut!”
  2. „Orice problemă ai avea, există nu o soluție, că DOUĂ. Dar ai o minte prea agitată ca să le poți vedea”
  3. „Îți doresc tot binele din lume și nu numai…căci știu că prin orice ai trece, vei ieși învingătoare!”
  4. „Rămâne-ți fidelă ție, fii corectă orice ai câștiga sau pierde; iar liniștea asta nu o dai pe nimic!”
  5. „Nu mă rog la Dumnezo să-mi dea nimica. Mi-s bucuroasă de viață și orice vrea să vie, asta trăbă să fie!”
  6. „Îți prelungești suferința pe măsură ce opui rezistență la ea.”
  7. „Darurile din ceruri trebuie folosite pe pământ. Altfel te prăbușești exact pe pământul pe care îl ignori acum. Și prin dar din cer mă refer la orice abilitate și potențial, care cere enorm de multă responsabilitate.”
  8. „Viața asta nu e despre tine. Dar e PENTRU tine.”
  9. „O să dai de o grămadă de bariere. Fizice, dar mai ales mentale. Pur și simplu treci prin ele – ăsta-i singurul secret. Bucură-te de fiecare pas și rezistă torentului de gânduri și emoții mai puțin pozitive. Ah! Și nu-i nicio rușine să mergi din când în când” – încurajare primită înainte de participarea mea la un maraton
  10. „Ca să te bucuri cu adevărat de luxul de a-ți fi lene…trebuie să muncești pe brânci.”
  11. „Poți să fii ce vrei tu. Însă doar pe calea omeniei te pot eu susține și admira.”
  1. „Cred că legăturile dintre noi, fericirea și echilibrul nostru sunt singura speranță a vieților celor pe care i-am iubit și care ne-au iubit. Mai cred că plecarea lor, aparent prematură a unora, este în sine un mod de a avea și mai bine grijă de noi și de interesele noastre. „

 

Mulțumesc!

Tags : featured

Leave a Response