close

Dintotdeauna am fost recunoscătoare celor care m-au susținut, ajutat, încurajat sau m-au inspirat cu ceva. Și am ținut morțiș să exprim și verbal sau uneori prin fapte aprecierea mea. Probabil într-o mică măsură pentru ei…și într-o mare parte pentru mine însămi.

Aprecierea exprimată prin cuvinte sau/și fapte m-a ajutat pe mine să-mi pun capcane pentru ca nu cumva firea mea de misecuvenism să se înfiripe, ci să conștientizez că nu trebuie să iau lucrurile ca pe un dat firesc, ci ca pe un dar.

Apoi, recunoștința așează în mine un soi de mulțumire sufleteasca și chiar pace…dându-mi seama ce norocoasă sunt, ce oameni faini există, ce experiențe minunate poate viața să-mi pună-n cale. Simt magia vieții când conștientizez pe bune ce oameni mișto pot să existe și ce norocoasă pot fi.

Și mai cred că aprecierea exprimată, îi încurajează și pe ceilalți sau le amintește că oferă ceva lumii sau pur și simplu simt și ei un strop din magia pe care eu o simt atunci când trăiesc cu impresia că-s binecuvântată prin prezența, acțiunile sau munca lor.

Nu am uitat niciun om care mi-a adăugat ceva-n suflet, de la primele cuvinte de încurajare, poate un banal “Am încredere în tine”, până la decizii, ajutor și/sau sacrificii mari. Și încă țin mult la exprimarea aprecierii mele, așa cum am învățat că dacă primesc ceva valoros, trebuie să cresc acel ceva și să-l dau mai departe.

Și țin atât de mult la a ne arăta și recunoștința pentru oamenii faini din simplul motiv că le datorăm foarte mult și mi se pare că-i trădăm dacă ne gândim doar la cei care ne-au făcut rău și ne agățăm de traumele noastre, ignorându-i fix pe aceia care ne-au fost în viață să ne aline, dăruiască sau chiar vindece.

Mi-a spus cineva acum ceva vreme, că el nu trebuie să-și exprime aprecierea față de X om care l-a ajutat mult timp, pentru că acel X își cunoaște valoarea și nu are nevoie de validări.

Și nu e prima dată când aud formulări de genul. Simte el, știe el, își cunoaște el valoarea, etc….

E minunat că unii oameni nu au nevoie de validări și chiar cred că așa e, dar aprecierea aia nu o dai doar pentru ei, ci pentru tine. Pentru că în lumea aia la care ei muncesc crezi și tu!

Dacă e vorba să criticăm sau să exprimăm ceva ce e în neregulă nu stăm pe gânduri.

Turuim judecăți, critici și venin fără nicio problemă și vrem ca celălalt să știe ce nașpa a fost cu noi. Justificat sau nu. Ne otrăvim și pe noi înșine cu nervi și frustrare și-l lovim și pe ăla. Însă problema e că îi lovim apoi chiar și pe cei care au făcut foarte multe pentru noi. Ori pentru că în mod convenabil ne-am afundat în neîncredere și viziuni crepusculare, ori pentru că nu vedem oamenii din jurul nostru sau dacă observăm că există și omenie, ne ascundem rapid sub formula Așa e firesc să fie!

Așa o fi normal să fie, însă nu încurajezi firescul dacă îl ignori, în timp ce acorzi atât de multă atenție, energie și timp…celor care nu au fost oameni.

Iar dacă e să fim sinceri cu noi, ceea ce numim Așa e firesc! luăm ca și cum ni se cuvine și profităm de bunăvoința celor din jur doar pentru că ni se pare normal ca ei să ne ajute, să fie buni, să ceva! Nici noi nu suntem firești.

Să recunoaștem că pentru majoritatea dintre noi, bunătatea cere un efort, nu e un prim instinct.

Iar atunci, arătându-ți aprecierea, poți contribui la o lume care să fie așa cum îți dorești.

Deși de zeci de ani (poate sute), am văzut cu toții că oricât ne-am enerva și am judeca oamenii, sistemul și totul…nu se schimbă nimic, nu ne putem opri din a găsi țapi ispășitori.

Asta pentru că e mult mai facil să critici și să găsești vinovați, decât să-ți construiești lumea în care îți face plăcere să trăiești.

E mai ușor să zici că oamenii îs răi, că asta te îndeamnă la separare și resemnare. E convenabil, căci asta implică doar să stai pe loc; Nu trebuie să faci nimic, doar să te uiți în afară, în timp ce te revolți, simțindu-te mai bun decât cei pe care-i judeci aspru.

Pe când să vezi oamenii buni, te obligă la respect și apreciere. Te îndeamnă să arăți că vezi, că apreciezi, să contribui la bunăstarea celor buni, la transformarea ta și susținerea lor. Or` asta deja…implică responsabilitate!

Oricât de bine și-ar cunoaște valoarea unii oameni, uneori poți să le dai o apreciere fix când au mai multă nevoie.

Dacă am trăit câte ceva în viața asta, cu toții am văzut că sunt perioade de greutăți, incertitudini și lupte interioare, când ni se clatină încrederea, speranța sau motivația de a face ceva. Iar atunci, este benefic să ne spună cineva “Hei! Ai făcut ceva pentru mine și apreciez!” Sau “Ești un om fain” Sau “Ce faci tu e valoros, continuă. Te pot ajuta cu ceva?” Sau să ni se susțină munca (prin cumpărarea unor produse pe care le facem și vindem, recomandări, feedback sincer sau altele).

Oricât de încrezători am fi în noi înșine și oricât de bine ne-am cunoaște și am ști ce oferim lumii…dacă o perioadă lungă de timp am primi doar pietre-n cap…ne-am băga picioarele în ea lume, căci ne-am simți singuri.

Și chiar dacă pare că duc lucrurile le extrem, există astfel de oameni care sunt ignorați sau subestimați, doar pentru că nu au o strategie bună de marketing prin care să se vândă cetei de adormiți. Și nici nu au interesul, căci ei caută oamenii treji care să-i vadă. Doar că cei care s-au trezit, sunt ocupați să se uite la ce nu merge și să expună cât de incorecte sunt unele situații, fără să contribuie la creșterea celor care deja sunt în mijlocul acțiunii și-a schimbării.

Iar să nu se simtă singuri niște oameni care chiar îs faini și oferă ceva este de-o importanță majoră pentru mine. Fac lucruri firești și le fac pentru că ei în alea cred cu adevărat. Însă cu atât mai mult, mă simt datoare să susțin firescul prin starea, atitudinea, cuvintele și faptele mele. Dacă e mai rar  e și mai valoros!

Eu am încredere în munca mea, în ce fac pentru ceilalți și știu cât de mult îmi pasă și cât de responsabilă mă simt pentru lumea în care trăiesc. Însă de multe ori am fost demotivată, obosită, frântă, prinsă cu propriile-mi probleme sau depășită de-a altora. Am avut îndoieli, am fost supărată sau m-am simțit neputincioasă când pierdeam câte-o clientă pe caz de abuz.

În multe din aceste situații, chiar când eram eu mai copleșită, îmi scria câte o fostă clientă să-mi spună ce a însemnat pentru ea terapia cu mine. Sau îmi scria careva dintre voi cât i-a plăcut X articol sau tot felul de încurajări și mesaje sau schimbări în bine a unora…care au venit la momentul potrivit, căci oricât de depășită mă simțeam…îmi dădeau putere să mai continui încă un pic.

Deci da, contează!

Nu fi zgârcit cu aprecierile, căci nu ști prin ce momente poate să treacă un om și poate are nevoie de cuvintele tale. Sau acțiuni, cine știe…

Nu presupune din start că nu are nevoie de nimic că doar știe el ce tare e. Căci nu o faci doar pentru el. O faci pentru tine. Ție îți dă o stare bună recunoștința.

Dacă vrei o lume mai bună, contribuie la ea! Încurajeaz-o să existe și susține oamenii care deja o fac mai bună.

Nu spera la o altă lume sau o altă viață până când nu-i vezi și nu-i apreciezi real pe aceia care deja ți-o oferă.

Tags : featured

Leave a Response