Plouă. Atât!

Plouă. Atât!

Când eram mică iubeam ploaia într-un mare fel și aveam convingerea că dacă sunt supărată și ies afară la plimbare, va ploua. Aproape de fiecare dată se nimerea chiar așa să fie.

Și mai credeam pe atunci că orice necaz aș avea, trebuie doar să ies afară sa mă plimb, ca să-mi limpezesc mintea.

Pe undeva, în sufletul meu de copilă credeam sincer că Dumnezeu există si clar mă iubește, că de-aia dă ploaie. Știe cât îmi place!

Cu plimbarea mea, cu ploaia care adesea apărea și chiar limpezea ceva din mine, puteam să văd întotdeauna ceva frumos care mă scotea din apele mele și mă readucea la o viață care merită trăită frumos.

Odată cu trecerea anilor, mi-am mai pierdut din inocența acelor vremuri și nu mai aveam atâta încredere în frumos și în mine…sau ploaia mă bosumfla câteodată, că mă trezeam eu cu chef de soare, deci nu-mi convenea să-mi spele nimic cheful.

În perioadele cele mai negre din viața mea, mă enerva că plouă, mi se părea un decor urât atâta vreme cât era înnorat și înăuntrul meu, iar peisajul din interior nu credeam că-l mai poate spăla niște picuri de apă.

Prima dată când mi-am putut observa un gând și am înțeles ce e aia interpretare a fost fix în acea perioadă.

Eram în Anglia și turna cu găleata, iar eu mă gândeam “Ce urât. Plouă și mie mi rău”

Apoi văzând această remarcă făcută în interiorul meu mi-am zis “Stai așa! Orice altceva îmi vine în minte după “Plouă!” este doar o interpretare a acestui fapt. Mai mult decât atât, e și o interpretare care mă face să mă simt mai rău decât sunt deja.”
Atunci am zâmbit la revelația avută și mi-am spus “Plouă! Atât

Nu înseamnă nimic, nu mă face să ma simt nicicum vremea în sine, nu mă încurcă cu nimic decât propriile gânduri și interpretări.

Acela a fost un început bun în a mă observa cum asociez tot felul de fenomene, întâmplări și factori exteriori cu stările mele și mă străduiam să fiu atentă la proces, conștientă că interpretările și gândurile sunt responsabile de stări, nu fenomenele exterioare.

Prin urmare, eram atentă să nu interpretez repede că X situație înseamnă ceva anume.

Plouă! Atât. Și chiar dacă uneori nu-mi place, tot plouă; nu e de vină ploaia și nu înseamnă că e ceva urât. Nu înseamnă absolut nimic altceva decât faptul că plouă. Atât!

Ducând mai departe acest proces, am putut să văd de câte ori leg gândurile si interpretările mele de factori exteriori, iar în exprimare sau uneori doar în gândire, starea era lipită de factorul exterior, nu de gândul meu. Ca și când evenimentul din afară e vinovat. Când de fapt gândul pe care l-am crezut mi-a adus sau amplificat starea proastă.

Tot acceptând că plouă și atât, până la urmă mi-am reamintit cât de mult îmi place ploaia. Indiferent că e rece sau caldă, chiar spală ceva din mine și picurii ăia pe piele îmi dau senzația de viu.

Fiind mai prezentă și acceptând ceea ce este, nu ce voiam eu să fie, adesea găseam ceva frumos în drumul meu. Probabil pentru că eram mai deschisă să observ, mai atentă.

Până la urmă eu mi-am spălat gândurile și interpretările nesănătoase, iar ploaia a udat pământul care avea nevoie de ea. Și eu am avut nevoie de ea.

Acea mică revelație mă mai ajută și astăzi când mă observ cum interpretez ceva și îmi amintesc măcar uneori, de câte ori îmi iese, că e doar o interpretare, nu înseamnă nimic. Iar dacă vreo stare neplăcută mă copleșește, știu că mi-am crezut mintea prea tare. Uneori se potolește instant, de cum realizez povestea din spatele unei experiențe. Alteori, nu-mi dau seama ce poveste mi-am zis, iar starea durează și stau un pic cu ea. Plouă și atât.

Deci îndrăznesc să-ți sugerez să fii atent la ce presupuneri, interpretări ai, să fii atent la ce gânduri îți crezi și ce stări îți creează. Pune-ți gândurile la îndoială și vezi faptic, concret, fără interpretarea ta ce e, ce mai rămâne.

Mi-am adus astăzi aminte de asta pentru că afară plouă și m-am plimbat puțin dimineața, bucurându-mă de starea vremii și de starea mea. Pământul are nevoie de apă, cum am și eu.

Ploaia măruntă de dimineață mi-a mai spălat din starea somnoroasă, iar acum în timp ce scriu, mă bucură să o aud. Independent de ploaie, chiar dacă a contribuit și ea, mă simt bine.

Plouă! Plouă și atât.

Raluca Muresan

2 thoughts on “Plouă. Atât!

  1. Acesta este un mod frumos de a vedea lucrurile într-un mod care ne pune creierul într-un loc mai bun și putem aprecia chiar și o zi ploioasă, mai degrabă decât să fim spălați oriunde ne duce creierul nostru, ca ploaia.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *