Spiritualitatea nu e nimic pompos

Spiritualitatea nu e nimic pompos

Spiritualitatea a devenit un domeniu pompos unde dacă nu scoatem o figură serioasă și nu închidem ochii profund de câteva ori, cu mâna la piept…nu suntem sănătoși.

Mai plusăm și cu o voce suavă care să aducă a blândețe și mărinimie.

Nu știu de unde, de când și cum a fost desenată așa viața spirituală…sau pur și simplu viața. Dar consider că toate aceste imagini atât de serioase, care se vând profunde sunt atât de false încât oriunde dau de ele și văd un om care se vinde spiritual nu prin decizii, conștiență și viața proprie, ci prin glas suav, cuvinte apăsate și rare, ochi închiși nefiresc de des …și-un zâmbet blajin….mi se face rușine. Și nu pot zâmbi fals sau să dau din cap afirmativ, prin urmare evit contactul vizual și caut să mă car cât mai repede de-acolo.

Mă întreba cineva la un momentdat de ce nu iau în considerare că se poate ca un om chiar și așa, cu atitudinile de mai sus, să fie spiritual și să știe ce vorbește. Iau în considerare că de multe ori se poate dintr-un stil propriu să se manifeste omul așa. Dar eu nu mă refer la o manifestare naturală acum.

Nu închisul ochilor sau vocea suavă este o problemă. Ci orice comportament prin care omul iese din naturalețe și plusează o stare inițială, o frază scoasă pe gură unde folosește cuvinte clișeice…și se vede că persoana se observă din exterior, nu că e interiorizată cum vrea să pară.

Mă refer la categoria aia de oameni spirituali care mai mult vor să pară decât să fie cu adevărat.

Și aleg să scriu despre asta pentru că mulți au confuzii și urmează pe cine nu trebuie, iar asta le aduce dezechilibre grele. Iar spiritualitatea a devenit de mult un domeniu unde se poate manipula lejer pentru că este doar o altă cale prin care unii fug de probleme și caută soluții rapide.

Nu zic să-i suspectăm pe toți, ci doar să fim mai atenți.

Și putem fi mai atenți cu/la ceilalți dacă începem cu noi înșine. Căci și noi avem momente în care suntem falși și ne comportăm automat după cum credem că dă bine, nu după cum suntem, fără să avem contact cu ceva real din noi.

În plus, spiritualitatea nu este un domeniu anume pe care ar trebui să-l idealizăm, ci este o viață pe care trebuie să o trăim. Simplu, frumos, natural, conștient. Fără lucruri pompoase.

Spiritualitatea e în felul în care mănânci, e în plimbarea până în stația de bus, e în gândurile dinainte de somn sau trezire. Spiritualitatea este peste tot, începând cu momentele cele mai banale. Sau este mai ales acolo.

Spiritualitatea e în momentele în care stai pe WC, dar și în stări înalte de conștiință, însă începe în contextele obișnuite ale vieții tale. Mai exact, alea care nu le-ai numi spirituale și nu-ți coafează imaginea de sine. Poate că nu dai neapărat bine la exterior, dar te simți bine pe interior. Și fix asta îți oferă și o oarecare strălucire vizibilă. Pentru cei care și au ochi să vadă.

Când ai o stare de bine și câteva conștientizări care au echilibrat ceva în interiorul tău…nu mai e nevoie nici de vocea suavă, nici de o privire care să pară cumva…căci se simte că ești puțin mai așezat. Poți vorbi firesc, căci orice-ai zice, se transmite și starea. O stare deloc exagerată. Dar una care inspiră.

Raluca Muresan

One thought on “Spiritualitatea nu e nimic pompos

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *