close
Musafiri

Un strop de lumină în întuneric și 30 zile

Acest articol este scris de o fostă clienta de-a mea, o femeie a cărei inteligență și determinare m-a făcut să o admir din primele treizeci de secunde.

Îmi cer scuze, dar nu mai voiam să corectez cu ceva e-mailul ei sau să pun diacritice, am vrut să rămână așa….raw!

Deci astăzi la Categoria Musafiri, avem niște cuvinte de încurajare. 

“Prefer ca postarea sa ramana anonima, dar m-as bucura sa inspire macar un om. In prima faza am vrut sa-i scriu Ralucai o recenzie pe site sau pagina de Fb Entuziasm. Dar ar fi fost prea lung, asa ca i-am dat documentul asa cum era si-am zis sa fie articol daca tot a pus categorie de oaspeti.

Dincolo de titlul artistico-sugestiv si vreau sa cred catchy, este o poveste cu happy end. Stiu cat de mult conteaza sa simti ca nu esti singurul care trece prin iad si mai sunt si altii care nu doar c-au fost acolo, dar si-au revenit cu brio. De aceea mi-as dori sa publice asta, ca poate inspira vreun om care trece acum prin momente grele.

Povestea mea pe scurt:

Am 43 ani, locuiesc in Cluj si acum trei ani m-am trezit ca nu pot sa dorm, nu pot sa mananc, nu am chef sa muncesc si nu mai vreau sa traiesc. Cand gandurile de sinucidere erau frecvente am vizitat mai multi psihologi din zona, dar si altii recomandati ca fiind buni, din alte orase. Ma simteam ba judecata, ba compatimita excesiv. In ambele variante, eram neinteleasa. Nu aveam nevoie nici de empatia oamenilor, nici de critica lor, dar aveam nevoie sa fiu inteleasa si sa mi se dea o speranta ca nu-s singura, ca se mai intampla si voi iesi din asta. “Asta” fiind o stare pe care nu puteam sa o inteleg si pentru care ma si invinovateam ca nu eram capabila sa ies singura si nici pastilele de la psihiatra nu ma mai ajutau. Nu dau vina pe nimeni, caci probabil nu am rezonat eu cu majoritatea celor care au incercat sa ma ajute.

La un momentdat, un psiholog domn m-a intrebat ce-mi lipseste.

  • Casa ai, un sot intelegator ai, copil frumos ai, cariera ai, ce-ti lipseste?
  • Imi lipseste viata din mine.

Am incercat sa ma sinucid cu o supradoza de pastile pentru depresie. M-a gasit sotul meu care a venit mai repede acasa, m-a dus la spital, apoi a doua zi mi-a adus-o acolo pe Raluca Muresan, pe care o citea de mult.

“Mda, de parca toti psihologii au avut mare succes pana acum, hai mai adu-mi una, sa se mire si asta de mine” ma gandeam, in timp ce o studiam din cap pana-n picioare si ma gandeam ca e prea tanara si prost imbracata sa ma ajute cu ceva.

Rad acum cand imi amintesc prima interactiune, ca primele mele cuvinte au fost “Sa stii ca nu am nici un chef sa te vad si sa vorbesc cu tine” Iar ea serioasa mi-a spus “Nici o problema”

In timp ce s-a asezat pe un scaun langa patul meu, dar cu spatele la mine : )) a continuat: “E ok. Nici eu nu prea am chef de tine si am niste chestii de rezolvat pana una alta”; si-a luat telefonul in mana si scria pe-acolo ceva, in timp ce eu ma uitam indignata ca ma ignora si nu insista sa vorbeasca cu mine.

Dupa o perioada de tacere (a ei, ca eu tot comentam cate ceva) am inceput sa vorbesc cu ea mai serios, sa-i spun ce gandesc, ce simt, ce furtuni ma petrec, desi nu au sens ca am toata viata frumos aranjata, ce ma sperie, de ce vreau sa scap de viata si cum ma simt o ratata ca nici sa ma sinucid calumea nu-s in stare. Pe scurt, repetam ca viata n-are sens.

Am inceput sa plang, iar Raluca s-a intors incet spre mine, dupaia am fost intrerupta de vocea ei care mi-a zis asa:

  • Da-mi o luna de zile!

M-am blocat.

  • O luna pentru ce? Intreb.
  • Orice ganduri ai avea si oricat de greu ar fi, in loc sa inghiti prostii sau sa incerci altele, da-mi o luna de zile si poate te razgandesti un pic in privinta vietii. Da-ti tie o luna!
  • Si daca nu ma razgandesc si ramane fara sens?
  • Macar am incercat amandoua. Dar da-mi o luna. Nu e nici mult si nici nu-s de subestimat 30 zile. Ne vedem de doua ori pe saptamana, daca n-ai bani nu-i bai, nu-mi dai, dar ne vedem. Daca intr-o luna nu se schimba nimic nimic, fa ce vrei! Da pana una alta, vreau sa-mi dai o luna.

Si asa am ajuns sa-mi dau mie sansa a 30 zile, sa vad ce se intampla : )) Dupa prima sedinta, desi nu simteam mare lucru, am putut sa-mi inteleg macar teoretic, cum imi functioneaza mintea…si mai important de-atat, CE E mintea, care-s mecanismele si smecheriile ei, de ce m-a coplesit, cum sa incep sa o folosesc.

Nu-mi dau seama cum au trecut cele 30 de zile, da stiu ca abia asteptam sedintele cu Raluca, iar de la un moment dat nu am mai numarat nicio zi. In 7 luni de zile eram ca noua. Desi ca sa fiu onesta, nici “noua” nu ma simteam atat de bine si constienta de mine insami. M-am trezit intr-o zi ca am o pace cum nu avusesem niciodata.

Si aveam sens. Nu saream in sus de bucurii extreme, nu urlam de entuziasm sau sa am sute de idei minunate despre viata. Pur si simplu aveam o stare tacuta, dar maxima de bine, care se manifesta printr-un zambet senin si o deschidere mai mare spre oamenii si situatiile din viata mea. Ma simteam vie pe dinauntru.

Probabil ca va pare putin 7 luni de zile sau aveti impresia ca peste noapte a avut loc o revelatie, idee sau schimbare. Dar nu! A fost o munca a pasilor mici, cum spune Ralu. A fost abandon. A fost valorificarea a catorva minute pe zi. A fost atentie. Au fost zile ingrozitoare si alte zile de exaltare cand aveam impresia ca sunt stapana peste viata mea, ca apoi ca cad din nou. Au fost multe intelegeri. A fost imblanzirea mintii mele. Au fost sute de decizii interioare si exterioare.

Nu a avut loc nimic peste noapte, dar cert e ca intr-o dimineata am avut imaginea intregului tablou si am inteles pentru ce am muncit. Mi-e bine.

Va spun asta doar pentru a da speranta unde este nevoie, ca se poate sa iesi din iad. Insa imaginea asta este linia de finis care ar trebui sa va intereseze cel mai putin.

Acum vreau sa va scriu cateva lucruri, revelatii si decizii care m-au ajutat. Care mi-au fost carjele in perioada aia, ce faceam si ce pot spune acum, uitandu-ma in urma. Desigur ca voi scrie cateva “sfaturi” si constientizate de mine si avute in timpul terapiilor cu Raluca. Sunt sigura ca mi-a influentat limbajul, insa sunt lucruri traite pe care vreau sa le impartasesc, iar ei astfel sa-i multumesc! Nu ma pricep la scris, deci fiti rabdatori cu mine

Daca este sa ajute pe cineva, sa fie bine primit.

Oricine trece printr-un episod de depresie (scurta sau una de lunga durata care tine de ani de zile) vreau sa stiti ca:

NU SUNTETI SINGURI si ca ESTE POSIBIL sa poti trai mai bine. Oricat de greu v-ar fi acum si oricine, oricat v-ar diagnostica cu depresie cronica, va rog sa ignorati diagnosticul pentru 30 zile si sa faceti ce e necesar pentru viata, nu pentru a scapa de stari neplacute.

Multi sustin ca depresia nu se vindeca. Poate reaparea daca nu ati inteles niste mecanisme si nu ati adus cu adevarat sens in viata voastra, daca nu va vedeti cu adevarat si nu ati muncit la radacina. Atunci va tot reaparea in diverse anotimpuri. Insa daca stati la radacina fiintei voastre cu adevarat, nu va mai aparea niciun un episod niciodata. Si nu pentru ca ati cautat asta, ci pentru ca ati facut ceea ce trebuia pentru viata.

Nu faceti absolut nimic ca sa scapati sau sa luptati cu fenomenologia depresiei. Dar faceti TOTUL ca sa fiti sinceri cu voi si corecti cu viata.

Acceptati starile neplacute si plantati in viata voastra intelegere, sens, corectitudine. In decizii interioare si exterioare. NU munciti ca sa smulgeti depresia din sufletu vostru, ci munciti ca sa plantati ceva sanatos in viata voastra. Daca faceti asta corect, depresia se va dezradacina de la Sine.

Numiti-o altfel

In secolul asta deja stim suficiente lucruri despre probleme interioare si desi teoriile astea ne ajuta uneori, de cele mai multe ori se formeaza imagini despre ceea ce intelegem si ne agravam situatia pentru ca o privim cu mai multa frica si/sau seriozitate decat e necesar, ignorand aspectele unde chiar trebuie sa avem o atentie maxima! Ignorati asadar teoria existenta si imaginea depresiei, insa fiti curiosi sa o descoperiti cu bratele deschise!

Fiti atenti unde ati facut/faceti compromisuri.

Apoi vedeti de care pasiuni sau valori care va dadeau sens v-ati descotorosit pe drum, ignorandu-le sau crezand ca nu-s importante, caci aveati alte ambitii. Chiar daca acum nu mai simti nimic, fa ceea ce inainte iti facea placere. Si da-i timp sa faca muguri.

luati-o incet incet incet de tot!

Pe mine m-a ajutat sa-mi aleg o perioada a zilei in care sa ma observ punctual pe niste aspecte si sa-mi aleg cateva minute pe zi in care sa fac ce candva imi dadea sens. Erau totusi zile in care nu ma puteam misca de pe canapea. Si era in regula! Aveam un jurnal unde imi evaluam progresul. Insa progresul acela nu era observat ca sa fiu sigura ca ma apropii de o stare de bine, ci mai degraba ca sa fiu impacata ca am facut tot ce am putut.

Ai rabdare cu tine, cu starile, emotiile, neputinta, nepasarea si amanarea ta!

Astea au o greutate mare pentru ca au fost plantate cu lung timp in urma, au radacini puternice. Accepta-le amintindu-ti ca fac parte din viata, in timp ce faci ce poti ca sa cresti ceva mai sanatos in gradina vietii tale.

Ia deciziile care par cele mai grele, dar care aduc cea mai mare liniste pe termen lung

Pe mine m-a ajutat sa privesc in fata toate tradarile, amanarile si nepasarile mele si oricat de greu ar fi fost, de epuizata m-as fi simtit sau fara sens mi se parea viata….am decis sa fiu sincera, corecta si sa fac alegerile care-mi sustin o viata impacata.

Am divortat, am renuntat la afacerea mea pentru care muncisem 20 ani, dar care a rupt din mine prea mult, m-am inscris la pictura, am spus adevarul oamenilor pe care i-am mintit, mi-am vazut nesimtirile fara sa mi le critic, ci cu decizia de a repara raul facut unora. Am reinceput multe de la zero, chiar daca energia mea era extrem de limitata.

Nu va intrebati “cum si cand scap de starile neplacute?”, ci “cum pot sa contribui la viata?”

Stiu ca am contribuit la viata cu ceva atunci cand aduc o imbunatatire intr-un aspect. Chiar si mica!

Nu va mai mintiti cu cuvinte mari despre voi si nu va fie teama de micimea din voi.

Exact rautatile, micimea si tot ce evitati la voi insiva ca ati vrea sa nu fiti aia…va aduce atentia si linistea pe termen lung cand vor fi acceptate.

Da-ti voie sa te victimizezi

insa nu ramai prea mult in victimizare. Sunt perioade in care cedezi. Da-ti voie sa recidivezi, sa te rezolti, sa te plangi de tine si viata. Dar nu ramane acolo mai mult decat e necesar. Sus si mergi mai departe!

dati-va 30 zile in care sa va puneti la indoiala orice gand.

Fiti atenti doar la ce treaba aveti de facut, eventual notati in agenda activitatile de bifat, dar orice gand pe care-l surprinde-ti ganditi-va ca poate va minte. Comportati-va cu mintea voastra ca si cu un prieten pe care l-ati prins cu minciuna de mii de ori si ati fost si jefuiti apoi.

Simtiti-va starile cele mai neplacute, insa fara sa le alimentati.

Ideea este sa le traiesti un pic ca sa te descarci, nu sa ramai acolo.

Concentreaza-te mai mult pe ce nevoi poti implini vietii si oamenilor din ea

decat pe ce ti-ai dori tu si nu ai sau ai. Si-n acelasi timp, ofera ca si cand ce ai de oferit nu e mare lucru, ci a fost pentru placerea ta.

Pare banal, insa e incredibil de greu si totusi…aduce mult sens pe termen lung.

Cand ai zile saltarete in care te entuziasmeaza ceva, tempereaza-te si pune-te pe treaba ca si un gunoier

Suna contraintuitiv, insa zilele cele mai entuziaste sunt alea cand iti imaginezi un ideal si sunt urmate de caderi de energie, insomnii sau stari proaste din care iesi tot mai greu apoi.

E mai bine sa te concentrezi pe recunostinta fiecarui moment banal si linistea ce o aduce asta, decat sa cauti idealuri. Scopul este sa fii viu, nu entuziasmat, tine minte asta!

Traiti pe cat posibil sanatos.

Multe cruditati, vicii cat mai putine, putin sport, somn. Iar daca nu puteti dormi, uitati-va la filme inspirationale sau cititi sau orice va poate aduce acceptarea nesomnului. Daca tot nu poti dormi, ala e un timp in care poti sa mai plantezi ceva

Daca aveti mintea deja obosita de multe ganduri, evitati cartile o perioada si nu mai incarcati informatiile cu alte informatii.

Iesi in lume si traieste, plictiseste-te, fa orice, doar fii constient de ceea ce simti si da-ti voie sa traiesti starile respective fara sa te sperie.

Pe mine m-a ajutat mult sa vorbesc cu mine mai bland.

La inceput ma ajutam de vocea Ralucai, apoi am inceput sa-mi aud propria voce cand ma incurajam.

Nu ignorati ce stiti ca v-ar putea ajuta sau da putin sens.

Chiar daca sunteti epuizati, fara chef sau nervosi, faceti putin din ce stiti ca puteti face. Sau faceti mai ales atunci! Energia s-ar putea sa nu se mai risipeasca apoi inutil si sa fiti surprinsi de cata vitalitate aveti.

Faceti o lista cu oamenii de care sunteti apropiati sau pe care-i admirati.

Eu eram destul de singura, insa m-am putut “agata” de cativa oameni pe care-I admiram pe Facebook si cativa autori ai cartilor mele preferate. In momentele de singuratate, reciteam lista ca sa vad ca nu sunt singura pe lume.

Aveti speranta, dar munciti cu voi detasat ca si cand n-ar exista speranta. 😊

Luati cate o zi pe rand. Cate o ora, cate un minut. Si desi stiu ca mai zice si Raluca peste tot asta, zic si eu NU SUBESTIMATI PASII INCREDIBIL DE MARUNTI. Nu stiti unde duc si ce salturi mari puteti face, doar pentru ca aveti adunati mii de pasi minuscule facuti la timpul potrivit.

Cautati un terapeut bun, dar fiti atenti sa gasiti unul care va vede cu adevarat, care nu doar va diagnosticheaza si se crede important

ci unul care intra cu voi in iad ca sa va vorbeasca, de la suflet la suflet, in timp ce stie linisti si mintea macar un pic.

Aveti incredere ca se poate iesi la liman, insa nu faceti totul doar pentru asta

Fiti doar atenti, iar pe masura deciziile voastre…daca sunt in acord cu voi si viata….veti primi ca feedback mici stari de liniste. La inceput episodice sau prea firave ca sa conteze. Apoi tot mai mari si indelungi.

 

Stiu ca par sfaturi generale si sincer nici nu pot surprinde toate lectiile, anotimpurile si pasii, caci abia acum uitandu-ma in urma ii inteleg complet. Vreau doar sa fie un mesaj de incurajare si sper sa-mi iasa. Nu am vrut sa scriu clisee precum “Viata merita traita” pentru ca stiu cum e in momentele cand simti ca viata merita, dar tu nu mai poti sa o traiesti.

Dar stiu sigur ca daca ai ajuns in punctul asta e datorita unor decizii ale tale; sau chiar lipsa lor. Si asta e vestea buna, caci oricand poti lua alte decizii, de data asta mai potrivite. Insa trebuie sa iei in considerare ca energia e limitata de data asta si e indicat sa ai rabdare cu tine, sa-ti dai timp si sa ai incredere.

Capu` sus! Si la propriu si la figurat”

Tags : featured

Leave a Response